Pagini

Se afișează postările cu eticheta Mihai Voicu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mihai Voicu. Afișați toate postările

joi, 10 martie 2011

Tu esti Mircea? Da. Si Felix!

În fine, un verdict clar, limpede: Dan Voiculescu a făcut politie politică. Decizie definitivă si irevocabilă a Înaltii Curti de Casatie si Justitie. Inteleg că omul va merge la CEDO.

UPDATE.
Toată lumea a vrut să afle pozitia lui Crin Antonescu, aliatul lui Voiculescu (cred că i-a sunat telefonul în draci). Până la ora la care scriu, Crin n-a zis nimic. În schimb, a vorbit Mihai Voicu: „Am înţeles că procesul va continua la CEDO. Nu e subiect de relevanţă pentru România în acest moment. Avem probleme mult mai grave”.
Sincer, mi se pare jenantă această replică. Nu poti fi purtător de cuvânt al unui partid liberal si să fugi jalnic de subiectele delicate. După părerea mea, e de apreciat declaratia lui Varujan Vosganian, care cere o discutie în PNL („Nu accept să se arunce asupra PNL o imagine negativă care să decurgă dintr-o astfel de decizie”, spune el).
NOTĂ. Ambele declaratii sunt din evz.ro
Da, PNL păteste ceea ce anticipasem (aici si aici), fără să fiu vreun mare vizionar: plăteste din greu alianta cu Felix... Presupun că mai e timp de întors, dar trebe actionat, ca să zic asa.

UPDATE2.
Si punctul de vedere al Adrianei Săftoiu mi se pare ok.

UPDTAE3.
Ar fi bine ca PDL să facă, vorab aia, ciocu' mic. Pentru că e destul găinat si pe căciula lor.


UPDTAE4. Mai jos, Tableta TV de azi:

Felix şi Zăvoranca

La ora la care Realitatea TV şi ediţiile on line ale ziarelor difuzau ştirea despre verdictul ÎCCJ (Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea - nume de cod "Mircea" şi "Felix"), televiziunea de ştiri a "mogulului" se făcea că plouă, abordând serios o non-ştire (divorţul lui Pepe de Oana Zăvoranu).
E atât de trist când profe sionişti veritabili (cum sunt destui jurnalişti de la Antene) sunt puşi în situaţii penibile...

O altă situaţie penibilă e cea a PNL, partidul care o dădea afară pe Mona Muscă pentru colaborarea cu Securitatea şi care se vede acum pus în situaţia de a da explicaţii pentru ceva ce n-ar fi trebuit să-l privească.

Dar cei din PDL ar trebui să facă ciocu’ mic: chiar dacă PNL umblă cu şireturile legate în X, de la Felix, au şi pedeliştii turnătorii lor - de exemplu deputatul protejat Sorin Buta.

marți, 5 octombrie 2010

Visez un talkshow la coltu străzii, ca leac al durerii

Întrucât am tras lozul câstigător (fac parte din grupul Leacul Durerii), am primit printre primii rezultatele studiului „Lideri de opinie în tlakshowurile televiziunilor de stiri”, realizat de Agentia de Rating  Politic în luna septembrie (mai precis, studiul s-a realizat în perioada 6 septembrie - 1 octombrie 2010).

Mugur Ciuvică, mai des decât Andreea Esca

S-ar putea să enervez, dar eu consider că Mugur Ciuvică (răsfătatul talkshowurilor de la Realitatea TV si Antena 3, cu 26 de aparitii în 25 de zile) e un interlocutor bun. Omul e documentat, aduce informatii în discutie si, dacă n-ar spune mereu că Băsescu e de vină, nimeni nu ar trebui să ceară/dea explicatii despre invitarealui în studio (frizând saturatia).S-ar putea să enervez si în partea ailaltă, dar eu cred că Mugur Ciuvică ar trebui să-si gestioneze mai bine imaginea, altfel spus, să se ghideze după principiul „Mai rărut că-i mai drăgut”. Chiar si pentru el, 26 de aparitii în 25 de zile e cam mult. Apare mai mult decât Andreea Esca!

Despre Niels Schneker (locul al doilea, 23 de aparitii în 25 de zile) n-as putea să spun prea multe. Personal, nu înteleg de ce e atât de folosit de producătorii de talkshow. Iar ce înteleg, totusi, nu se pune.

Hai să zicem că Vasile Marica, de la Sed Lex, (18 aparitii/25 de zile) a avut rolul lui în perioada studiată, în care România a fost frământată de miscări sindicale. Asa se explică prezenta lui sustinută

Dar cel mai mult ne interesează politicienii, nu-i asa? 

Eu cred că, din prea multă teamă să nu se facă de baftă si mai rău si să nu-si prăpădească bruma de impresie bună pe care încă o mai au, pe ici, pe colo, liderii PDL îsi trimit garniturile de sacrificiu la „televiziunile de stiri ale mogulilor”. Socoteala mi se pare proastă. Alin Popoviciu (15 aparitii în 25 de zile) nu poate trece de ecran, orice-ar face. Dar pe Gheorghe Tinel îl stiti? Eu am avut plăcerea să combat cu el, odată, la B1 (nimeni nu-i perfect!) si spun cu mâna pe inimă: rareori mi-a fost dat să întâlnesc atât blabla gol de continut ca la el! (Le pun pozele, poate-i recunoaste, totusi, cineva.) Una peste alta, PDL le transmite telespectatorilor „mogulilor” impresia de sters. Dar poate e un public de care nu le pasă si gata.

Dincolo, Victor Ponta e campionul PSD (14 aparitii în 25 de zile - nu-l bate pe Popoviciu si pace!). Ce-i drept, omul îsi marketează aparitiile TV. Din ultimele patru postări pe blogul lui, în trei anuntă aparitii la teveurile mogulilor buni sau răi (partea bună e că revine apoi si descarcă înregistrările si trasncripturile; tine-o tot asa, Victore! ;)). Georgian Pop e si el toată ziua pe teveuri (11 aparitii/25 de zile). Figura lui ati putea s-o stiti, mie mi se pare că trece ecranul. Cristian Rizea (9/25!) nu.

Mie îmi place distributia aparitiilor la teve a liberalilor. Nu-i vorbă, liberalii au cei mai multi politicieni prezenti în talkshowuri (incluzându-i aici pe liderii lor), ceea ce poate sugera ideea că nu joacă doar pe cartea vedetelor. Crin Antonescu e aproape lider si în prezente TV (11/25). Unii spun că e prea putin prezent, altii (inclusiv el) că e prea mult. Mai prezent ca el este Ludovic Orban (12/25). Al treilea în topul prezentelor liberale este purtătorul de cuvânt, Mihai Voicu (11/25), care povesteste în ultima postare pe blog că a fost la Ozzy ;).

Chiar, oare de ce nu-i vedem la tv pe purtatorii de cuvant ai PSD (Bogdan Niculescu-Duvăz), sau ai PDL (cine e acolo purtător de cuvânt, Sever Voinescu sau Liviu Negoită?). Bine, la Sever Voinescu e de înteles, si-a făcut imaginea praf - vezi reactia lui Serban Foartă.

În fine, trebuie mentionat recordul lui Dumitru Pelican, PC, 13/25.

Concluzia mea.
Indicatorul aparitiilor la teve ar trebui să vorbească despre vectorii de imagine ai partidelor. Studiul Agentiei de Rating Politic, chiar asa strâmt cum e el (abordează o perioadă scurtă si specială), confirmă că PDL e în luptă cu „mogulii” si cu telespectatorii lor, pe care nu pune pret (nu speră să-i câstige). De aceea, mizează pe mesajele transmise de presedintele Traian Băsescu (în special) la TVR si de Elena Udrea si Emil Boc la B1, de exemplu. Cristian Preda (acum în Islanda ;) )face show în mediul virtual, ceea ce dă bine, pentru că e preluat la stiri. (Preda nu e deloc un interlocutor comod în talkshowuri; poate să-ti facă o discutie interesantă, dar poate si s-o facă praf, dacă i se pune pata.)



În ceea ce mă priveste, as vrea să-i văd cel putin la fel de mult ca pe Ciuvică ;) pe Alina Gorghiu si Călin Popescu-Tăriceanu. Ca să dau doar două nume.

