Angela Similea merge mai departe

Un tip cam de vârsta a treia se aşază pe o bancă, într-un parc, şi încearcă să „prinda” ceva la vechiul aparat de radio Albatros. După câteva fâsâituri, se aude vocea Angelei Similea cântând „Viaţa este maai frumoaaaaasăă...” şi omul e mulţumit.  Devine fericit de-a dreptul când, pe aleea parcului apare însăşi fosta vedetă, ce pluteşte, ca un înger. Un înger vorbitor, pentru că Angela Similea spune, cu chipul scăldat în lumină: „Bucură-te de viaţă. S-ar putea să pierzi 15% din pensie...”, apoi urmează o ofertă Omniasig pentru pensionari.
Dincolo de stupizenia din acest enunţ, cei de la Omniasig au fost trădaţi şi de decizia Curţii Constituţionale, care a respins tăierea pensiilor. Dar reclama merge mai departe.
 

Există reclame-operă de artă, inteligent făcute, şi există reclame idioate, pe care te miri că le-a plătit cineva. Nu întotdeauna însă acelea la care priveşti cu plăcere fac bine produsului pe care îl promovează, tot aşa cum  nu e obligatoriu ca reclamele idioate să fie un fiasco. Mi-e teamă că reclama asta cu Angela Similea merge mai degrabă la consumatorii de Omniasig decât aia cu Sorin Tofan către consumatorii de coniac...
 
 
 
 

Aici sunt vulnerabilitătile dumneavoastră

Am decupat din Strategie partea cu Vulnerabilitătile, unde e pomenită, destul de copios, presa. Ar trebui să mă simt ca un spion care lucrează împotriva tării dacă mai cârtesc, uneori?

Click pe poza pt o imagine mărită

Am mai decupat ceva interesant: partea în care aflu care e interesul national al României. N-am auzit de vreo dezbatere pe tema asta si nici nu stiu sigur dacă e vreun consens. 

Dacă mă întrebati pe mine, mi se pare o abordare foaaarte nationalistă (si mă enervează si abordarea antimonarhică, dar asta e altă discutie). Eu as fi vorbit despre asigurarea libertătilor oamenilor, de exemplu.

Băsescu, atent la sondaje

Tare interesantă e societatea românească, zic! Am avut câteva momente de naivitate în care mi-am imaginat că lumea se va revolta aflând năstrusnicia din Strategia de Apărare Natională. N-a fost să fie. Cei mai multi s-au bucurat. Jurnalistii sunt niste spăgari nenorociti. La muncă! Sau: dacă-l critică pe Băse, sunt vânduti (dacă-l laudă, nu)!.
Eu cred că Traian Băsescu n-are ceva anume cu presa. În schimb, are ceva anume cu consilierii lui. De exemplu, e foarte foarte atent la sondajele de opinie. Eu cred că asa se pot explica mai toate atacurile si actiunile prezidentiale, în afară de cele pornite la furie, cu convingere: e un răspuns la sondaje si la tendintele care reies din ele. Sebastian Lăzăroiu stie să explice atât de frumos!Am enuntat si în Tabelta TV* ideea asta.


*Jos cu presa!
Traian Băsescu n-a gafat când a plasat presa în Strategia Nationala de Apărare (despre care aţi aflat de la televizor) printre pericolele la adresa siguranţei statului. N-are nicio răfuială cu media sau cu jurnaliştii. Îi sunt la fel de dragi sau de nesuferiţi ca orice alt lucru din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Îi pune acum la zid, aşa cum a făcut-o cu parlamentul, de exemplu, numai fiindcă, în sondajele de opinie, imaginea presei şi a jurnaliştilor s-a deteriorat. Deci, e de profitat. Dacă sondajele ar fi consemnat scadera drastică a încrederii în Biserică, Marele Şef n-ar fi avut nicio problemă în lovi acolo şi a face pe plac poporului care acum zice „'r-aţi ai naibii de ziarişti!”. Bucuraţi-vă de necazul altora cât încă n-aţi căzut voi înşivă în dizgraţie!
 

Dan Diaconescu. Nimic despre jurnalism

Ceea ce i se întâmplă lui Dan Diaconescu în aceste zile este orice vreți dumneavoastră - anchetarea unui șantaj dintr-o serie mai lungă, un alt șantaj, plata unor polițe, răfuială mafiotă, diversiune, manevră pentru creșterea ratingului OTV -, orice, numai atentat la libertatea presei nu! OTV n-a avut niciodată nimic în comun cu jurnalismul. Spu­ne­ți-i găselniță, șmecherie, a opta minune din Caracal, inginerie financiară, mașină de făcut averi greu de explicat, experiment, stupizenie in­­credibilă, oglinda și tomberonul poporului român. Dar nu jurnalism. Aceasta nu e o aro­ganță. Jurnalismul nu e ceva mai presus sau mai prejos. E altceva. Atât. Cât despre Dan Diaconescu, el e din altă ligă, vorba lui Bogdan Chireac.

P.S. Ovidiu e, ca de obicei, mai aplicat: discută cazul (câtă avere putea strânge primarul ăla ca să plătească o spagă de 100.000/200.000 de euro?) si spune că e cusut cu ată albă. O fi.

NOTĂ: Tableta TV din EVZ se numeste A opta minune din Caracal

Elena cea Bună

Pe la jumătatea anului 2005 a început să se vorbească despre intentia lui Traian Băsescu de a-si face un partid prezidential. La vremea respectivă eram chiar mai naiv decât acum si respingeam aceste „zvonuri”. Apoi, spre sfârsitul anului 2005, am devenit mai atent.Astăzi, partidul prezidential e mijlocul prin care Traian Băsescu conduce democratic (altfel cum?) România. Tot democratic, PDL-ului i-a fost inventat rapid un partener de guvernare, gruparea dependentilor devenită partid (sic!).

Tot pe la jumătatea anului 2005 am auzit primele zvonuri despre un plan care mi s-a părut aiuritor: după două mandate ale lui Traian Băsescu, scaunul de presedinte să-i revină consilierei lui de atunci, Elena Udrea. Am râs cu poftă, am ascultat o glumă deochiată si am râs iar. Treptat, planul a început să se aplice. Iată, Elena Udrea e acum eminenta cenusie a PDL, transmitând mesaje puternice, din timp în timp. E glasul lui TB. Ambitia si tupeul Elenei Udrea sunt imense. Un politician cu toate datele necesare.

Totusi, atunci când un amic cu care am bătut drumul până si din China si străzile din Shanghai mă tot întreba cine cred eu că va fi prezidentiabilul PDL si când el spunea, ca si când atunci ar fi descoperit secretul, că va fi Elena Udrea, eram rezervat. I-am spus că e posibil ca Elena Udrea să fie pe lista scurtă, e posibil chiar ca orbirea lui Traian Băsescu să fie atât de mare încât s-o propulseze în cursă (poate că doar în ea mai are încredere), dar cred că ar fi o mare greseală. Elena Udrea, oricât de mult s-ar lucra la imaginea ei, nu va putea câstiga prezidentialele.

Deocamdată, suntem în faza în care numele Elenei Udrea e atasat tot mai mult, subtil, de ideea de reformă. Am găsit această idee si la Mircea (taxat de Mihnea). Smecheria lui Băsescu e simplă si „a tinut” până acum: are nevoie mereu de un Rău cât mai bine personificat. Acum, Răul e trioul Blaga-Berceanu-Videanu. Încă, doar pentru „initiati”. Pentru cei care stiu, si-ti fac cu ochiul când îti spun. În contrast cu ei („avem si noi uscăturile noastre”), ne e propusă imaginea luminoasă a femeii încă frumoase, pe care n-o înghitim noi prea mult, dar, uite, e gata să facă ceea ce trebuie.

Respectând proportiile, ne aflăm în situatia în care ziceam că e bun până si Nicu Ceasuescu, numai să scăpăm de Nicolae Ceausescu. Propun să ne păstrăm, totusi, mintile limpezi.

