N-aş schimba nicio virgulă din ceea ce scriam despre Eminescu în urmă cu cinci ani

Redau mai jos un editorial publicat în Evenimentul zilei în urmă cu cinci ani. N-aş schimba nicio virgulă. Mi-ar plăcea să vă citesc comentariile (voi răspunde la fiecare).

Îl iubesc pe Eminescu, dar îi urăsc pe miliţienii lui

Încă din timpul liceului, poţi avea şansa să-l descoperi pe Eminescu numai dacă ai norocul unor dascăli deschişi la minte. Altfel, poţi ajunge să urăşti până şi numele poetului, îngreţoşat de sumedenia de superlative cu care manualele se întrec să-l slăvească.

Am crezut că procentul de minţi deschise a crescut în anii de libertate. Nişte decizii CNA de săptămâna trecută arată că nu e aşa. Ce s-a întâmplat? Joia trecută, la Radio ZU şi la Radio 21 au fost citite nişte parodii după Mihai Eminescu (21 - „Luceafărul“, ZU - „Băiet fiind păduri cutreieram“ şi „Atât de fragedă“).

CNA s-a întrunit, a făcut şedinţe, a pus în context (ziua poetului), a scris expuneri de motive („prezentarea în acest mod a operei literare a poetului naţional Mihai Eminescu a fost total lipsită de respectul cuvenit“) şi a amendat cele două posturi de radio. Maestrul Dan Grigore, membru CNA, a vorbit ulterior despre o „blasfemie“ şi a spus că el ar fi întrerupt emisiunile, dacă legea i-ar fi permis asta.

Dacă mă întrebaţi pe mine, erau nişte parodieri proaste,

Adrian Năstase se întoarce la închisoare

Adrian Năstase, fotografie din tinereţe

Sentinţa de astăzi face parte din sintagma "România mereu surprinzătoare". N-ai zice că mentorul premierului Ponta, care se pregăteşte să devină nr. 1 în România, mai poate păţi una ca asta. N-ai zice dacă ai privin superficial.

În ceea ce mă priveşte, aş fi mulţumit dacă aş putea crede că Justiţia e independentă şi că în jurul ei se poate construi nucleul României curate (dar cred că şi asta e o sintagmă).

Ceea ce cred eu însă e mult mai cinic decât atât. Adrian Năstase era pe făraş de mai multă vreme şi definitiv. Practic, această nouă condamnare nu supără în realitate pe nimeni care contează azi. De supărat, îl supără într-adevăr doar pe Adrian Năstase. Pe el însuşi şi pe familia domniei sale. Ceilalţi fac parte dintr-un joc. Unii se bucură, unii se joacă de-a compătimirea şi solidaritatea. Unii sunt uşor îngrijoraţi, alţii (prea) entuziasmaţi.

Singurul lucru bun ar fi ca această condamnare să treacă drept mesaj. Mesajul că poţi fi premier omnipotent, cu un prezent grandios, care-ţi permite să calci în picioare orice şi să afişezi aroganţa maximă, cu un viitor de aur, dar până la urmă Justiţia te pune cu botul pe labe, se face dreptate, Trăiască România!

Ca să crezi totuşi în puterea acestui mesaj e nevoie de ceva mai mult. Cei care au habar cât de cât despre ceea ce se întâmplă în instanţe, de la cele mai mici la cele mai înalte, ştiu ce vreau să spun. Pentru că în România a dispărut încrederea. Oricât de juste a fi unele lucruri, oricât de drepte şi de curate unele persoane (culmea, mai există!), peisajul general e maculat.

Aşadar, bucurie reţinută, vă cer celor prea entuziasmaţi! Mai puţine lacrimi de crocodil, vă cer celor care se grăbesc să puncteze politic. Încredere rezervată în Justiţia română, dar încredere, vă cer tuturor. Condamnarea bogătaşilor, bucuria proştilor - ca să parafrazez.

Condamnarea unui bogătaş nu micşorează cota şomajului şi nu umflă conturile plebei. Dar ajută, atunci când e pe bune, pe probe (aşa cum pare să fie în acest caz!).

Fereşte-te de PSD ca de tine însuţi!

Crin Antonescu şi Victor Ponta (de la stânga la dreapta)

Preiau de la Ionuţ Iancu un fel de leapşa care nu mi-a fost adresată direct. Nu ştiu dacă aceasta e fotografia-measj a anului, poate că voi mai căuta una, pe bune, dar am pornit de la cea afişată de el.

Văd aici doi tineri care ar trebui să fie adulţi, după vorbă, după port. Par puşi pe şotii. Gluma a spus-o cel din stânga fotografiei, care e de dreapta. Nu pare ceva foarte subtil. Cel din dreapta, care e de stânga, râde mai degrabă din obligaţie. Obligat sau nu de cine ştie ce convenţie socio-politică, pufneşte în râs. Cele două personaje duc mâna la gură, să nu se vadă că râd, să nu pară neserioşi. Desigur, nu reuşesc. Fotografia e dinamică. Dacă nu am vorbi despre doi oameni care, nu-i aşa, sunt oameni de stat, cu responsabilităţi, am râde noi înşine. Ne-am bucura. Iată, există şi români neîncruntaţi. Nescrobiţi. Băieţi faini, care nu uită să trăiască, necopleşiţi de imensitatea valorilor pe care le reprezintă.

