Pagini

joi, 9 septembrie 2010

Vântu, ca subiect

Am văzut-o pe Liliana Mincă (PC) spunând cu patos, într-o fereastră deschisă sub sigla Rea­li­tății TV, ce om in­te­li­gent e SOV. Au mai fost câteva pozitii de apărare a „mogulului” si, oarecum de înteles, destul de multă crispare la Realitatea TV. Dar n-au fost, din câte am văzut eu până la ora asta, tare multe ode. În orice caz, câțiva profesioniști de la Realitatea chiar și-au făcut meseria (în condiții delicate).

În context, nu știu de ce, tocmai mi-am amintit interviul „de casă” Traian Băsescu- Rodica Culcer (TVR, miercuri seara). Data trecută am lăudat-o pe Culcer, acum nu mai e cazul.

Oricum, e de așteptat ca episodul „SOV. Cătusele” să fie folosit politic atât în apărarea lui SOV cât și în cea a guvernului Boc la mo­ți­unea de cenzură („De-aia vreți să ne dați jos, că i-am pus că­tu­șe mogulului”, vom auzi).

În altă ordine de idei, cred că Vântu chiar a fost lovit cu chestia asta - măcar la capitolul demnitate (idee pe care am discutat-o si cu I.): i-a fost expusă infirmitatea fizică. Stiu că publicul din România nu e prea sensibil la subtilitătii d-astea, dar SOV, cu sigurantă, e.

P.S. Comentam ieri, cu colegii, postarea lui Dan Andronic, dar niciunul nu credea că e mai mult decât un fitil. Iaca, e.

miercuri, 8 septembrie 2010

Raluca Albă ca zăpada Turcan

Îmi place, mamă ce-mi place! Deci există si în PDL oameni curati, principiali, numai buni de, la o adică, oferi o nouă fată partidului sau, de ce nu, naste cu entuziasm vreo Albă ca zăpadă.
La preferata mea din PDL mă refer, Raluca. Turcan Raluca.
Iată ce zice, de parcă ar fi citit tableta mea sau însemnarea anterioară de pe blog:

"Domnul Silviu Prigoană a făcut un joc de imagine personal, de fapt nu s-a retras niciodată din grupul PDL, însă problema de fond rămâne, şi anume PDL nu a continuat un demers care era sănătos pentru viaţa noastră politică, de a separa afacerile de politică"


"Am abandonat o temă care putea să aducă un plus de credibilitate partidului, pentru că este moral ca banii celor care plătesc taxe şi impozite, adică banul public, să nu se ducă în afacerile unor membri de partid care ocupă demnităţi publice"

Vorbesc serios, nu-i pic de ironie în cuvintele mele, PDL chiar pierde (da, încă mai poate pierde!) acum sprijinul oamenilor de bună credință care, asta e, gresim cu totii, chiar au crezut în curățenia acestui partid. Sunt foarte curios dacă smecheria va mai tine si de astă dată sau dacă, totusi, PDL e deja haina veche în care trebuie să se adune toate boalele înainte de a fi lepădată.

marți, 7 septembrie 2010

Principii flexibile la PDL

Asadar, politicienii PDL au liber la afaceri cu statul, că doar nu si-ar ridica partidul clientela în cap.

Am aflat de unde vine flexibilitatea principiilor în PDL: de teamă să nu rămână sediul din Modrogna doar cu fantoma câinelui Vasile.

Zice Elena Udrea, în Revista 22:

„Este nevoie de o regândire a criteriilor după care se construieşte cariera în partid şi a principiilor care să guverneze şi activitatea membrilor, şi ascensiunea. Dar, pe de altă parte, trebuie să fim foarte atenţi să mai rămână oameni în partid, pentru că, dacă suntem extrem de exigenţi, dacă criteriile sunt radicale, este posibil ca nimeni să nu se încadreze în ele.”


Interviul complet, aici.
 
 

Basarabia

Eu cred, fiindcă sunt optimist, că Basarabia mai are sanse (ar fi aiurea să n-aibă). Modelul basarabean seamănă cu cel românesc, cred că afirmatia e banală. Părerea mea: dacă sunt, cât de cât, maturi, liderii AIE ar trebui să se trezească si să-si amintească misia: scoaterea tării din câmpul magnetic rusesc.
Am făcut o mică analiză în Evz.

luni, 6 septembrie 2010

Silă

Am scris, săptămâna trecută, o tabletă în care eram mirat/dezgustat de faptul că Realitatea TV (în special) îl foloseste pe Corneliu Vadim Tudor ca să... nici nu mai stiu ca să ce. Un personaj care provoacă doar silă poate să recite versuri cu îngeri, că tot nu poti să te uiti în gura lui, tu, om cu bun simt.

miercuri, 1 septembrie 2010

Despre greva jurnalistilor

Am aflat, via Mihnea, că Bogdan Ciuclaru pune problema unei greve de o zi a jurnalistilor. Motive sunt.

