Decebal, căptenia lui Tom Cruise

Mă uit cu tot mai mult interes la documentarele de pe Viasat History. Joi am văzut unul despre daci (niste daci americanizati), insuficient (adică deloc!) promovat. Am scris pentru Evz Tableta TV de mai jos:

Decebal, un Saddam Husein al romanilor

Americanii au făcut, în anul 2005, un documentar despre „Viaţă şi moarte la Roma”. În episodul de joi seara am aflat că, pentru romani, Decebal era ca Saddam Husein pentru americanii de acum. Se face o paralelă între razboiale daco-romane şi cel din Golf. Mă rog, oamenii şi-au vândut marfa astfel încât telespectatorul să priceapă mai uşor. Au sacrificat detaliile pentru a păstra ideea. Ideea că s-a mai întâmplat ceva şi înainte de debarcarea lui Columb şi de evenimentele din filmul „300”.

Apropo de detalii, documentarul urmăreşte şi „povestea adevarată” a soldatului roman Maximus , căruia i s-a găsit un corespondent la daci. Şi pentru că trebuia să poarte un nume, dacului i s-a zis... Burebista! Un fel de Tom Cruise în „Ultimul samurai”.

Celor sensibili la aceste detalii le zic doar că dacii sunt priviţi cu o oarecare simpatie şi că producţia de pe Viasat History poate fi un mesaj că se poate.

Cătuse la dublu

Aflu stirea că afaceristul Costel Căsuneanu si judecătorul Florin Costiniu au fost scosi din sediul DNA în cătuse, legati unul de altul. Povestea asta cu dosarul Voicu e din ce în ce mai interesantă. Mediatic vorbind, of course.

Băsescu 2010 = Năstase 2004

Pe mine mă indignează racolările PDL. Încă mă indignează ipocrizia.
Nu-i înteleg pe oamenii normali, cu capul pe umeri, care încă înghit orice vine dinspre Traian Băsescu et Co. si îi condamnă pe cei care se revoltă. Încerc să-i înteleg, asa cum încercam să-i înteleg pe iliescenii anilor 90. Dar acum informatia e pe toate gardurile, ca să zic asa.
Dar cel mai mult mă duce la disperare lipsa caracterelor. Cu ce e mai bun regimul Băsescu 2010 decât regimul Năstase 2004? În esentă, cu nimic. S-au schimbat niste oameni (unii s-au schimbat cu ei însisi!), dar metehnele au rămas aceleasi. Si atunci? Ne învârtim în cerc.

NOTĂ.
Am scris mai multe despre asta în Evz.

Lăzăroiu o ajută pe Teo, dar fără bani

Sebastian Lăzăroiu a confirmat ieri, chiar dacă a vrut să infirme, implicarea în campania electorală a prospetei pedeliste Teo Trandafir, asa cum scria Mircea Marian pe blog. Mai primesc câte un telefon de la partid, mai răspund la câte o întrebare, dar atât, a răspuns el, la emisiunea „Evenimentele zilei”, de pe B1TV. Apoi a explicat că „implicare” înseamnă functie si retribuire, ceea ce nu e cazul.

Acum, nu e de mirare că stimabilul consilier prezidential face tot ce poate pentru ca PDL sa castige colegiul 19. Dar nu e nici cuser, cel putin raportat la prevederile privind neutralitatea politică a Administratiei Prezidentiale.

Ouăle din capul lui Boc

Eu nu sunt de acord cu ideea că Emil Boc e mare gafeur. El a avut doar ghinoane. De exemplu, ghinionul de la Antena 1, când era „pedeuuuu”.


Altceva mă preocupă. Emil Boc a fost un parlamentar foarte destoinic în legislatura 2000-2004. Era un adevărat lider al opozitiei parlamentare. Lua cuvântul aproape la orice dispută, pe care o transa precis. O încântare si o alinare. Si o sperantă, pentru acei ani.


Apoi i s-a întâmplat ceva. Eu cred că el este, în continuare, un om bun. Cu bune intentii, vreau să zic. Dar îl strică anturajul. De aici si ghinioanele, nu?.

NOTĂ. Mai jos e faza cu oul pe care i l-a spart taică-său în cap. Si mai jos e Tableta TV care consemnează episodul.

Cele două lovituri de ou

De la Paştele TV 2010 vom rămâne, probabil, cu incredibila secvenţă în care distinsul domn Boc senior şi-a pocnit fiul în cap, de două ori, cu un ou roşu (sau portocaliu?).  

Eu am văzut faza pe Realitatea, dar am aflat că Antena 3 a dezbătut-o pe larg (şi apoi a tot difuzat-o!; totuşi, nu de atâtea ori cât ni s-a oferit palmapumnul lui Băsescu, la prezidentiale). 

Două înţelesuri derivă din această întâmplare: 

1) atunci când vrei să pari de gaşcă şi să transmiţi poporului ideea că eşti un om simplu, ca toată lumea, poţi cădea în penibil. Chiar şi cu concursul celor pe care îi expui. 

Şi 2): e bine că la Răchiţele nu se vopsesc, de Paşte, ouă de bibilică. Sunt mici şi au coajă tare. Foarte tare. 

NOTĂ MICĂ. Redau mai jos si filmuletul cu caderea lui Boc. Să fie aici.

Fiecare cu telecomanda lui

Telecomanda mea

Pe vremea lui Ceauşescu, le spun copiilor mei, aveam un singur program TV, dar visam să fie multe, cel mult şase, să pot alege. Pe vremea aia nu existau nici telecomenzi, desigur, le zic, fiindcă n-aveai ce face cu ele.

Şi, totuşi, unii aveau, mă corectez, amintindu-mi că inventasem telecomanda cu fir - un prelungitor la care pusesem un întrerupător, să pot stinge televizorul din pat, noaptea, când se termina programul şi mi-era lene să mă duc până la butonul roşu.

Azi nici nu mai ştiu numărul programelor la care am acces. La telecomandă, primelor nouă butoane le corespund, în ordine: TVR1, Realitatea TV, Antena 3, Pro TV, Antena 1, HBO, Pro Cinema, TV 1000 şi Viasat History. Aş mai primeni câte ceva, dar n-am timp.

Bâza

Nu ştiu de ce, dar eu am început să mă satur de povestea cu Cătălin Voicu. Unii fac circ, plecând de aici. Unii vor să supraliciteze, dând o culoare politică şi atât, alţii se martirizează. Judecătorii vor scăpa basma curată. Cu toţii vor scăpa basma curată, inclusiv clovnul.

Acum bârâie afaceri mai mari sau mai mici ale clientelei PDL. Lumea se regrupează. Totul e joc politic, deşi lucrurile sunt grave. După cum am mai spus, atunci când mafioţii chiar se luptă între ei, e bine, pentru că toţi au dreptate când se acuză.

Tare mi-e teamă (şi spun o banalitate...) că asistăm doar la reţmpărţiri şi mici castane date unul altuia. E doar o bâză la care proştii stau şi se uită, în timp ce şmecherii îi fac la portofel.

Greva văzută la teve

 Musca din troleu 
 
O coloană nesfârşită de maşini mici, filmată de la nivelul intersecţiei. Claxoane. Voxuri ţipate. Oameni nervoşi, îngrămădindu-se la gurile de metrou. Oameni umplând trotuarele. Ecranul televizorului se împarte în două sau trei ferestre.

Una e din studio, alta e cu imagini din trafic, alta de la sediul RATB/dintr-o autobază unde troleele şi autobuzele  veghează grupuri de şoferi fumând. Ştiţi tabloul.

Sincron: „Bucurestenii să nu se supere, chiar dacă lor le-au scăzut deja salariile. Ei nu muncesc atât cât muncim noi”. Cut.

Discuţii savante în studio. Dincolo de ele, rămâne convingerea şoferului de troleu care crede că el e buricul Capitalei. Că oamenii pe care îi căra sunt nişte muşte. 

Sindicalisme de doi bani. Înverşunări tâmpite. Manipulări.