Pagini

miercuri, 18 august 2010

Să ne trăiască franţuzoaica!

Fotografie realizată de Adi Pîclişan în satul Berini, jud. Timiş, la o familie de romi repatriată anul trecut din Franţa. Îmi place enorm acest cadru. Chiar dacă, probabil, n-are o vină mai mare ca altii, Valeriu Tabără, cu al lui banner electoral, dă multă culoare fotografiei! 

Întoarcerea romilor
Televiziunile se vor întrece astăzi să prezinte ştirea zilei: întoarcerea în România a unui lot numeros (79 de persoane) de cetăţeni de etnie romă repatriaţi din Franţa. Nu e prima oară când se întâmplă asta, dar acum preşedintele francez are mai mare nevoie ca oricând să urce în sondaje.
Poate de aceea evenimentul este urmărit îndeaproape de numeroase echipe de jurnalişti din Franţa, veniţi să facă reportaje de culoare.
Ca de obicei, vor ieşi la iveală lucruri spectaculoase, de care, eventual, unii românii se vor ruşina, iar alţii se vor indigna (comentariile nu vor fi măgulitoare).
Apoi, peste câteva zile, când va trece emoţia, problema, care e una socială şi nu ţine doar de România, va rămâne la fel de mare. Dar cui îi pasă? Show să fie!

2 comentarii:

  1. Nu este rusinos ca dupa 20 de "libertate" un trust media sa mai faca din astea? Sa vezi stitile ce au ajuns stiri doar pentru ca asa a dorit un partid oarecare? Sa ai la emisiune invitati doar de la un anumit partid? Chiar asa ne-am dat toata libertatea pe mana psd-ului si a pnl-ului?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-mi dau seama, oricât mă străduiesc, care e legătura între ceea ce am scris eu si ceea ce ai spus tu.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters