Pagini

marți, 10 martie 2009

Cel mai plictisit om din Bucureşti

În Bucureşti trăieşte un om care se plictiseşte cumplit. Nu ştiu la ce oră merge la serviciu şi ce face acolo. Dar poate că nu asta e important. Vorba aia, biroul primarului e Oraşul. Căci la primarul general al capitalei mă refer.

Deja este atât de banală constatarea că Sorin Oprescu nu face nimic încât a devenit axiomă. Aici intervine paradoxul: deşi nu face şi lumea ştie că nu face, el s-a cocoţat în topul încrederii populaţiei. Şi chiar dacă se alintă acum că nici nu-i trece asta prin gând, se pregăteşte pentru prezidenţiale. Altfel de ce să se fi deranjat să apară la televizor într-o zi de 8 martie, la „intalnirea cu reprezentanţii RATB”?

Evenimentul care trebuia să-l prezinte pe primar „la lucru” într-o zi de duminică a fost organizat în pripă, în legătură probabil cu sondajul de opinie al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. Reţeta e simplă: a zis la sondaj că bucureştenii sunt nemulţumiţi de calitatea transportului public şi că vor culoare unice de deplasare în trafic? A zis, aşa că Sorin Oprescu a vorbit fix despre asta. A zis sondajul că bucureştenii vor transport de noapte şi punctualitate? Aţi ghicit: a zis sondajul, a zis şi Oprescu.

Mă rog, a încercat să zică. Rareori mi-a fost dat să văd un discurs mai incoerent! Dar de ce-i zic discurs? Oprescu avea probabil însăilate pe hârtie câteva cuvinte-cheie: „siguranta cetateanului”, „transport civilizat”, „benzi unice”, „femei, bătrâni, copii”, „este civilizat şi în acelaşi timp onorant să ai grijă de”, „siguranta în jurul scolilor” şi a încercat să croşeteze, timp de cinci minute, în jurul lor. A ieşit vorbăraie goală, fără noimă, călăuzită exclusiv după principiul „Sorine, fă-te că lucrezi!”.

Vă ofer mai jos transcrierea discursului (am făcut-o cu mână mea), discurs pe care cred că îl mai puteţi încă asculta pe Antena 3.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters