Despre greva jurnalistilor

Am aflat, via Mihnea, că Bogdan Ciuclaru pune problema unei greve de o zi a jurnalistilor. Motive sunt.

Îmi amintesc primii mei ani de presă. Asistam fascinat la sedintele din Senat, la Sala Omnia. Era o doamnă, Neli Luchian, care ne spunea: Măi, copii, faceti-vă un sindicat, cereti-vă drepturile, gânditi-vă si la viitor, nu doar la prezent. N-o băgam în seamă când spunea asta. Eram pustani, eram idealisti, eram prea ocupati să fim părtasi la facerea istoriei (nu-i asa?), la a obtine exclusivităti. Putini aveam contracte de muncă si aproape niciunul carti de muncă, desi lucram la institutii media respectabile. Nu ne păsa. Important era că primeam niste bani, destul de frumosi, că făceam ceea ce ne plăcea.

Situatia s-a perpetuat. Si atunci când am renuntat la o parte din suma de pe cartea de muncă si am trecut-o pe drepturi de autor am zis OK, si? Treacă! Am fost momiti pentru asta cu un mic bonus (ceva de genul 5-10%) si, eventual, cu mici amentintări. Naspa a fost atunci când ne-am trezit, după vreun an, că avem de plătit la Fisc niste diferente. Era o perioadă haiducească, din punctul ăsta de vedere, si în anii 2000-2002.

Chestia e că nici în perioada romantică (1990-1995) jurnalistii nu erau uniti. Ne distram, ne simteam bine împreună. Dar ăia cu pagere, ăia cu statii Motorola spărgeau, din când în când, gasca. Nu mă refer la „cooperativă” aici. Goana după exclusivităti face mereu parte din meserie, e ceva firesc. Dar mai era ceva ce nu pot să definesc acum.

Ideea e că si atunci, si acum, jurnalistii n-au alcătuit o castă, n-au constituit un grup solid, solidar, ca taximetristii. Prin urmare, partea practică a problemei ridicate de Ciuclaru nu se pune.

Teoretic, o grevă generală a jurnalistilor ar avea mai degrabă efectul scontat de Ciuclaru: lumea ar realiza că jurnalistii si ceea ce fac ei nu e ceva chiar inutil. Nu neg că, într-o anumită măsură, are si Mihnea dreptate: măcar o zi de pauză, fără talk-showuri si fără tabloide, înseamnă un plus la sănătate.
Până la urmă ajungem la vechea poveste: e gresit să condamni presa în general. E nevoie de criterii, si fiecare om are criteriile lui. E bine că există o varitate de titluri, de posturi TV, de radiouri. E naspa dacă nu te descurci să găsesti ceea ce e important prin zgură.

Presa e o institutie necesară. Asta e, n-ai ce-i face.