Poate idealizez eu, dar e un loc unde mărţişorul nu e industrie 100%. De acord, studenţii şi post-studenţii care vând acolo o fac pentru bani, dar în mărţişoarele lor eu văd chiar ceea ce caut: un iz de primăvară.
În fine, ca să n-o lungesc, de fiecare dată când merg, de 1 martie, la Muzeul Ţăranului Român, mă simt bine. Aşa s-a întâmplat şi ieri.
Iar pentru cititoarele mele, care sunt mai frumoase decât ale lor, iată un mărtişor virtual. De pus în gând.
Minunat martisor...mi-a inflorit tot gandul...:)
RăspundețiȘtergere@Anca: Cu plăcere.
RăspundețiȘtergere