P.S. Ovidiu mă acuza că dezvolt o obsesie Elena Udrea. Rămân la părerea că se va vorbi foarte mult despre ea în următoarea perioadă, dar cred că planul cu Elena Udrea la Cotroceni nu va reusi!

hera si antihera ;)

Iaca, am văzut-o si p-asta: cineva care comentează la Tableta TV* de azi semnează „antihera”. Cool, nu?

Click pe poză dacă vreti să vedeti „minunea” ;)

 *Răzbunarea lui Honorius
 Atunci când un partid se întinde mai mult decât îl ţine plapuma, face poc!
 E cazul PDL. A înghiţit pe nemestecate tot ce a prins, ca un peşte hulpav care joacă "la mai mare". A dat carnetul de partid oricui, să iasă la număr şi la sumă. În lipsă de cadre, PDL a improvizat, încercând să sfideze.
 Dar atunci când creşterea e doar cantitativă, prăbuşirea e spectaculoasă. Boc şi ai lui n-au priceput nimic din lec tia de la anticipatele din două colegii bucureştene. Nouvenitii au "trădat".
Ieri, tatăl lui Honorius Prigoană şi deputata Teo Trandafir au votat împotriva guvernului, care s-a salvat în extremis, dar atârnă de un fir de ată. Căci, pentru PDL, votul de la mo ţi u nea de cenzură e începutul sfârşitului. Transmis live, la TV.

UPDATE.
Mă amuză, ca totdeauna, felul în care Vania transpune literar subiecte la zi :)

Vuvuzele parlamentare

 
Moţiunea de cenzură se dezbate într-o atmosferă de meci în care zgomotul vuvuzelelor e suplinit de huiduieli, tropăituri, sudalme dar, mai ales, de discursuri sforăitoare. Acesta este lucrul cel mai deranjant, din punctul meu de vedere: „zgomotul” vorbelor goale, al populismelor de doi lei. 
 
Emil Boc flutură acum ideea stupidă că de aceea vrea poziţia să trântească guvernul, ca să-şi păstreze priviliegiile. Victor Ponta îşi asumă cu sârg rolul de ipocrit, plângând de milă pensionarilor. Discurs socialist tipic, agăţare/căţărare electorală pe context. 
 
Dincolo de bla-blauri, nu cred că am mai auzit în Parlament cuvinte „tari” ca acum: „Handicapatule”, „Mars de aici!”, „Emil Boc e căzut în cap”, „Nu e normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rau”. Culmea lipsei de minimă onoare i-a aparţinut omului de onoare Gabriel Oprea, general, ministru şi, iată, naş, care ne-a spus că a dus copilul lui Ponta la biserică, „dar tatăl n-are niciun Dumnezeu”. 
 
Aveţi dreptate să fiţi indignaţi: n-au ce căuta vuvuzelele într-un asemenea moment important. Pentru că, dacă aţi uitat, azi urmează să se întâmplă ceva important: ori pică guvernul, ori trec măsurile de austeritate. Nicicum nu-i bine.

NOTĂ. Am publicat acest text si în evz.ro (cu titlul Vuvuzele în Parlamentul României), la cald. Cald rău, ca să fiu sincer. Termometrul de la masina mea arăta 39C. 
 

Caut oameni de stat

Ioana Lupea vorbeste azi, în Evz, despre oameni de stat. Despre lipsa lor. În România.
Am convenit adineauri, într-o discutie cu ea, că probabil singurii oameni de stat români postdecembristi au fost Corneliu Coposu si Emil Constantinescu. Coposu by default. Emil Constantinescu - pentru că, până la urmă, si-a sacrificat cariera politică pentru binele public. Regimul Constantinescu a fost nu doar unul onest, de bună credintă - a fost Cotitura.
Azi e greu de vorbit despre Cotituri. Azi, sistemul functionează fără gres si resemnarea e uriasă. Între cele două lucruri e o legătură mai strânsă decât pare. (Vorbeam duminică, la Bookfest, cu niste amici supărati că românii nici să se mai revolte n-au chef. Poate e de la caniculă).

NOTĂ.
Am scris ceva înainte de motiune. Nu mă trage ata să aprofundez acum... :(