vineri, 31 mai 2013

Diferenţa dintre un jurnalist şi un PR-ist

Înţeleagă cine ce-o vrea
Am stat eu ce-am stat blând, în aşteptarea unei pizza, care nu mai vine, am mai dat vreo două telefoane, apoi m-a izbit ceva ca o lumină într-o zi mohorâtă: există încă o diferenţă notabilă, în afară de cele pe care le ştiţi, între un jurnalist şi un piarist.

Dacă dai afară un jurnalist pe uşă sau îi închizi uşa în nas, îţi intră în casă pe fereastră.

Dacă refuzi/dai afară pe uşă un piarist, îţi închizi şi fereci bine ferestrele, îţi intră în casă prin telefon. Şi încă n-am făcut nicio precizare legată de emailuri.

joi, 30 mai 2013

Cazul Florin Mârzăraru. Cine răspunde?

Autostopul, sport periculos...
Probabil că sunteţi la fel de oripilaţi: un tip violează o femeie şi o taie cu cutterul, primeşte o condamnare de opt ani, din care execută două treimi (cinci ani şi un pic), e eliberat condiţionat pentru că a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar după o lună de libertate omoară o femeie tânără (nu ştim încă dacă a şi violat-o), o decapitează şi îi taie membrele, aruncând trupul într-un râu.

Povestea e cumplit de reală (Mediafax e în update-uri acum), pe tip îl cheamă Florin Mârzăraru şi, fireşte, până când va fi condamnat pentru ultima faptă va trebui să-i acordăm prezumţia de nevinovăţie.

Pe mine mă enervează însă faptul că nu ştiu ce prezumţie să le acord celor care au decis eliberarea condiţionată a individului (găsiţi detalii despre liberarea condiţionată în art. 59, Cod Penal).

miercuri, 22 mai 2013

Cum vor evolua politicile energetice din zona Mării Negre şi Caspice (Bucharest Forum Energy).

Se anunţă o dezbatere interesantă la Palatul Parlamentului, joi şi vineri (23-24 mai 2013). Contextul e numai bun:
Eu cred că vor fi ştiri interesante mâine şi poimâine.


Comunicat de presă
Invitaţie de acreditare

- va urma

luni, 20 mai 2013

Evoluţia lui Ion Iliescu, de la Duminica Orbului la Sfântul Talaleu

Imagine de la alegerile din 20 mai 1990, cu alegători stând cu entuziasm la coadă la urne





La fix 23 de ani de la Duminica Orbului, Ion Iliescu vorbeşte liber despre „o expresie neadecvată şi oarecum jignitoare la adresa populaţiei”. 

“Populaţia n-a mers cu ochii închişi la vot, din contră, a fost o participare cu tot sufletul”, spune Iliescu, la Realitatea TV. Adevărat, dar oamenii chiar au fost orbiţi de o televiziune publică controlată total, de o armată de propagandişti şi de securişti foarte disciplinată şi de o inerţie de înţeles...

Expresia n-a apărut din senin. În calendarul ortodox, ziua de 20 mai 1990 chiar s-a întâmplat să fie “duminica orbului”. Dacă ar fi avut prin preajmă vreun sfătuitor ne-ateu şi vreun specialist în PR, Ion Iliescu ar fi făcut în aşa fel încât să evite alăturarea. Pentru că, în epocă, mesajul că românii sunt chemaţi la vot în Duminica Orbului a fost devastator (raportat la rata de penetrare a presei libere în rândul populaţiei, la acea vreme). 

Până la urmă, a ieşit aşa cum ştim FSN, plus formaţiunile satelit au obţinut 80% din locurile primului Parlament lier postdecembrist. După 23 de ani, Ion Iliescu vorbeşte liber, face referiri la discuţii aproape amicale cu

Dosarul Transferurilor. Noi probleme cu imaginea Justiţiei

Sigla de la intrarea în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Sunt foarte curios care sunt motivele oficiale pentru care ÎCCJ a decis rejudecarea Dosarului Transferurilor (informaţia completă, aici). Cu deciziile Justiţiei nu te joci, le respecţi. Eventual, poţi face recurs, un talk-show sau poţi scrie un editorial.

Acest dosar a avut o achitare la Tribunalul Bucureşti (3 aprilie 2012), respectiv condamnări de până la opt ani la Curtea de Apel Bucureşti (noiembrie 2012), pentru a se ajunge la decizia ÎCCJ de rejudecare (20 mai, 2013). Ca la ping-pong.

Impresia e dezolantă, iar efectul asupra imaginii sistemului juridic, puternic negativă.

De-a lungul experienţei mele în CSM, am cunoscut mulţi judecători şi procurori. Unii păreau nişte

vineri, 3 mai 2013

Răzbunarea Mariei Andru din Morlaca

Pentru tanti Maria Andru din Morlaca, un sat de munte aflat în apropiere de Huedin, ziua de 2 mai 2011 a fost una a răzbunării.

În urmă cu şapte ani, fata ei, care avea 40 de ani, murea sfârtecată de o explozie (în Gara Atocha din Madrid). De atunci, duşmanul personal al femeii e un tip cu barbă. O luptă inegală între o femeie de 70 de ani din Munţii Apuseni şi cel mai temut terorist din lume, Osama bin Laden, bărbatul de 54 de ani care se plimba, într-un filmuleţ celebru, pe pantele unor munţi din Afganistan (sau Pakistan). O întorsătură ciudată a sorţii a făcut ca ieri tanti Maria să fie cea care să se bucure.

Atunci când a anunţat eliminarea lui Osama bin Laden, preşedintele Barack Obama a mizat pe faptul că ştirea va face înconjurul lumii şi nu va lăsa cu adevărat indiferent pe nimeni. Pentru el personal şi pentru Statele Unite era important să transmită mesajul că nu te poţi pune cu americanii şi că, mai devreme sau mai târziu, ajungi să o păţeşti dacă o faci. Pentru SUA era o chestiune de principiu să nu lase această treabă neterminată. Atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost, probabil, cea mai mare ofensă adusă vreodată puterii mondiale nr. 1. E un detaliu faptul că a trebuit să treacă aproape zece ani până când Bin Laden, personificarea Răului, să fie răpus. Important e mesajul: nu te pui cu SUA, punct.

Anunţul eliminării lui Osama bin Laden nu închide, din păcate, cercul deschis la 11 septembrie. Atentatele din 2001 au fost o bornă a istoriei lumii, uciderea liderului al-Qaida e doar un moment- simbol. Terorismul şi lupta împotriva lui înseamnă un joc periculos, cu mici victorii de etapă, de o parte şi de cealaltă. Un joc în care ştii când intri (forţat de împrejurări), dar din care nu ai cum să ieşi teafăr, fiindcă e mereu cineva care urmează.

Ieri s-a bucurat lumea occidentală şi a avut de ce. Înainte să apară teorii ale conspiraţiei (că n-a fost Osama, altfel de ce s-au grăbit să arunce trupul în mare?!; că n-a fost omorât luni dimineaţa, ci mai de mult; sau că a murit de câţiva ani, de boală ş.a.m.d.), americanii de rând s-au adunat la Ground Zero, în New York, sau în faţa Casei Albe, în Washington D.C., pentru a-şi exprima, spontan, bucuria. A fost o descătuşare.

NOTĂ. Articolul e aici.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters