Criza focoaselor în luna lui Cuptor

Personal, mi-era dor de un furtişag d-ăsta mai cu ştaif; era cazul să se mai fure şi ceva armament din România, nu? Cât a trecut de la episodul Ciorogârla, un an jumate?

Orice om cu scaun la cap, aflând că au dispărut nişte focoase în miezul lunii lui Cuptor şi că informaţia a fost lăsată să răsufle abia după 24 de ore, se gândeşte, firesc, că ăia mai întâi şi-au făcut de cap cu focoasele şi abia apoi au început să se laude. Când colo, nu-i despre asta, ci despre chestiuni ceva mai grave. Părerea mea.

Revenind, cred că se pun două probleme şi apare în peisaj o coincideţă interesantă.

Problemele:
1. Ce naiba făceau jandarmii ăia (înarmaţi) care păzeau transportul?
Eu cred că e cel puţin neplăcut să crezi că ai transportul asigurat, dar oamenii tăi să te lase în offside.
2. Cât de sigur e că focoasele furate nu-s de niciun folos?
Am citit că autorităţile au dat asigurări. Mă gândesc că singurul lucru bun în toată tărăşenia nu e acela că hoţii n-au ce face cu focoasele, decât să se uite la ele; singurul lucru bun e că n-au reuşit să fure rachetele cu totul, eventual împreună cu trenul şi cu cei zece jandarmi (plecat-au nouă din Braşov/şi cu sergentul lor zece)

Coincidenţa: cam la ora la care se presupune că au dispărut lădiţele cu pricina, pe calea ferată Braşov-Bucureşti erau blocate nişte trenuri, din cauza ruperii liniei de contact. Comunicările oficiale vorbesc despre şase trenuri de călători, dar nu pomenesc despre vreun tren de marfă; ştim însă că cel puţin un tren de marfă, cel cu focoasele, era în zonă în timpul incicdentului. Pam-pam!

UPDATE. Poate fi vreo legătură între focoase şi pierderea unor documente de la Cercetări Nucleare? Vreau să zic, alta decât prostia?

EPILOG. Focoasele au fost găsite. Cool!

Întoarcerea la uniformă

Pe vremea când am terminat eu liceul, era o modă: în ultima zi de şcoală, absolvenţii îşi rupeau uniformele, şi le sfâşiau unii altora. Mi se părea ceva destul de barbar, exagerat, dar nu-i puteam judeca pe colegii mei; nu mai aveam nevoie de acele haine, nu puteam să le dăm altora (cine ar fi purtat o uniformă tocită?), şi, mai ales, ne bucuram că "suntem mari" şi că nu mai suntem constrânşi să fim îmbrăcaţi cu toţii la fel (e drept, pentru unii dintre noi a urmat armata, dar asta e altă poveste).

Aşa era atunci. După decembrie 1989, una dintre revendicările elevilor a fost aceea de a se renunţa la uniforma obligatorie. Tinerii voiau să fie liberi şi a scăpa de uniformă era un fel de a căpăta această libertate.
Cred că şi Emil Boc, cel care cere azi reintroducerea uniformei obligatorii pentru clasele I-VIII, a scandat atunci în stradă alături de elevi (nu sunt sigur, dar cred că era încă student, că tocmai renunţase la funcţia din Asociaţia Studenţilor Comunişti).

Dar nu e important acest amănunt, e dreptul oricui să evolueze, într-un fel sau în altul.

Ceea ce ştiu e că şi azi elevii resping vehement ideea de a purta uniforme; în schimb, sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care le doresc (două sunt argumentele principale: 1. e mai ieftin să cumperi o uniformă la început de an şcolar şi să nu fie nevoie să tot reîmprospătezi garderoba de zi cu zi a copilului; 2. e nevoie de disciplină la şcoală, că de-aia s-a dus de râpă sistemul de învăţământ din România). Prin urmare, noua temă de dezbatere lansată de premier poate fi citită şi în cheie electorală; până la urmă, părinţii sunt cei care votează, nu elevii.

Care-i treaba cu Laszlo Borbley

Astă-iarnă, m-a întrebat cineva ce cred că va face UDMR (urmau alegeri pentru şefia Uniunii, PNL şi PSD încercau să spargă coaliţia, se discuta despre înlocuirea lui Emil Boc). Am răspuns că va ieşi de la guvernare (silit sau de bună voie), ca urmare a unor calcule electorale. Mergeam pe ideea că atât pentru UDMR cât şi pentru PDL, cel mai util e să intre separat în alegerile de anul viitor. Rămânând un detaliu pretextul.

De  ce le e util să se despartă, măcar până după alegeri? Fiindcă există suficient electorat naţionalist în România, român sau maghiar, care e foarte activ la alegeri, astfel încât nicio formaţiune (care vrea un scor consistent) nu-şi permite să-l ignore.

Din toată povestea rămân, în prima fază, cu şase impresii:

De ce a fost huiduită Elena Udrea

Mass-media a anunţat noul ucaz PDL: răsfiraţi, băieţi, răsfiraţi! Înţeleg că liderii PDL trebuie să meargă peste tot unde se adună oameni (hramuri, bâlciuri, târguri ş.a.m.d.) pentru a fi aproape de aceştia şi a le explica ce reformă fantastică a făcut guvernul Boc şi cât de bine le va merge dacă vor vota, anul viitor, partidul cu pricina.

Meciul de box al lui Lucian Butea fost un astfel de prilej, desigur. Eveniment supermediatizat, cu potenţial foarte bun de aţâţare a patriotismului local (îi zic aşa, fiindcă acest gen de patriotism “de meci” are, totuşi, ceva provincial în el, şi nu foarte profound; dar se poartă, e acceptat de multă lume ca fiind Patriotismul dacă ţii cu o echipă românească, indfierent de rivalităţile interne). Un context numai bun pentru declicul aşteptat: lasă, nene, că n-o fi nici ea (Elena Udrea)/el (PDL) atât de naşpa, uite, l-a adus pe Bute, a organizat gala asta minunată, ne bucurăm, ieşim în Piaţa Univeristăţii, delir, ce mai!

Şi, totuşi, planul n-a ieşit.

De la Ponta la colţ de stradă

Cu nostalgie îmi amintesc o însemnare a lui Victor Ponta, în care liderul PSD se supraaprecia, e drept, dar intuia corect un deznodământ altfel destul de uşor de intuit. Mă rog, lucrurile nu s-au întâmplat ntocmai aşa cum a preconizat Ponta, dar astea-s detalii. Ideea e că, după o pauză (binemeritată şi necesară), voi reîncepe să scriu regulat - măcar un editorial săptămânal şi vreo tabletă la 2-3 zile. Rămânând concetrat şi pe celălalt blog.
Dar ceea ce voiam eu anume să vă spun, aici şi acum, e că am acceptat o propunere onorantă: aceea de a scrie, din când în când, şi La colţu' străzii. Voi da de veste când şi ce.

Poker Băsescu

La Traian Băsescu nu stilistica exprimării e problema. La Traian Băsescu, problema e că e şef de stat şi că, în această calitate, continuă să joace poker. Da, sunt convins că n-a aruncat povestea asta la întâmplare şi că atacul la Rege are îndărătul lui nişte calcule.

Monarhia nu e prea populară în România, pentru că anilor de propagandă comunistă nu le-au urmat ani în care istoria să fie prezentată corect (nu-mi spuneţi despre manuale sau despre condamnarea comunismului, vorbiţi-mi, dacă vreţi, despre comuniştii şi securiştii care au rămas la putere). Prin urmare, cinic vorbind, e un atac safe. În această oridne de idei, sunt curios câţi oameni din Oastea lui Băsescu (pe care îi ştiam cu respect pentru Regele Mihai) închid ochii şi peste ultima năzbâtie. Din câte am observat, ei preferă să privească în altă parte, ca soldaţii germani din filmele stupide "cu nemţi". (Băse e cool...)

Altfel spus, eventualele pierderi electorale (căci doar astea contează) sunt neglijabile. În schimb, se câştigă timp, se mai schimbă vorba şi se umblă la electoratul naţionalist-legionar. Priviţi totul şi în contextul în care, sunt gata să pariez, PD va rupe prietenia cu UDMR la timp pentru a ridica limbajul naţionalist şi antimaghiar la cote greu de imaginat acum; o posibilă temă electorală care poate acapara agenda publică, în dauna discuţiilor despre performanţele guvernării.

Nu aplicaţi vreun sistem moral atunci când judecaţi acţiunile preşedintelui. El joacă după alte reguli.

UPDATE. Aici găsiţi înregistrarea video a momentului cu pricina.

UPDATE2. Menţionez şi comentariul Alinei Mungiu.

UPDATE3. Adaug şi nuanţele lui Cioflâncă.

Marea reasflatare dintre blocuri

Câinii latră, caravana trece (cartierele sunt tot mai răvăşite) şi trece.

Noile borduri ale împăratului

Borduriada, faza pe alei, episodul trei (n-am găsit altă rimă) 

Foto: Călin Hera

Click pe foto pt imagine mărită!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine încă mă amuză zelul de a schimba borduri prin Bucureşti. Aleile şi străduţele de lângă blocul meu (sectorul 3) sunt răvăşite, în aceste zile, pentru a doua sau a treia oară în acest mandat. Mi se va spune că, după marea răvăşeală, mă voi simţi mai bine, călcând pe asfalt proaspăt, sărind voios peste borduri noi, mai curate şi mai uscate. Desigur, aveam nevoie de aşa ceva, restul problemelor din sector s-au rezolvat deja! Nu mai era nici praf.