Pagini

miercuri, 14 octombrie 2009

Crin Antonescu a devenit puternic

Crin Antonescu a câştigat o partidă importantă. Este cel care a dat jos un guvern, prin moţiune de cenzură, un demers perfect democratic. Mai mult, a adus o soluţie câştigătoare de ieşire din criză, soluţia Johannis. Crin Antonescu a devenit, în aceste zile, cu adevărat puternic. Nu prin sfori sau şantaj, nu prin şmecherii sau limbaj colorat-ameninţător, ci printr-o atitudine care poate fi numită responsabilă. A intrat în joc în momentul cel mai important în care o putea face şeful celui de-al treilea partid. Restul sunt discuţii.
Cotat cu şansa 3-4, Crin Antonescu a mizat totul pe o carte. Momentul de după ieşirea PSD de la guvernare cerea o moţiune de cenzură. Nu doar ca gest politic. România trăia de mai multă vreme într-o încremeneală de populism, lipsă de idei şi demagogie perdantă. Soluţia propusă, guvern tehnocrat cu sprijin politic larg în Parlament şi mandat explicit până la alegerile prezidenţiale, păera o utopie. La ora la care scriu nu ştiu dacă se va ajunge într-adevăr la ea, nu ştiu dacă şi cum va fi aplicată. Dar are menirea să zgâlţâie mai mult decât ne dăm seama.
Crin Antonescu a stabilit agenda. O situaţie surprinzătoare. Atunci când a adus în discuţie numele lui Klaus Johannis, neamţul cu imagine teribilă de la primăria Sibiului, i-a lăsat pe ceilalţi fără replică. Coerenţa demersului şi discursul simplu, de bun simţ, s-au dovedit arme redutabile şi imabtabile.
E probabil că lui Johannis i se vor găsi rapid bube. Va fi având destule. Am citi deja despre 5-6 case şi apartamente. Am auzit despre „dictatura” de la Sibiu. Dar cei care se vor concentra acum pe bubele lui Johannis vor risca să irite o populaţie scârbită. Neamţul, care, atenţie!, nu e un mafiot, are o imagine excelentă. Pe termen scurt, asta s-ar putea traduce în încredere – a populaţiei, a leului, a bursei – şi într-o oarecare simpatie externă, în special din partea germană, care se manifestă de obicei rece când vine vorba despre România. Nu-i lucru puţin, incluisv în contextul numirii comisarilor europeni.
Aşa cum am spus, Crin Antonescu a punctat enorm pentru că a stabilit agenda şi pentru că agenda stabilită de el are miez. Dacă lucrurile vor decurge favorabil, Crin Antonescu va avea şansa unui alt tip de mobilizare decât cel cu autobuze. În afară de fanatici şi creduli, în România mai există o categorie de oameni: cei dotaţi cu inteligenţă şi bun simţ.
Auzeam ieri o anecdotă. Un patron neamţ declara în faţa unui auditoriu de români: din 10 nemţi, opt sunt proşti şi doi deştepţi. În schimb, din 10 români, opt sunt deştepţi şi doi proşti. Diferenţa dintre Germania şi România e că în Germania sunt şefi ăia doi deştepţi.

4 comentarii:

  1. Crin era puternic si inainte de caderea Guvernului, dar nu a fost subestimat prea usor de oponenti. Au crezut toti ca alegerea lui ca presedinte al PNL a fost o pura intamplare. Ei bine, faptul ca a fost initiatorul motiunii de cenzura care a dat jos guvernul Boc II, dar mai ales faptul ca a stiut sa arate ca nu se mai poate asa, dovedeste ca e un politician demn de ales in functia de presedinte .

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi mie mi se pare că soluţia lui Crin Antonescu este cea mai bună.
    Să sperăm că va fi şi acceptată.

    RăspundețiȘtergere
  3. @mari: Eu am (avut) mari rezerve în legătură cu Crin. Dari ziua de marti, 13, a fost a lui.

    RăspundețiȘtergere
  4. @starsgates: Mingea e la Băsescu si dilema e a lui.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters