Despre cea mai puternică forță a României de ieri și de azi

Vedere de la miting. Foto: Calin Hera

În afară de Liviu Dragnea pe de o parte și Klaus Iohannis pe de alta, mai există un personaj întors pe toate fețele în ultima vreme și atacat din greu – tocmai fiindcă are o forță comparabilă. Care crește. Este vorba de personajul colectiv care protestează în aceste zile, în stradă, față de intențiile noii puteri de a pune asterisc anticorupției și independenței justiției și de a salva pielea numeroșilor puternici ai zilei cu dosare penale și a celor din gașcă.

Pe de o parte, personajul colectiv la care mă refer a fost atacat, previzibil, de tabăra cealaltă. A ieșit în stradă plătit de oengeurile lui Soros sau pus de SRI ori alte agenturi. Firește, străine. Li s-a spus la mișto că sunt „tinerii frumoși și liberi”. Printre purtătorii acestui mesaj s-au aflat voci precum Mircea Badea. Ion Cristoiu vorbea, încă de astă vară, despre „Diversiunea Tinerii Frumoși și Liberi”. Alte personalități gigantice, precum Adrian Năstase sau Victor Ponta, au dus, mai departe, vorba. I-am enumerat, ca să nu existe dubii privind poziționarea.

Pe de altă parte, au venit reproșuri și dinspre tabăra din care face parte Personajul colectiv. I se reproșează adică faptul că nu a mers la vot în 11 decembrie. „N-ar mai fi fost nevoie să ieșiți acum în stradă”, i se bate obrazul. Un reproș aproape îndreptățit, demontabil însă.

A face politică, a urmări știri, talkshow-uri politice, a fi preocupat de acest subiect sau a merge la vot e, pentru cei mai mulți oameni, cam totuna. Și e o preocupare ca oricare alta, care consumă puținul timp liber și e plasată undeva, nu prea sus, pe lista de priorități. E un fapt.

Reproșul adus personajului colectiv utilizează teorii gen „Poți să îți iei, din timpul tău, 30 de minute în ziua votului”, „S-a murit la revoluție pentru ca tu să poți vota”, „Votul este expresia democrației”, „Să nu lăsăm țara pe mâna netrebnicilor”, „Orice vot neexprimat e un vot în favoarea celor care au la dispoziție o masă de manevră nu foarte numeroasă, dar disciplinată”, „Dacă îți pasă, mergi și votează” etc. Toate aceste teorii sunt foarte decente și au sens, împreună și fiecare în parte.

Dar printre alte drepturi pe care le au oamenii dintr-o țară liberă se află și dreptul de a nu le păsa. De a nu mai pune preț, de a nu mai avea încredere, de a nu-și mai pune speranțe în van, de a considera că viața e în altă parte. Vorbim despre oameni care totuși gândesc. Nu despre proști, creiere spălate și canalii.

Dar dacă „vina”, la fel ca viața, e în altă parte? Nu cumva e vina acelora a căror meserie este să ceară votul? Preferabil, să și facă bine pentru cei care au ieșit la vot, ba chiar și pentru ceilalți. Aici e hiba. Aceia care, pe baza votului din 11 decembrie, ar fi urmat să primească un job excelent vreme de un mandat și-au băgat capul între urechi și s-au retras din joc, inexplicabil, exact atunci când trebuia să convingă.

Sunt trei variante:

1. au fost împiedicați să o facă (prostie, sabotaj intern, flacăra violet etc.),
2. s-au bazat exclusiv pe Cioloș, pe faptul că premierul de atunci avea o imagine atât de bună încât nu contează dacă e împărțită de două partide, PNL și USR,
3. s-au bazat pe faptul că alegătorii vor respinge de facto a corupții, mincinoșii, criminalii, manipulatorii, pro-rușii expliciți și impliciți, urmașii comuniștilor. Dar acest de facto nu a funcționat, fiindcă oamenii nu au mai fost dispuși / preocupați, să se automobilizeze încă o dată de amorul artei. Au „salvat” țara în 2000, când au votat cu lămâie Ion Iliescu..., dar nu au uitat. Au fost trași pe sfoară de eroul lor Băsescu, pe care l-au descoperit cam gol pe dinăuntru și cam previzibil în imprevizibilitatea lui omenească atunci când a venit vorba de Elena Udrea. S-au crucit în fața bâlbelor PNL când cu Bușoi-Orban-Marian Munteanu... Și multe etc-uri.

De aceea cred că mai de înțeles sunt cei care nu au mers să voteze, sictiriți inclusiv de intrarea în contact, inevitabilă, cu mizeriile televiziunilor altfel ignorate de telecomandă, România TV și Antena 3, decât aceia care s-au complăcut în non-combat și mediocritate, deși Fișa postului le cerea mobilizare și depășire de sine. Cei care nu au ieșit la vot sunt mai de înțeles omenește, social, politic, chiar și moral, decât cei care nu s-au priceput să îi cheme la urne.

Iar faptul că oamenii care nu au votat ies în stradă, când pericolul e evident, este la fel de înțeles (omenește, social, politic și moral) și de lăudabil. Forța lor, zgândărită de tupeul și de greșelile lui Dragnea & Co., și-a aflat o miză. Din păcate, momentul zero a fost ratat (alegerile), dar nu trebuie condamnat Personajul colectiv că nu a avut ce să aleagă, că a vrut să ia o pauză de la eternul vot anti-PSD. 

Din păcate pentru sistemul politic în general și pentru partidele PNL și USR în special, acestea nu fac parte din jocul politic al zilei. Există doar trei actori: Liviu Dragnea / PSD, guvern – ca vârf de lance al „borfașilor” care vor să își ia revanșa, Klaus Iohannis / Președinția – ca președinte-jucător care își asumă rolul de apărător al Justiției, respectiv Personajul colectiv care iese în stradă – ca forță capabilă, dacă e iscată, să-l pună la respect pe oricare dintre ceilalți doi participanți la „joc”. A treia forță are în ea energia de a deveni prima, la o adică.

O ultimă observație. Personajul colectiv despre care vorbim include și foarte mulți oameni care, totuși, s-au dus la vot. Dar diferența o vor face cei abia acum zgândăriți, așa-zisul public recâștigat. Mesajul nu e unul optimist, însă. Fiindcă am fost duși din nou în ecuația lui Care-Pe-Care. Când noi ne certăm între noi, și nu ne ascultăm unii pe ceilalți, există cu siguranță cineva care stă deoparte și își freacă mâinile.

NOTĂ. Am publicat inițial acest text în România liberă într-o variantă aproape identică.