Privind fotografia, chiar dacă n-ai avea habar de ceea ce va fi urmat şi n-ai intui ce va urma, mai că-ţi vine să-i dai un sfat personajului din stânga (care e de dreapta şi care e deseori trădat de orgoliu, prea marea încredere în sine plus alte trăsături de caracter ce-l determină să facă uneori alegeri aiuritoare, în special atunci când vine vorba de oamenii de încredere cu care se înconjoară, cu care defilează). Aşadar, atenţie: râsul tipului de lângă tine e cam prefăcut. Atenţie şi la sigla sub care vă hliziţi - dacă ai fi istoric ai înţelege ce vreau să spun. Fereşte-te de PSD ca de tine însuţi!

*Am făcut precizarea despre identitatea personajelor cu gândul la posteritate. Dacă ne vom trezi că peste 10 ani lumea se va întreba: "Cine-s ăştia, bre?".

Exerciţiu de resetare. Ce urmează după "Jos Iliescu!"?

Un meci de fotbal pe Arena Naţională adună multă lume şi aproape tot atâtea steaguri tricolore. Oamenii speră aiurea să fie ceva mai fericiţi 90 de minute mai târziu. Foto: Călin Hera

O spun din capul locului: nu îmi plac revoluţiile. Am participat la una, pe care am considerat-o necesară atunci şi în care am crezut, dar cantitatea uriaşă de manipulare, mecanismele prin care lucrurile s-au reaşezat încă din timpul fenomenului, cinismul dindărăt şi prea multa candoare dinăuntru, plus violenţa şi vieţile care s-au pierdut la propriu şi la figurat mă determină să spun: nu-mi plac revoluţiile, oricum ar arăta ele.

În acelaşi timp, simt şi eu, ca mai toată lumea, nevoia unei resetări a ceea ce înseamnă a face politică în România. Sună naiv, ştiu, dar mă întreb cum ar arăta societatea, scumpa noastră ţărişoară, dacă la butoane nu ar mai fi eternii combinagii şi paiaţele lor minunate (te minunezi dacă le priveşti mai bine). Aici e problema, că butoanele nu li le poţi lua decât în două moduri: fie violent, prin "revoluţie", fie democratic, prin alegeri.

Aşa cum am spus de la început, partea cu revoluţia îmi repugnă şi nici nu oferă garanţii rezonabile pentru o schimbare în bine. Rămâne partea cu alegerile. Aici intervine o nouă problemă: cine?

Angela Filote îi ia locul lui Nicolae Idu la conducerea Reprezentanţei Comisiei Europene

Angela Filote, noul şef al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti

Un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene din Bucureşti anunţă că noul şef al instituţiei va fi Angela Filote. "Cu peste 20 de ani de experiență în managementul comunicării instituționale, dna Filote a lucrat în România, Turcia și Egipt, iar începând cu anul 2010, la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles", se arată în comunicatul dat publicităţii în această după-amiază.

Se rupe sau li se rupe? (Săftoiu, legea minelor, aminstie, loby, demisie, respingere, amânare, scoatere de pe ordine de zi)

Încep cu ştirea soft: Claudiu Săftoiu a demisionat din funcţia de preşedinte-dierector general al TVR cu foarte puţin timp înainte ca Parlamentul să respingă (probabil-UPDATE. Raportul de activitate al TVR a fost respins) raportul anual de activitate al instituţiei. Săftoiu acuză câteva promisiuni neonorate ale guvernului (nu s-a modificat legea astfel încât TVR să fie "serviciu public de interes naţional"; neadoptarea amendamentelor la bugetul 2014 care ar fi permis "revenirea SRTVR în peisajul mediatic din Republica Moldova"; felul în care arată Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală etc.). Apare undeva şi cuvântul "depolitizare".

Mai tare mi se pare situaţia din Parlament, unde au fost introduse spre adoptare la foc automat două legi mai mult decât delicate, una despre care s-a vorbit, dar a rămas cum am stabilit, alta despre care practic nu s-a vorbit deloc.

Şi de ce să dispară ceea ce e foarte OK? Cazul Presseurop

Sigla Presseurop

Am aflat dintr-un editorial publicat la începutul săptămânii că, din raţiuni bugetare, proiectul presseurop.eu ar urma să fie închis la sfârşitul acestui an. Comisia Europeană, prin vocea vicepreşedintei Viviene Reding, le-ar fi dat de înţeles celor de la Presseurop că nu ar intenţiona continuarea proiectului.

Discutăm, desigur, despre ceva mai mult decât un zvon.

Presseurop, probabil cea mai eficientă comunicare despre UE, cu bune şi cu rele

Din punctul meu de vedere, Presseurop a făcut pentru imaginea Uniunii Europene şi înţelegerea a ceea ce înseamnă ea, cu bune şi cu rele, mai mult decât numeroase instituţii, depatamente, comisii, comitete, grupuri de lucru mai mari sau mai mici. Plecând de la o idee simplă

Postaci din toate ţările, răriţi-vă!

Prinscreen de pe pagina de Facebook a lui Ovidiu, cu un share năucitor

Subiectul acestui articol, un oarecare domn Dorel, nu răspunde întrutotul definiţiei postacilor (oameni plătiţi să posteze spameze site-uri, bloguri, forumuri, reţele de socializare, postând laude la adresa şefilor - persoane, companii, partide -, respectiv înjurându-i pe cei care au o altă părere), dar e din aceeaşi categorie.

Unei postări amare* a lui Ovidiu (Final de mandat mizerabil pentru presedinte. Dupa lacomia cu terenurile, sabotarea premeditata a unui intreg angrenaj institutional), respectivul domn Dorel Craiova găseşte de cuviinţă să-i dea share (bravo lui!), adăugând un comentariu halucinant: MIZERABIL ESTI TU MAI NAPIRCA USELISTA.

În primul rând, postarea lui Ovidiu e o reacţie la cald după anunţul lui Traian Băsescu