Provocare extraordinară. Despre ziduri și ce să faci cu ele

Vedere din Berlin. Desen făcut pe celebrul Zid, despre sărirea peste zid. Ironic, zidul e apărat acum de un gard. Foto: Calin Hera

De la chinezi ne-au rămas, de-a lungul istoriei, o sumedenie de lucruri importante, care au influențat decisiv soarta omenirii. De pe Lună însă, se vede doar Marele Zid Chinezesc. De la el încoace, niciun alt zid nu a fost mai lung, mai temeinic. Deși oamenii au construit ziduri în draci.




Nu există ziduri făcute de amorul artei, deși unele sunt adevărate opere de artă. A face un zid e o declarație. Un zid marchează teritoriul. Impune respect, ține deoparte, desparte. Fericiți cei care sunt de partea privilegiată a zidului! În timp, oamenii s-au amăgit.

- Uite ce zid frumos.
- Câtă măiestrie!
- Ce precizie!
- Ce înălțime!
- Dar uită-te cât e de gros.
- Cum or fi adus atât de multă piatră în așa vremuri grele, întunecate, vechi?
- Și cât de minunat și-a pus amprenta patina timpului!
- He-he, dacă aveam și noi ziduri ca ăsta...

Românii nu au fost foarte mari meșteri de ziduri. S-au păstrat câteva urme de cetăți, unele s-au reconstruit pe ici, pe colo, dar ziduri temeinice nu-s. Și a mai fost Meșterul Manole, care numai un erou nu e. Poate că lipsa zidurilor adevărate ne-a lăsat să ne amăgim că, măcar, dacă tot nu e zidar priceput, românul s-a născut poet. Glumim. Zâmbim. Râdem. Dar nu e râsul nostru.

Europa, care reușea incredibil să elimine granițele interioare și să asigure pacea și viața bună a locuitorilor, începe să se baricadeze împotriva ei înșiși (zgândărită de dușmani diabolici). În altă parte a lumii se vorbește despre construirea unui zid de peste o mie de kilometri între SUA și Mexic, două țări care au o graniță comună de 3.145 de kilometri. Motivația intră la detalii care, oricât ar părea de grave pentru unii, nu justifică. Importantă e simbolistica.

Există tot felul de ziduri, dar cele mai importante, care nu se văd de pe Lună, sunt cele dintre oameni sau chiar din interiorul lor. Sună a lozincă, dar nu e. Zidurile pe care le ridicăm între noi sunt mai greu de trecut decât gardurile din sârmă ghimpată ori zidurile din piatră, cărămidă, beton, prefabricate. Zidurile din piatră se întâmplă să mai cadă. Le mai dărâmă timpul, ploile, vânturile. Le mai dau jos uneori oamenii înșiși.

Dar zidurile simbolice dintre oameni sunt mai greu de dat jos, ne-o dovedesc vremurile pe care le trăim, mai ales atunci când există alți oameni interesați să le mențină de netrecut. Sunt de condamnat cei care ridică ziduri nevăzute între oameni. O fac pe fondul manipulării, al dezinformării, al lipsei de educație. Zidurile nevăzute sunt criminale.

Cel puțin la fel de periculoase sunt zidurile dinăuntrul nostru. Limitele pe care ni le fixăm. Lucrurile peste care nu putem să trecem, sau principiile peste care ne-am obișnuit să trecem cu nonșalanță. Lașitățile față de noi înșine. Bunătatea de care am uitat. Deprinderea de a ne bucura de viață. De a-i bucura pe ceilalți. De a ne privi în ochi cu sinceritate. De a recunoaște că am greșit. De a ierta. De a ne ține de cuvânt. De a merge mai departe. Împreună. La naiba cu zidurile!

NOTĂ. Vă rog să luați acest text ca atare, dar și ca Provocare. (Pro și contra zidurilor. ZIDURI care dau bine în peisaj. Sau nu. Ziduri peste care treci. Ziduri subînțelese. Ziduri învinse, peste care treci, ziduri-pârleaz - oau, ce miză! Prietenii MfC știu de ce.)