P.S. Si visez talkshowuri La coltu străzii, ca leac al durerii.
P.S.prim: Am scris ceva si în EVZ. si la Tableta TV. Studiul complet e aici.

marți, 21 septembrie 2010

O tâmpenie: fuziunea PNL-PC

Declaratia* lui Mihai Voicu e deja cunoscută, presupun. E de mentionat, ca să fim corecti, si faptul că purtătorul de cuvânt al PNL exprimă un puncte de vedere personal si subliniază că n-ar exista discutii serioase în jurul acestui subiect.

Fum fără foc nu iese, însă. De aceea, îmi permit să spun că ideea fuziunii PNL-PC e o tâmpenie. Eu cred că PNL trebuie să facă si să refacă de o sută de ori calculul politic în cazul în care ia în serios ideea unei asemenea fuziuni.
Singurul atu al acestui partid (forta Antenelor) e înselător. A te face frate cu Dan Voiculescu (eventual a-i si da vreo functie în partid sau prin parlament) mi se pare un gest sinucigas. Sunt curios câti din cei 27% de presupusi votanti ai PNL din sondajul GSS (mă îndoiesc sincer că ar fi atâtia, totusi) ar rămâne alături de un PNL care l-ar include pe Felix (no offence).


* Eu mi-as dori ca PNL sa fuzioneze cu PC, dar e o dorinta, si ea nu se bazeaza pe niste discutii. Va asigur. V-am spus: pentru ca facem parte din aceeasi familie politica, pentru ca exista numerosi alti oameni politici in PC care ar fi un castig pentru miscarea liberala, daca tot suntem in aceeasi familie politica europeana. 
Mie mi se pare ca Dan Voiculescu, dincolo de problemele de imagine pe care le-a avut uneori si fara vina sa, este un om politic care are de foarte multe ori idei pertinente si constructive in multe domenii, in special cele economice.​”

duminică, 4 iulie 2010

Brandul de la Dorohoi

Mi-a plăcut titlul articolului din Gândul (vezi un print screen mai jos), si mi s-a părut stupidă (si definitiorie!) declaratia făcută de Elena Udrea în mijlocul sinistratilor din Dorohoi, cărora le-a vorbit despre lansarea, la Shanghai, peste o lună, a brandului turistic al României.

Am ajuns la declaratia asta pornind de la alta, a lui Mihai Voicu: „Probabil că se doreşte vara un soi de Veneţia, iar iarna un patinoar mare pe trei comune, atunci când o să îngheţe apa.”  Am socotit că Mihai Voicu face o glumă proastă. Apoi am văzut despre ce e vorba. „Glumita” lui Voicu nu mai pare atât de proastă, raportat la inadecvarea declaratiei făcute de ministrul Dezvoltării (care a împărtit ciocolată copiilor). Dar ascunde o situatie amară.

Print screen-ul cu pricina. Eu, totusi, cred că Elena Udrea nu va fi, oficial, premier.


UPDATE. Postez mai jos imaginile cu ciocolata si răspunsul Elenei Udrea.O fac din porniri arhivaresti.

"Abia mă suisem în maşină, venisem cu multe ajutoare în delegaţia preşedintelui, coloana pleca, împărţisem ciocolată copiilor, din decenţă faţă de oamenii care mergeau pe lângă maşină, am deschis geamul care nu se deschide mai mult şi am împărţit ciocolate la copiii care mai erau acolo. Imaginile pot părea penibile, rupte din context. Este un efort pe care îl fac, eu, colegii mei, fără să avem această obligaţie. Abia mă urcasem în maşină de un minut, coloana se îndrepta spre Suceava. Nu m-aş fi plimbat cu jeepul printre sinistraţi împărţind ciocolată printre sinistraţi", a declarat Elena Udrea, la Realitatea TV.
Aflată, vineri, în Dorneşti, în timpul vizitei făcute la locuinţele distruse de inundaţii, Ministrul Turismului, Elena Udrea, a împărţit ciocolată copiilor sinistraţi din spatele geamului întredeschis al jeepului ministerial.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters