Pagini

luni, 31 octombrie 2016

Gest de normalitate. Un jurnalist își cere iertare

Postarea Ioanei Ciurlea
Încep cu un citat. Nu fac asta de obicei, dar acum mi se pare că e cazul.

Imi cer scuze, domnule Dacian Ciolos. Imi cer scuze tuturor oamenilor care in seara asta, in fata clubului #Colectiv, au asistat, fara voie, la momentul pe care eu il consider cel mai jenant din viata mea de reporter.
• "Cel mai greu e sa schimbam mentalitati, inclusiv cum reactionam acum." Asta ne-a spus Dacian Ciolos, noua, reporterilor.
Nu mi-a fost niciodata mai rusine decat in seara asta. Dacian Ciolos a ales sa vina la Colectiv la lasarea noptii. Nu cand acolo au fost 5000 de oameni. Nu cu ora anuntata, sau cu comunicate de presa trimise din timp. Avea bratul plin de flori. A evitat drumul spre camerele de luat vederi si a facut un ocol spre locul in care erau aprinse lumanarile. Nu stiu cum a aratat ocolul asta, dar din departare, de peste drum, arata ca o urmarire frenetica. Operatorii tipau "Ma!", "Ba!", "Ho!". Reporterii il tineau umar la umar. In fuga asta absurda, in fata unui loc in care linistea durea, am auzit-o pe colega din fotografie tipand la Dacian Ciolos. Si l-am vazut pe premier, cu grimasa unui om descumpanit, spunand "va rog". Ne ruga sa il lasam sa isi aprinda lumanarea. Niciodata nu mi-a fost mai rusine de grimasa unui om. De privirile scarbite ale oamenilor din jur. Imi cer scuze ca am fost in seara asta parte dintr-o scena defecta, agresiva si trista. Am fost departe, dar in privirile scarbite am fost toti unul, "presa".• "Cel mai greu e sa schimbam mentalitati, inclusiv cum reactionam acum." (Ioana Ciurlea, jurnalist)

Această postare reprezintă un gest de normalitate. Câți oameni din România care să își ceară scuze cunoașteți? Mă bucur că acest gest a fost făcut de un jurnalist. Tagma noastră, a jurnaliștilor, are nevoie de modele. Modele de profesionalism, de comportament. Pentu noi, jurnaliștii, în caz că ne-am obișnuit cu modelele promovate de patroni și de politicienii și așa-zișii oameni de afaceri tip DNA, care cumpără orice. Și pentru noi, oamenii de rând, care avem nevoie să avem încredere în jurnaliști, în presa liberă.

Apreciez mesajul Ioanei Ciurlea, sinceritatea. Îi deplâng pe cârcotașii care fac analize pe text. Înțelegeți, oameni buni. Înțelegeți ce și de ce spune Ioana, ce și de ce a spus Dacian Cioloş, înțelegeți ce și de ce s-a întâmplat la #Colectiv, ce și de ce trebuie să se întâmple în România.

#NaivPrinRomania

4 comentarii:

  1. Poate ca par rautacioasa, dar... cati dintre cei care apar cu microfoane / reportofoane sunt reporteri? :(
    Reporterii (si nu numai) :) au "coloana vertebrala", respecta discretia pe care o aleg unii (daca nu reprezinta "ziare de barfa") si nu intreba, dupa ce un om e scos de sub o masina facuta armonica intr-un accident: "v-ati speriat?"
    Poate se vor sesiza si altii si vor avea atitutudinea Ioanei Ciurlea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aduci în discuție definirea reporterului. Subiect vast. Aici însă nu e vorba în primul rând despre asta, ci despre faptul că jurnaliștii nu sunt buricul pământului, chiar dacă uneori li se pare că ar fi așa. Că prima lecție e empatia. Chiar dacă pare paradoxal, abia după ce ești empatic te poți detașa obiectiv. Iar asta vine odată cu maturitatea. Iar un „vă rog să mă scuzați” sincer e un pas bun.

      Ștergere
    2. Ai definit scurt si cumprinzator: empatia, bat-o vina! :) Lipsa ei e cu pricina.
      Mai mult sau mai puţin direct, despre reporteri este vorba - cei cu microfoane / reportofoane se inghesuie si fac, uneori, un spectacol... de care s-ar putea sa se rusineze mai tarziu. E firesc sa se "bata" pe informatii, dar trebuie sa invete care sunt momentele in care sa se inghesuie si care sunt cele in care sa pastreze decenta. :)
      Sigur ca "va rog sa ma scuzati" e un pas bun, dar Ioana a cerut scuze in numele tuturor celor prezenti acolo - daca am inteles gresit... :( Cu prima ocazie ceilalti vor face la fel. :(

      Ștergere
    3. E pas bun. Cu condiția să fie înțeles/asumat.

      Ștergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters