Farmecul discret al birocrației

Sediul CSM. Foto: infocsm

La ora la care scriu aceste înțelepte rânduri, la sediul CSM se desfășoară audierile pentru un loc la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă. Concurența e de 6 pe loc.

N-o să vă rețin atenția în legătură cu importanța acestui eveniment. Dacă sunteți curioși, puteți urmări live toată povestea sau puteți găsi articole de toată lauda pe infocsm.

Ceea ce mi-a plăcut, ieri, când am citit o Notă DRUO (ăștia sunt cei de la Resurse Umane din CSM), a fost Dilema Vechimii (nicio legătură cu ”Dilema Veche”). Cei care au alcătuit Nota s-au confruntat cu o ”situație particulară”: judecătoarea Steluța Mirela Croitoru (vezi colecția de CV-uri aici), de la Curtea de Apel București, avea, la data depunerii candidaturii, o vechime efectivă de 11 ani, 10 luni și 18 zile în funcția de judecător și de procuror. Vechimea ar fi trebuit să fie, însă, cel puțin 12 ani.

S-a luat atunci în calcul un alt moment, cel al analizării candidaturilor de către Colegiul de conducere al ÎCCJ. Rezultatul: 11 ani, 11 luni și 24 de zile. Vechime insuficientă și de data asta.

S-a trecut, astfel, la al treilea moment: cel stabilit pentru analizarea candidaturilor în cadrul Secției pentru judecători a CSM. De data asta, pragul a fost depășit: 12 ani și 13 zile (în care e inclusă și perioada de 9 luni în care doamna Croitoru a urmat cursurile INM).

Astfel, judecătoarea Steluța Mirela Croitoru a primit OK-ul și a susținut interviul în fața plenului CSM (unde a venit, însă, cu aviz consultativ negativ de la ÎCCJ. Vezi aici Raportul consultativ al Curții supreme).

NOTĂ. Capătă povestea un farmec mai mult decât discret dacă vă spun că în Dilema vechimii s-au aflat încă două candidate și un candidat? Astfel:

• Ana Otilia Bomboș (Tribunalul București) - dar în acest caz a fost o eroare de calcul, fiindcă nu s-a ținut cont de toate datele, respectiv
• Mariana Constantinescu (Curtea de Apel București), care a avut, la cele trei momente descrise în cazul Croitoru, vechimea de 11 ani, 10 luni, 25 de zile (la depunerea candidaturii), 11 ani, 11 luni, 24 de zile (la momentul analizării dosarului), respectiv 12 ani și 13 zile la momentul analizei din Secția pentru judecători.
• Daniel Grădinaru (Curtea de Apel București) - 11 ani, 11 luni, 26 zile la depunerea candidaturii, respectiv 12 ani și 24 de zile în momentul analizării candidaturii la ÎCCJ.

OBS. În ceea ce mă privește, apreciez că deciziile luate de judecătorii CSM sunt cele corecte; era aiurea să oprești o candidatură pentru câteva zile de vechime. E o discuție și aici, dar nu insist (decât la cerere).

P.S. Pentru fanii subiectului, CV-urile candidaților pentru Secția penală sunt aici.

Uite că m-am enervat!

Intru în vorbă, pentru că oamenii ăştia au luat-o razna. Pretextul invocat pentru comasarea alegerilor (economie de vreo 20 de milioane de euro) e o gogoriţă populistă ieftină şi jenantă. Sper ca jurnalişti cumsecade să facă socotelile cuvenite şi să dezumfle inclusiv suma (care pare scoasă din burtă).

Dar să zicem că nimeni nu ia în serios gluma cu economia, nici măcar proştii.

Sau, de dragul lor, să presupunem că dl Igaş (picat de fraier în această poveste) a făcut un calcul corect. Chiar şi aşa, a pune problema în acest mod denotă provincilism şi fesinism tipic anilor '90. Abia la Ion Iliescu, pe vremea când mai era în vână, mai puteai întâlni asemenea enormităţi (ştiu, vor fi unii care vor spune că nici atunci; aceştia ori au memoria scurtă, ori selectivă, ori ba).

Au spus-o deja comentatori mai pe fază decât Călin Hera toamna 2011: dacă nici măcar acest preţ nu ni-l putem permite, putem să ne ducem la culcare, Securitatea veghează pentru noi. N-am găsit altă rimă, de-aia am folosit biata Securitate în fraza anterioară.

Serios vorbind: cum naiba te poţi uita în oglindă dacă-ţi zici democrat şi vrei să faci talmeş-balmeş* din alegerile de anul viitor? Ce te poate opri, dacă amâni localele aşa, de chichi, să amâni apoi, să zicem, prezidenţialele. Sau, dacă tot ai amânat localele, să se suprapună cu parlamentarele, ce-ar fi să amâni apoi şi parlamentarele, să se suprapună cu prezidenţialele de peste doi ani şamd? Dacă tot e bal.

OK, îmi cer scuze că m-am e enervat.

*Am citi un text excelent, în doar 500 de semne, care spune cât o mie de fotografii despre această situaţie. Ovidiu, ai cuvântul ;)

Atunci când FB nu vine de la Facebook

Sală de judecată. Foto: Remus Suciu

Preocupat cum sunt, de-o vreme, de starea sistemului juridic din România, am ajuns și la spinoasa problemă a promovării magistraților.

Ceea ce m-a frapat, de când am început să urmăresc fenomenul, a fost faptul că mai toți judecătorii care au candidat la un post în ultimele două luni și jumătate (de exemplu, la promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție) sau care au fost cercetați pentru eventuale abateri disciplinare, aveau la dosar, fără excepție, mențiunea ”la ultima evaluare a primit calificativul foarte bine”. (Dacă mă corectează cineva, argumentat, zic mulțumesc frumos.)

Să fim serioși! Dacă 95% dintre judecătorii români ar primi pe bune calificativul maxim, ar putea să stea Băsescu în cap și-n coadă, ar putea face jonglerii la o singură mână cu ministrul, procurorul general, șeful DNA și toți ceilalți la un loc, că tot nu l-ar crede nimeni. Iar, mai presus de toate, încrederea în justiție ar fi deplină, de ți-ar da lumea în cap (filosofic) dacă ai îndrăzni să sugerezi că în România nu s-ar face dreptate.

Ca să rezum, situația din teren nu e reflectată de calificativele obținute la evaluări, ci de numărul de luni și ani în care se măsoară un proces (OK, nu aduc în discuție cazul Thyssen), de tergiversări și de prea multele situații în care peștii mari sau interlopii mici scapă basma curată.

Prin urmare, vin și zic: hai să lăsăm deoparte ipocrizia și să-i ajutăm pe magistrați să fie evaluați cât mai corect, astfel încât sistemul să permită promovarea celor mai buni dintre ei.

Care ar fi principalele modificări (de bun simț) care ar trebui aduse evaluării magistraților?

Întâi, o modificare simplă: evaluările să nu mai fie făcute de colegii de judecătorie, tribunal, curte de apel a magistratului evaluat.

Doi: evaluarea să nu se mai facă exclusiv pe baza verificării unor cunoștințe teoretice, ci să fie un proces în care să conteze cel puțin la fel de mult „evaluarea cunoștințelor practice” (Am citat dintr-un interviu acordat infocsm de către judecătoarea Ana Lăbuș, membru CSM). Îmi imaginez un sistem în care evaluatul să treacă un test-grilă și apoi să fie pus să rezolve o situație concretă, sub atenta observație a evaluatorului. Iar rezultatul evaluării să fie foarte riguros, FB să însemne excelență, iar B să fie un calificativ suficient pentru promovare/participare la concurs de ocupare a vreunui post (ideea asta e desprinsă din același interviu).

OK, dacă tot am adus în discuție propunerile formulate de judecătoarea Lăbuș, îmi place și modelul suedez pentru intrarea în magistratură. Acesta implică un soi de ucenicie pe lângă un judecător, care judecător decide când ucenicul lui e pregătit să susțină examenele cu pricina.

Toate poveștile astea sunt destul de tehnice, pare-mi-se. Coroborate (ce cuvânt frumos!) cu un sistem mai puțin rigid, dar mai strict, de evaluare continuă, inclusiv de sancțiuni acolo unde se doarme pe dosare, de exemplu, ar putea duce la o oarecare normalitate în sistemul juridic, la o scară de valori mai OK. Firește, după o serie de convulsii și rezistențe la schimbare.

Omul care face lucrurile să se miște

Captură de pe dela0.ro

Știam eu că Mihai nu putea lipsi de la evenimentul care a avut loc la Universitate. Știam, fără s-o știu anume.
Acum am aflat și anume-le (dar nu tot) și, mai ales, am citit un portret pe care trebuie să-l parcurgeți. Părerea mea.

Adevăratul motiv al mazilirii lui Geoană. Zău?

Captură de pe http://www.victorponta.ro/

Mă întrebam ieri de unde a pornit chestia care a dus la excluderea lui Geoană din PSD și ejectarea lui din scaunul de președinte al Senatului. Din câte știu, mai sunt și alți jurnaliști care se întreabă asta.

Repet, nu mă refer la motivele despre care se vorbește off the record; în comunicarea oficială eu n-am găsit ceva răsunător (dacă nu mă înșel, până și Victor Ponta recunoștea că poate n-a comunicat prea bine acest eveniment). Motivele enunțate par puerile. Unele dintre ele au fost citate de Răzvan Dumitrescu aseară, la Antena 3; de exemplu:

• "A făcut jocul puterii, adversarul declarat al PSD şi USL, prin mai multe gesturi"
• "N-a respectat decizia din 7 noiembrie a Biroului Permanent, de înlocuire a sa de la conducerea Senatului cu domnul Titus Corlăţean" 
•  "A creat o problemă insurmontabilă pentru partid în ceea ce priveşte datoriile acumulate în campania din 2009", 
• "N-a informat conducerea PSD cu privire la iniţiativele sale din fruntea Senatului".

Și iată că azi-dimineață am primit un comentariu la articolul de ieri (vezi mai jos). Dacă e pe bune și dacă Ponta și ai săi au avut acest document atunci când s-au pornit să-l mazilească pe Geoană, atunci putem vorbi despre un motiv. Ce te faci, însă, când documentul umblă anonim pe bloguri?  (l-am mai găsit la Sorina, TRU via blogary și pe Curentul, probabil că e-n mai multe locuri deja).

”Documentul” anonim

“Saptamana trecuta, m-am intalnit la un prieten … cu Dl Wilfried Martens, liderul PPE. Am avut o lunga si interesanta discutie, neasteptat de coordiala. Mi-a relatat multe lucruri despre tensiunile pe care le-a creat Ponta prin distribuirea unor informatii defaimatoare la adresa lui Basescu in cea de-a doua saptamana din noiembrie. Paleta nemasurata a invectivelor si minciunilor au sarit in ochi imediat, iar politicienii socialisti, care au citit stenograma discutiilor purtate de Ponta cu P.N. Rasmussen, au discutat si cu alti politicieni din alte formatii politice. A facut afirmatia ca acest lider politic este coplesit de ura, iar Romania nu poate fi condusa intr-un viitor aproximativ prin prisma imperiului urii. Personajul cel mai nociv, care coordoneaza intreaga actiune de denigrare anti-Basescu si a guvernului Romaniei este fosta consiliera a lui Iliescu. Liberalii eurodeputati au solcitat tuturor comisiilor parlamentare sa intrerupa orice sprijin sau ajutor financiar european pentru “Romania lui Basescu”. Din aceste motive, si poate alte mii de motive, Romania este sub lupa atenta a comisiilor de politici financiare de imprumuturi europene, Basescu personal fiind solicitat de fiecare data sa lamureasca anumite alegatii, dupa care, fondurile iau calea Romaniei insotite de protestele euro-deputatilor socialisti si liberali pe langa grupurile lor europene…
Mi-este scarba de clasa politica de acasa. Din Romania. ”

Cel Hulit Azi (draga de ea, România!)

Îmi tot spun că au știut ei ce-au știut când au pornit această trebușoară (războiul cu Geoană). Mie-mi scapă ceva, dar mărturisesc că nici n-am stat cu lupa pe acest caz (deși ar fi meritat). Bănuiesc și că Ponta știe mai multe decât spune; mi-e greu să cred că motivele sunt doar cele enunțate oficial, și spun asta cel puțin privind la context.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc ceva ce devine o modă a vieții politice din România: devorarea liderilor, buni sau răi, ca demne urmașe a Partidului Comunist Român. Mă gândesc, desigur, la FSN, cu cele două ramuri ale sale: actualul PDL (care l-a executat pe înființatorul Petre Roman), respectiv PSD (care îl execută acum pe Mircea Geoană). Vorbim despre lideri emblematici ai partidelor lor (ambii au candidat la Președinția României, au condus partidele care i-au mătrășit). 

Dincolo de bucuria care răsună acum în sediul PSD, vajnicii oameni de stat ai acestui partid ar trebui să se uite nițel în oglindă. Până la urmă, tot ei au fost aceia care l-au promovat pe Cel Hulit Azi. S-au deșteptat între timp?

Altfel, mister Geoană e un personaj tragic (sau comic). Draga de ea, România!

Nu naivitatea îi dă afară din casă pe Ponta și Antonescu

Eu cred că Operațiunea Suspendarea 2 nu are șanse reale (Ovidiu are o explicație simplă, referitoare la Legea referendumului). Dar.

Cred, de asemenea, că motivele invocate de cei din USL nu sunt chiar simple invenții (și aici mă despart de Ovidiu), întrucât vorbele pe care le spune președintele ”la televizor” (eventual în mod repetat) pot dăuna grav sănătății națiunii.

Prin urmare, pot presupune că nu naivitatea îi dă afară din casă pe Ponta și Antonescu, caz în care Operațiunea Suspendarea 2 își are rostul și fiindcă politicienii din Opoziție uneori pur și simplu n-au dreptul să tacă. Dacă toată această poveste va porni o dezbatere bazată pe argumente, va fi cu atât mai bine. Alte rosturi nu văd acum.

În altă ordine de idei, nu susțin nici genul de reacții hormonale, ca să le numesc așa. Vai de poporul ai cărui reprezentați, în loc să judece responsabil, dau fuga cu pudră pe obrăjori, de dragul show-urilor TV!

Putem porni o discuție întinsă despre motivele care au dus la decredibilizarea justiției din România. Unele țin de hibele din interior, altele de legislație, iar lor li se adaugă și mesajele transmise insistent de actori politici intersați să existe ape tulburi în care să pescuiască voturi. Așa cred eu.

Cum a ajuns la Turnu Severin Punctul 8 de la Timișoara

Captură de pe www.infocsm.ro

Cred că suntem de acord cu toții (mă refer la cititorii acestui blog) că altfel ar fi stat lucrurile azi, dacă, printr-o minune, care pare cu atât  mai extraordinară astăzi, puterea postdecembristă ar fi aplicat Punctul 8 de la Timișoara. Da, deștepți și viteji cum suntem azi, după război, spunem că era  i m p o s i b i l.

Ceea ce a urmat, la acest capitol, al lustrației, a fost o luptă surdă dusă, pe de o parte, de visători și naivi, respectiv de oamenii sistemului, de cealaltă parte. Cei din urmă au avut numeroase și decisive victorii de etapă, traduse în privilegii, averi, mafii. Cei dintâi au avut și ei câteva victorii, dar impresia generală e că au câștigat doar atunci când au fost lăsați să o facă.

Oricâți reprezentanți ar avea în Top 300 cei care n-au fost lustrați, respectiv copiii sau rudele lor, în istorie vor rămâne acei câțiva naivi despre care vorbeam (și acum mă gândesc, de pildă, la Ticu Dumitrescu).

M-am lansat în aceste divagații astăzi, când secția pentru judecători a CSM a decis să blocheze candidatura judecătoarei Florica Bejinaru la concursul pentru preşedinţia Tribunalului Mehedinţi (amănunte pe infocsm). Cred că această decizie poate fi considerată o bornă de care trebuie ținut cont.

Știu că Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara se referea doar la candidaturile la Parlament, respectiv la Președinție, dar nu cred că e exagerat să spunem că spiritul de atunci a răzbătut, cumva, în sala de ședințe a CSM.

Da, vechea Securitate a fost ceva prea odios, deci rămâne un subiect la zi și astăzi, la aproape 21 de ani de când, teoretic, a dispărut.