Priviţi această imagine. E un desen mai degrabă naiv. Aşa-i însă că se află în el ceva care trece dincolo de ecranul computerului? Mie aşa mi se pare. Vă spun doar atât: desenul a fost făcut de un copil. La aproximativ un an după ce a făcut acest desen, copilului i s-a spus că are în el virusul HIV.
De multă vreme nu s-a mai vorbit despre copiii seropozitivi. E un subiect care, în principiu, ne plicitiseşte. Spunem, eventual, un Doamne-fereşte şi ne vedem de lucrurile importante pe care le avem de făcut. Asta nu înseamnă că problema a dispărut. Copiii seropozitivi care, prin numărul lor mare, şocau toată lumea în urmă cu 15-20 de ani, sunt în viaţă.
Mi-ar plăcea să spun că trăiesc bine-mersi, dar nu e adevărat. Pentru că, deşi tratamentul pe care îl urmează e miraculos şi au speranţa de viaţă ca toată lumea, viaţa lor nu e bine-mersi. De exemplu, din cauza prejudecăţilor, din cauza discriminării la care sunt supuşi (la şcoală, la serviciu, peste tot). Viaţa lor nu e bine-mersi pentru că, înainte de eventualele legături sentimentale în care ar putea fi implicaţi, va exista mereu un risc: acela ca posibilul partener să dea înapoi la aflarea teribilei veşti. Acesta nu e un amănunt neînsemnat, mai ales dacă ţinem cont de faptul că „generatia HIV” a ajuns acum la vârsta la care poveştile de dragoste devin principale.
În această idee, am aflat o întâmplare care mi-a dat fiori: un tânăr „roker” s-a autoinfectat voluntar atunci când a aflat că fata pe care o iubeşte e seropozitiva, numai ca să fie ca ea, să fie amândoi la fel, să se iubească aşa cum s-ar fi iubit dacă ar fi fost amândoi sănătoşi. S-a întâmplat în România, nu în vreun film de Hollywood.
Evenimentul zilei publică azi un documentar excelent despre această problemă. Vi-l recomand. Există şi un comentariu, în acelaşi ziar, scris de mine; nu-l mai aduc aici, vă arăt doar linkul. Haideţi să mai privim o dată desenul de mai sus, înainte de a ne întoarce la problemele noastre importante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu