Pagini

marți, 25 octombrie 2016

Îndrăznește să crezi în România, noul populism marca PSD (prezumția de ipocrizie)

Printscreen indrazestesacrezi.ro
PSD abordează alegerile parlamentare urmând stilul de la ultimele europarlamentare. Atunci au pus motive naționale pe toate gardurile (începuse deja moda iilor, au vrut să fie în trend, cum s-ar zice) și au folosit sloganul „Mândru să fiu român”. Acum încep să invadeze spațiile publicitare cu un slogan de aceeași inspirație: „Îndrăznește să crezi în România!”. Mie îmi sună a gol. Să explic.

Harta României, de parcă ar fi fost împăturită/despăturită

Prezumția de ipocrizie


PSD e un partid căruia i se aplică prezumția de ipocrizie. Încă de la naștere (nume de botez FSN). Iar sloganului de la europarlamentare (perioada PSD Ponta), „Mândru să fiu român”, i s-a pus cruce definitiv atunci când junele a ales, cu mândrie, o clinică din Turcia pentru grave probleme de picior și de imagine.

„Îndrăznește să crezi în România”, sloganul cu care vom fi asfixiați în următoarele două luni, nu spune nimic. Deocamdată avem un clip cu niște oameni, care ar trebui să acopere cât mai multe profiluri de oameni normali din România, în care electoratul să se regăsească, care zâmbesc - fiindcă, probabil, îndrăznesc să creadă în România. Ne putem aștepta ca în zilele următoare toți candidații, în frunte cu Liviu Dragnea, să înregistreze mesaje mobilizatoare prin care să spună de ce îndrăznesc ei să. O feerie de ipocrizie. Dacă voi avea răbdare și răgaz, mă voi uita la câteva și vă voi spune ce mi-a atras atenția. Dar, conform prezumției de ipocrizie, nu voi crede o iotă.


Pentru PSD e mare îndrăzneală să crezi în România


Cred că tema e prost aleasă. Cred că politicienii, în special cei pesediști, nu sunt credibili atunci când se laudă că „îndrăznesc” să creadă în România. Punând problema așa, a crede în România e prezentat ca un fapt de eroism. Eu cred că e firesc să crezi în țara în care trăiești și mai ales în țara în care ceri votul alegătorilor. Nu e nimic ieșit din comun.

Dacă așa sunt setate așteptările, e clar cum vor arăta realizările. Practic, partidul lui Dragnea ne pregătește pentru situația în care, dacă tot au dat dovadă de așa mare îndrăzneală (să creadă în România), parlamentarii PSD se vor mulțumi să creadă în propriul burdihan. Pentru asta nu trebuie să dai dovadă de îndrăzneală; e suficient să tragi sfori ca să ajungi pe liste și să te comporți normal, conform Manualului Nescris al Politicianului PSD (MNP-PSD).


Hai să împăturim/despăturim România


M-am referit aici doar la aspect, am luat la bani mărunți doar ideea în sine. Sloganul e însoți de un program care conține opt „direcții de guvernare” și un program economic în trei puncte. Videoclipul, care deocamdată nu se deschie, cel puțin nu azi, 25 octombrie 2016, ora 13:44, arată mai multe persoane care zâmbesc; probabil fiindcă îndrăznesc. Printre ele, un copil (front image), ai cărui părinți sper că au fost de acord ca imaginea lui să fie folosită de un partid politic.

În rest, mie nu mi se pare cool nici „împătureala” colorată a României. Simbolizează ce? Transmite subliminal ce? O beție de unghiuri fără noimă și culori, în care predomină nuanțele de roșu și portocaliu într-o zonă electorală care niciodată nu a fost roșie?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters