Pagini

miercuri, 14 octombrie 2009

Joc în trei

Principalii actori ai zilei de marţi 13 au fost cei trei candidaţi la preşedinţie. (Boc n-a contat.)Privitorul neutru al meciului de şah în trei trebuie să recunoască: fiecare a jucat foarte bine. (Despre Crin Antonescu, pe care îl consider câştigătorul detaşat al zilei, am vorbit aici.)
Primul care s-a repliat, după ezitările caracteristice, a fost Mircea Geoană, care va încerca să confişte ideea sau măcar să se lase cât mai mult poleit de ea. Geoană a jucat tare (şi riscant) refuzând consultările de la Cotroceni şi organizând el altele. A vrut să transmită ideea că el este şeful opoziţiei anti-Băsescu, o idee la care lucrează de astă-primăvară. Antonescu a intrat în acest joc pentru că era singura şansă de a ţine aproape voturile numeroase ale parlamentarilor PSD. (Acum, pentru el este important să transmită ideea că între PNL şi PSD nu există o înţelegere post-electorală, că PNL nu doreşte să numească vreun ministru în noul cabinet, ci doar să sprijine un guvern responsabil, cu termen limitat dar care, acolo unde se va dovedi eficient, poate avea viaţă lungă. Iar adversarii lui, ambii, vor încerca să lipească cele două partide. Cel puţin aşa cred eu. )
Într-un fel, Geoană a jucat previzibil. Lui Traian Băsescu cel mai mult îi convine polarizarea, beligeranţa deschisă. Se simte cel mai bine în tranşee, cu răni spectaculoase, ca eroul din Die Hard după zece minute de peliculă. Clasa politică vândută, coruptă, mafiotă îşi apără privilegiile, 322 revine în varianta 254, stoparea avântului fără precedent al reformării statului, jocurile politicianisme meschine, mogulii şi petrodolarii, toate aceste mesaje revin insistene în discursul apropiaţilor lui.
Şi Traian Băsescu a jucat foarte bine. A convocat prompt consultările, a lăsat să-i scape transmiterea lor live mai mult decât de obicei, pentru ca oamenii, alegătorii, să vadă cine-i şeful şi, mai ales, că şeful e responsabil. N-a mai hăhăit. A ascultat, i-a mulţumit premierului, loial şi muncitor, şi a enunţat, răspicat, cât e de responsabil, cât de mult îl preocupă soarta naţiunii şi nimic altceva.
Principala dilemă a lui Traian Băsescu este dacă va juca în forţă, ca până acum, mizând pe nucleul dur şi asumându-şi imaginea tot mai lipsită de confort a preşedintelui-scandal sau va îmbrăca haina de preşedinte al tuturor românilor, cu binele ţării unică religie, care ştie când să dea un pas înapoi, umilindu-se, pentru a face ulterior doi înainte. Problema politică a devenit una de psihologie. Încearcă din răsputeri să transmită ideea că are toate capetele de sfoară în mână, că totul e în avantajul lui, că era plănuit, că mingea, fiind în terenul lui, va fi lovită cu sete, decisiv. În realitate, terenul mai e atât de sigur. Preşedintele are o dilemă pe care trebuie să o tranşeze rapid. Cu mintea, nu impulsiv.
Post scriptum. Ziua de marţi 13 l-a scos definitiv din cursă pe Sorin Oprescu. Candidatul despre care se spunea că l-ar putea învinge pe Traian Băsescu n-a existat în ziua cea mai importantă a precampaniei electorale. În afară de notorietate, lui Sorin Oprescu îi mai lipseşte ceva: substanţa, soluţiile. În Republica Miştocăreală Română, Sorin Oprescu ar fi un candidat redutabil. Acolo încă se punctează cu recorduri la lungimea cârnatului şi nonşalanţa cocoşelului.

NOTĂ. M-a dezgustat faptul că întâlnirea PNL-PSD-UDMR a avut loc acasă la Voiculescu.

2 comentarii:

  1. Uitasem de Voiculescu...Si mai sunt si alti papusari!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Daurel: Trăim într-o tară în care nimic nu-i perfect, nici pe departe.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters