Eu nu sunt de acord ca militarii să primească pensii după legi speciale. Din principiu, nu sunt de acord cu privilegiile. Ce îl face special pe locotenentul Mitran?
Chiar dacă a fost hilar atunci când a spus „De ce profesorul de istorie care îl citeşte pe Herodot să nu aibă o pensie specială?”, întrebările retorice* ale lui Emil Boc au sens. Doar 0,14% din pensii sunt pensii speciale, spune Boc, adică 8.342 de persoane, ceea ce duce la plata a 120 de milioane de euro anual.
Alte cifre: din cele 82.000 de foste cadre militare care primesc pensii, 7.250 au pensii mai mari de 3.000 de lei, deci vor fi afectate de noua lege.
P.S.1 Observ că Teodor Melescanu, exprimând punctul de vedere al PNL, spune că „nu trebuie schimbat un sistem vechi de sute de ani, care si-a dovedit utilitatea si corectitudinea socială”, arătând că i se pare inutil să calculezi puncte de pensie virtuale, din moment ce militarii oricum nu contribuiau la sistem.
P.S.2 Ponta poate să aibă dreptate când spune că nu vrea să-i facă jocul lui Băsescu (cel care le arată pisica Oprea lui Boc, Blaga, Videanu, Berceanu si, în plus, îsi fidelizează „uniformele”). Pe mine nu mă interesează socotelile partidelor. Pe mine mă enervează privilegiile sistemului si faptul că „sistemul” se protejează cu atât de mult succes...
P.S.3 Gabriel Oprea se află într-un flagrant conflict de interese: la urma urmelor, militează pentru intangibilitatea propriei pensii.
*„De ce să nu avem pensii de lux şi pentru medici, care operează pe creier şi pe inimă? De ce omul care lucrează la şaibă să nu aibă o pensie specială? De ce profesorul care îl citeşte pe Herodot să nu aibă o pensie specială? Pentru mine, ca premier, cel mai simplu este să las lucrurile aşa cum sunt”. (Citat aproximativ, asa cum a fost redat de evz.ro)
Motivul pentru care militarii au o pensie specială peste tot în lume este destul de banal. De regulă militarii nu pot sta până la 70 de ani să iasă la pensie, la 40 de ani deja eşti bătrân ca soldat combatant... Dacă pensia ar fi conform contribuţiei pentru 20 sau 30 de ani de muncă ca plutonier, atunci ar fi foarte, foarte mică, cât una de agricultor, sub pensia minimă. De ce? Pentru că avem întâi o contribuţie mică, să zicem 20 de ani până la 50 de ani (sau la cât ies militarii la pensie), şi o perioadă de plată a pensiei foarte mare...
RăspundețiȘtergerePensia specială, asigurarea locuinţei, a hainelor, a hranei la popotă... reprezintă o parte din pachetul cu care un militar este momit să se înroleze. Mă îndoiesc că armata ar putea momi pe cineva să se înroleze dacă, în schimbul faptului că îşi riscă viaţa în teatru de război, va avea aceleaşi beneficii ca şi un inginer.
Nu mă pricep, dar cred că „pachetul” poate fi suficient de atrăgător dacă include o soldă decentă si sigură, popotă, haine (nu-s prea multe slujbe care oferă lucrurile astea).
RăspundețiȘtergereA-ti intra în cont, de la 40 de ani încolo, o pensie comparabilă cu un salariu bun mi se pare boierie. Dar s-ar putea să mă însel eu.
Calin Hera, nu uita ca militarii sunt privati de anumite drepturi. Nu uita ca in caz de calamnitati, conflicte, ei sunt chemati sa isi riste viata. Iar pensionarii care sunt militari in rezerva, pot fi si ei mobilizati daca se considera necesar. Doamne fereste de dezastre si razboaie, sa nu avem nevoie de ei. Uite unde s-a ajuns, cum ne invrajbim unii pe altii, in loc sa ne respectam :(.
RăspundețiȘtergere@fly2sky: Învrăjbirea n-o găseşti aici, pe blogul meu ;)
RăspundețiȘtergereÎn caz de mobilizare, dacă nu mă înşel, ar fi chemaţi şi cei cu stagiul militar satisfăcut, cum se spune, dar care n-au ales cariera militară.
Din cate am inteles eu ieri de la Boc, Seitan si Vladescu, militarii vor scapa partial de taierea pensiei. Am inteles ca pensiile militarilor nu vor scadea sub 3000 de lei.
RăspundețiȘtergereActivitatea de militar poate avea multe forme. Sunt cazuri cand un militar isi petrece viata in spatele unui birou, sunt militari care fac instructie cu noii recruti, sunt si militari care isi risca viata, voluntar pentru o solda mai buna, etc. Este necesara in toate cazurile o pensie speciala? Nu ar trebui sa existe o diferentiere substantiala in functie de tipul de activitate si de durata acesteia?
RăspundețiȘtergere