Îmi amintesc primii mei ani de presă. Asistam fascinat la sedintele din Senat, la Sala Omnia. Era o doamnă, Neli Luchian, care ne spunea: Măi, copii, faceti-vă un sindicat, cereti-vă drepturile, gânditi-vă si la viitor, nu doar la prezent. N-o băgam în seamă când spunea asta. Eram pustani, eram idealisti, eram prea ocupati să fim părtasi la facerea istoriei (nu-i asa?), la a obtine exclusivităti. Putini aveam contracte de muncă si aproape niciunul carti de muncă, desi lucram la institutii media respectabile. Nu ne păsa. Important era că primeam niste bani, destul de frumosi, că făceam ceea ce ne plăcea.

Situatia s-a perpetuat. Si atunci când am renuntat la o parte din suma de pe cartea de muncă si am trecut-o pe drepturi de autor am zis OK, si? Treacă! Am fost momiti pentru asta cu un mic bonus (ceva de genul 5-10%) si, eventual, cu mici amentintări. Naspa a fost atunci când ne-am trezit, după vreun an, că avem de plătit la Fisc niste diferente. Era o perioadă haiducească, din punctul ăsta de vedere, si în anii 2000-2002.

Chestia e că nici în perioada romantică (1990-1995) jurnalistii nu erau uniti. Ne distram, ne simteam bine împreună. Dar ăia cu pagere, ăia cu statii Motorola spărgeau, din când în când, gasca. Nu mă refer la „cooperativă” aici. Goana după exclusivităti face mereu parte din meserie, e ceva firesc. Dar mai era ceva ce nu pot să definesc acum.

Ideea e că si atunci, si acum, jurnalistii n-au alcătuit o castă, n-au constituit un grup solid, solidar, ca taximetristii. Prin urmare, partea practică a problemei ridicate de Ciuclaru nu se pune.

Teoretic, o grevă generală a jurnalistilor ar avea mai degrabă efectul scontat de Ciuclaru: lumea ar realiza că jurnalistii si ceea ce fac ei nu e ceva chiar inutil. Nu neg că, într-o anumită măsură, are si Mihnea dreptate: măcar o zi de pauză, fără talk-showuri si fără tabloide, înseamnă un plus la sănătate.
Până la urmă ajungem la vechea poveste: e gresit să condamni presa în general. E nevoie de criterii, si fiecare om are criteriile lui. E bine că există o varitate de titluri, de posturi TV, de radiouri. E naspa dacă nu te descurci să găsesti ceea ce e important prin zgură.

Presa e o institutie necesară. Asta e, n-ai ce-i face.

Boc flutură demisia

Zice Dan Andronic la „Evenimentele zilei” (B1TV) că Emil Boc s-a dus azi la sedinta cu grupurile parlamentare ale PDL cu două variante:

a) demisia proprie
b) remaniere „soft”

Sincer, am îndoieli că Boc va pune serios problema propriei demisii. Dacă o face, va fi doar de poză. Lucrurile nu se decid acolo, la grupurile parlamentare.
Privesc cu rezerve ce spune Dan A., care rămâne sarmant chiar si atunci când face nefăcute.

Dan Andronic, spunând chestia cu demisia lui Boc ;)

Dan Andronic a venit în emisiunea de la B1 cu o găselinită pregătită de acasă (o dezvoltă si la el pe blog): că asta nu va fi remaniere, ci remaiere. OK, am zâmbit.

O sedintă de guvern a marilor caractere

Simpatică sedinta de guvern de astăzi, când Emil Boc (premier) e dur si ministrii se întrec în a se face că lucrează. Am aflat că Elena Udrea s-a bătut în piept cu brandul de tară (chestia cu frunza) si că Vasile Blaga a fost vioi ca un pechinez, muscând din colegii lui Attila Cseke (Sănătate), Daniel Funeriu (Educaţie), şi Mihail Şeitan (Muncă) fiindcă nu au cerut bani pentru programe privind descentralizarea şi eficacitatea economică (deci de-aia s-au pierdut niste fonduri UE. „Nu au nevoie de bani, îi dăm pe altele”, a zis Blaga, dintr-o dată în tabăra câstigătoare. O sedintă de guvern a marilor caractere, presupun. 

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters