Despre modele și antimodele. De la Carol I la Adrian Năstase

Cazul Adrian Năstase s-a prelungit prea mult și devine telenovelă de prost gust. Avocații fostului premier fac tot posibilul să tărăgăneze lucrurile pentru a amâna trecerea după gratii a clientului lor. Efectul este penibil. Numărul întrebărilor la care autoritățile române nu oferă încă răspunsuri clare e tot mai mare. Din nou, vorbim despre așa-zise stângăcii și impresia că „se fură căciula”.

Dincolo de toată această nebunie, un lucru e sigur: Adrian Năstase, care altădată era ca un zeu atotputernic coborât pe pământul României, caută să se ascundă. Cândva, fostul premier chema opoziția să-i numere ouăle (de la moșia din Cornu). Nouă ani mai târziu, personajul este așa cum i-a prezis un adversar politic: mic.

Fără să vrea, Adrian Năstase devine cel mai de seamă reprezentant al unei clase politice goale de conținut. Un anti-model.

Poate că asta e drama cea mai mare a timpurilor pe care le trăim: lipsa oamenilor de stat autentici, lipsa modelelor. Le-au luat locul personaje evidențiate prin corupție, incompetență, incultură, lașitate, care s-au priceput să tragă de timp.

Am sperat că, odată cu dispariția regimului Ceaușescu, această țară va decola. Am trecut cu nonșalanță peste Proclamația de la Timișoara, am minimalizat rolul mineriadelor, l-am ținut deoparte pe Regele Mihai, am adulat nonvalori, ne-am prefăcut că nu vedem că Demnitarul român e gol. Am permis astfel impunerea unor criterii care n-au nicio legătură cu principiile, cu valorile adevărate, ne-am vândut copiii.

Ce înțelege noua generație din realitatea de azi? Doar atât: că e bine să fii șemecher, că e mai important să te descurci decât să înveți, să te instruiești, că hoțul, chiar dacă e prins, se descurcă și cade tot în picioare.

Comentariul complet, aici.

Biografia romanțată a lui Adrian Năstase

Adrian Năstase, pe vremea în care încerca să nu mai fie arogant (campania electorală din 2004) Captură foto digi24.ro

Adrian Năstase a fost unul dintre cei mai ambițioși politicieni români. A ajuns în timp scurt pe culmi greu de imaginat, a vrut mai mult decât totul, iar căderea a fost cu atât mai răsunătoare. Iar acum va fi un deținut. 

A fost odată un tânăr și ambițios ministru de externe, în care președintele Ion Iliescu a investit multă încredere. Era un tovarăș de viitor, școlit, cu discurs.

Adrian Năstase și-a construit cu grijă cariera profesională și, ulterior, pe cea politică. A lucrat la Institutul de Cercetări Juridice, a predat la ASE, la Facultatea de Drept, a absolvit două facultăți, a devenit doctor în Drept Internațional.

A fost căsătorit, în studenție, cu fiica lui Grigore Preoteasa (fost nomenclaturist comunist), apoi cu fica lui Angelo Miculescu, important demnitar comunist în timpul lui Nicolae Ceaușescu.

A parafat Tratatul cu URSS

În politică a intrat în anul 1990, alături de președintele Ion Iliescu. Avea 40 de ani și a devenit purtător de cuvânt al Frontului Salvării Naționale și secretar pentru relații internaționale a FSN. În guvernul rezultat după alegerile din 20 mai 1990 (în urma cărora a devenit deputat) a primit portofoliul Externelor.

Istoria a reținut o singură mare ispravă a ministrului de externe Adrian Năstase: parafarea Tratatului politic România-URSS (22 martie 1991), tratat care nu a fost niciodată ratificat de Parlament. De altfel, Uniunea Sovietică s-a și dezintegrat, la puțin timp după aceea.

Adrian Năstase a rămas ministru de Externe până în anul 1992, când a început să se implice în munca de partid - după ruperea FSN a rămas alături de Ion Iliescu.

A urmat o perioadă de ascensiune politică spectaculoasă: președinte al Camerei Deputaților, președinte executiv al PDSR, prim-vicepreședinte al PDSR, președinte interimar al partidului.

În perioada în care PDSR-ul lui Ion Iliescu a trecut în Opoziție, Adrian Năstase și-a consolidat poziția în partid, astfel încât, după realegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României și câștigarea alegerilor generale, a devenit prim-ministru și, la scurt timp, președinte al PDSR.

 

Etichetele regimului Năstase: aroganță, corupție generalizată, baroni locali

Și totuși, pe cei patru ani de regim Năstase au fost puse etichete precum: aroganță, girofar, îngenuncherea presei, baroni locali, pedeserizare, corupție generalizată, îmbogățirea peste măsură a liderilor politici ai zilei. 

Articolul complet, aici.

Am tăiat porcul. Cum îl preparăm? (PDL a fost pulverizat)

Am mai văzut exit-poll-uri scandalos de eronate, dar nu cred că e cazul acum. Triumful spectaculos al USL n-ar fi fost posibil dacă PDL s-ar fi comportat normal în anii de guvernare.

În loc de normalitate, PDL a afișat aroganță și a reușit o performanță greu de imaginat în 2005: s-a transformat, în multe privințe, într-un fel de PSD-Adrian Năstase.

PDL n-ar fi fost PDL (nici în ceea ce a fost bun la acest partid, nici în ceea ce e rău) fără Traian Băsescu. El i-a făcut, el i-a omorât. N-o s-o recunoască vreodată, dar dacă ar fi vrut să acorde vreo șansă acestei formațiuni ar fi lăsat-o liberă cu mult timp înainte. În loc de asta, a sufocat partidul cu personaje din ce în ce mai detestate de cei mai mulți dintre semeni.

Îmi pare rău de uriașele energii care s-au adunat la un moment dat în jurul PD și de cei care au rămas (până azi), din convingere, alături de acest partid. Mulți, puțini, cine mai știe? Desigur, sunt mai puțini cei care au crezut sincer în acest partid decât cei care au avut un interes foarte concret să creadă.

Nucelul partidului conține personaje consumate din toate punctele de vedere, așa că PDL are toate șansele să dispară și foarte puține șanse să renască. Ducă-se!

Cei aflați pe val acum probabil că se vor îmbăta cu succesul deplin nesperat. Din păcate, România pare incapabilă să ofere o grupare politică puternică nu doar prin aparat funcțional în ziua alegerilor, ci mai ales după. Cei care se află azi pe culmile bucuriei să arunce o privire la lista primarilor din București: Oprescu, Onțanu, Negoiță-Rin, Piedone, Vanghelie (vorba lui Comanescu)... Care e entuziasmul aici?!

Da, Chiliman e din alt film, dar ați prins ideea.

Era logică, era necesară zdobirea PDL. Sunt lucruri pentru care se plătește. Pe de altă parte, e prima oară când chiar n-am avut nicio pasiune pentru un scrutin. Am crezut că dezamăgirea e mai răspândită, dar puhoiul de oameni care a votat azi mi-a arătat un entuziasm pe care nu-l înțeleg prea bine. Nu vreau să mă refer iar la vorba bunicului meu („Schimbaerea domnilor, bucuria proștilor”) și n-am, în niciun caz, vreun sentiment de amărăciune. Dar nici nu-mi vine să sar în sus de bucurie.

Vorba aia: Am tăiat porcul. Cum îl preparăm?

p.s. Mă gândesc că ar fi cazul să începem să vorbim mai puțin despre PDL. Mie mi s-a cam luat și sunt destui băieți interesanți și dincoace, nu-i așa?

Eu cred că e vorba, în primul rând, de prostie

Secvența furtunii de nisip dintr-un pahar cu bere (altă scuză nu găsesc, dar nici asta nu-i acceptabilă) e o mărturie a cât de jos poate coborî jurnalismul.

În principiu, un jurnalist trebuie să spună că s-a întâmplat un lucru (preferabil de interes, relevant într-un anumit context), iar relatarea lui trebuie să ofere răspunsuri la întrebările ce? cine? unde? cum? când? (nu-i de colo nici întrebarea de ce?), iar dacă lucrul cu pricina e vreo acuzație la adresa cuiva, atunci trebuie să ceară punctul de vedere al acuzatului.

Cu niciun chip un jurnalist nu trebuie să modifice realitate astfel încât știrea „să dea bine”. Ulciorul nu pmerge de multe ori la apă, iar unele minciui media devin ștampile de care nu scapi. Și azi oamenii spun că EvZ e ziarul care a publicat știrea despre găina care a născut pui vii.

Cât despre nefericiții care au iscat o furtună de nisip pe plaja de la Mamaia, aici nu-s prea multe de spus. E prostie, e un exemplu de „așa nu”, e o porcărie citabilă, de acum înainte, în cursurile și seminariile de la Facultatea de Jurnalism. Am mai spus că e vorba, în primul rând, de prostie?

P.S. Prima oară am văzut filmulețul la RTV (care n-a ratat momentul de a le da foștilor colegi de la Realitatea o scatoalcă prietenească, apoi l-am revăzut la Petrișor Obae și, în final, l-am descărcat de pe YouTube. De fiecare dată, scena mi s-a părut la fel de tristă și de penibilă.

Hai să ne sinucidem. Sau?

Aseară m-am culcat perfect normal. Azi-dimineață m-am trezit încă și mai normal. M-am dus la doctor să văd ce-mi spune (am avut noroc, l-am prins în toane bune).

Am plagiat (mai sus), cu bună credință, un Andrieș de zile mari. Chestia e că, deși știam încă de aseară că azi va fi o zi neplăcută, din unele puncte de vedere macro, am venit la birou fericit (în forul meu interior micro).

Apoi au început să vină veștile: un jurnalist din Sibiu moare după ce a fost mușcat de căpușe, președintele Greciei e „îngrozit” de ceea ce poate urma în țară, INS comunică, sec, intrarea României în recesiune tehnică, Ponta comunică, jovial, că e rău și la alții și că merge înainte cu reîntregirea salariilor bugetare, iar leul bate al cincilea record negativ în cinci zile consecutive.

Afară e prea frig pentru luna mai, kilu` de cireșe costă un milion de lei vechi, iar campania electorală e tristă ca un peron prăfuit.

Sunt, toate acestea, motive de sinucidere? Dacă da, atunci hai să ne sinucidem! Dacă ba, atunci spuneți-mi, vă rog, cinci motive de optimism (prefer răspunsuri serioase, dar mă voi amuza și citind glume bune).

E păcat că se închide OTV

De ce zic că-i păcat că se închide OTV? Pentru că, în prezent, OTV e ca o hârtie de muște. Vă dați seama ce se poate întâmpla dacă dispare hârtia și nu e recuperat tot, absolut tot, la DDTV?

Oprişan e bărbat cu Iliescu în faţa camerei ascunse

Am avut discutat niţel cu studenţii despre ce se poate şi ce nu se poate publica/difuza.

Ştiu că Noul Cod Civil e mult mai atent cu dreptul persoanelor la propria imagine şi ştiu că sunt destui aceia care abia aşteaptă să se prevaleze de aceste prevederi, interpretându-le rigid, astfel încât să introducă şi mai mult pumnul în gura jurnaliştilor.

Voi reveni, la un moment dat, cu câte ceva dinăuntru, ca să zic aşa, pentru că am avut ocazia să cunosc şi cealaltă parte a baricadei, parte aceea care vede în mass-media un duşman punct.

Ştiu şi că există din păcate prea multă murdărie şi de partea asta a baricadei, că există prea mulţi jurnalişti lipsiţi de scrupule, şantajişti, fripturişti, lingăi, gata să latre la comandă sau să se gudure.

Nu mă refer acum nici la jigodii, nici la cei-care-au-de-ascuns. Mă refer la un principiu. Eu cred că un un om care îşi foloseşte imaginea ca să câştige bani din asta, e cel puţin ipocrit atunci când se băşică dacă aceia de care s-a folosit întorc foaia şi îl prezintă şi altfel decât îi convine lui. Tot aşa cum om, în momentul în care a cerut votul celorlalţi sau a primit o funcţie publică, e subînţeles că imaginea lui, vorbele şi faptele lui pot deveni de interes public, iar asta o decide publicul, via mass-media, nu el.

M-a iscat povestea cu Marian Oprișan, pe care reporterii de la Digi 24 l-au înregistrat cu camera ascunsă într-un loc public (pe holurile Parlamentului). Omul făcea pe cocoșul, a vrut să se dea mare și a scos câțiva porumbei din guriță, ceea ce ar putea să-i cauzeze. Sau nu.

Cine e mai șifonat, Ungureanu sau leul?

Nu votul e usturător pentru Ungureanu, ci faptul că a fost lăsat fără apărare. La dezbaterile din Parlament au luat cuvântul doar lideri din eșalonul al doilea al partidului, iar din sală a fost susținut de cel mult 25 de parlamentari. Nici strategia PDL, aceea de a opri de la vot senatorii și deputații coaliției, nu a fost un semnal bun pentru premierul de 75 de zile.

Lipsa de încredere în proprii parlamentari a însemnat și o lipsă de încredere în omul politic Mihai Răzvan Ungureanu, lucru care va influența și eventualul proiect politic al acestuia.

Ce va urma depinde într-o foarte mare măsură de decizia pe care o va lua președintele Traian Băsescu.

În mod normal, șeful statului ar trebui să ia act de noua majoritate din Parlamentul României și să numească un premier susținut de această nouă majoritate. Ar fi și un semnal responsabil către piețele financiare. Prelungirea instabilității politice ar putea avea consecințe teribile asupra leului.

În primele minute după anunțarea votului din Parlament, cursul leu-euro a sărit la peste 3,8 și sunt informații potrivit cărora celor de la BNR le va fi greu să mențină un curs cât de cât stabil.

Comentariul complet, aici.