Pagini

luni, 20 aprilie 2015

Kim Jong-un, pantofarul obez, care escaladează munții

Kim Jong-un fotografiat pe pisc. Sursa: Mediafax - printscreen
Comuniștii din Asia ne-au dat clasă întotdeauna. Ceaușescu a încercar el ceva-ceva, dar până la urmă nu i-a ieșit. Naivii spun că de aici i s-a tras. Singurul care se apropie, cât de cât, e Vladimir Putin, marele judoka, împușcător de animale fioroase, escaladator, înotător neînfricat și etc.

vineri, 17 aprilie 2015

A doua, a patra și a șasea (P)


Mesajul e-isteț. Sursa: printscreen.
A doua, a patra și a șasea. Copiii care sunt în aceste clase se vor distra în luna mai cu testările de la final de clasă (se întâmplă deci din nou). Nu e prea clar la ce folosesc aceste testări dar, dacă e musai, cu plăcere! Și dacă anul trecut, primul în care au avut loc aceste testări, mai nimeni nu știa cum va arăta minunea, de data asta există un model, s-au tipărit cărți și au apărut site-uri cu exerciții de matematică sau de limba română). Să aibă toată lumea cu se juca.

”Am lăsat pe madam Popescu liniștită cu scumpul ei maior și am plecat. Când am ajuns acasă, am înțeles de ce maiorul ieșise un moment cu cheseaua în vestibul: ca să-mi toarne dulceață în șoșoni.”

Lovitura de ANAF în Piața Unirii

Vedere din București.  Foto (cu telefonul): Călin Hera
Am auzit și eu despre ele, ca tot omul, dar abia azi le-am văzut cu ochii mei. De vină e faptul că m-am dat cu metroul pe la Piața Unirii 1. Mă refer, desigur, la anunțurile privind suspendarea activității unor chioșcuri, pentru neemiterea bonurilor fiscale. Mă întreb, imaginea are oare ca efect puterea exemplului? Ceilalți chioșcari, nesuspendați, au luat aminte și-și fiscalizează tot sau au fost doar mai atenți, ca să zic așa?

joi, 16 aprilie 2015

Cristi Danileț are dreptate

Judecătorul Cristi Danileț are șapte argumente împotriva șușanelei Senat - CSM propusă de Călin Popescu-Tăriceanu. Foto: Călin Hera
Eu cred că judecătorul Cristi Danileț are dreptate: invitația la o discuție infomală Biroul Permanent al Senatului - Consiliul Superior al Magistraturii este neserioasă. Problemele Senatului, după cazul Șova, sunt uriașe și nu pot fi rezolvate la o șușanea, chiar dacă la ea ar participa doamne și domni respectabili.

luni, 6 aprilie 2015

Naiv prin bio-România (P)

Miere de cimbrişor. Sursa: bioportal.ro
În ultima vreme am avut de a face cu trei oameni din medii diferite, care mi-au vorbit despre o revistă, Formula AS, pe care pe nedrept o considerasem doar o publicaţie cu şi despre leacuri băbeşti. Poate că aşa a şi fost, preponderent, la început; azi însă descopăr pagini scrise foarte bine. Am făcut această scurtă incursiune în lumea presei provocat fiind să scriu despre produse naturiste Bioportal şi mi-a fost cel mai la îndemână să procedez astfel.

luni, 30 martie 2015

DNA. De la caltaboşii lui Remeş la cele 101 de tablouri din Colecţia Darius Vâlcov

Larisa Popa, ex-Slatina, ex-Miss, ar fi găzduit o parte din Colecţia Vâlcov
Între PSD (ca partid continuator al PSD, că tot îi place lui Liviu Dragnea această imagine) şi partidele istorice există tot felul de diferenţe. Unele ţin de istorie, tradiţie, principii, altele, iată, se referă la chestiuni mai meschine, cum ar fi nivelul corupţiei. "Dar, vai, avem şi noi corupţii noştrii!", poate rosti orice membru de partid mai mare sau mai mic, însă pesediştii se pot lăuda, pe bună dreptate, că joacă în altă ligă.

luni, 16 martie 2015

Numai împreună au putut reuşi. Azi, Horia Georgescu

Horia Georgescu, şef la ANI, încătuşat de DNA (pt altă calitate)
Începerea urmăririi penale a lui Horia Georgescu, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (din aprilie 2012), e relativ năucitoare pentru cei care se uită la televizor (omul e, totuşi, şeful Integrităţii de trei ani, după ce anterior fusese vreme de patru ani secretar general al instituţiei). Năucitor atât graţie funcţiei la momentul încătuşării şi pentru funcţiile de până acum (vezi mai jos), cât şi fiindcă scoaterea la rampă a biografiei eroului nostru de azi vorbeşte despre ceva simplu: funcţiile care generează bani, bani, bani sunt ocupate mereu de oameni de încredere, pe care te poţi baza.

vineri, 20 februarie 2015

Eduard Hellvig la şefia SRI. Două implicaţii

Mihai Ţurcanu, aproape europarlamentar - în locul lui Eduard Hellvig
Nominalizarea europarlamentarului Eduard Hellvig la şefia SRI a lăsat cu gura căscată pe mulţi; alţii s-au grăbit să spună că era normal, că ei ştiau. Probabil că toată lumea are dreptate.

Această nominalizare şi eventuala sa numire în fruntea principalului serviciu de informaţii românesc are mai multe implicaţii. Mă refer aici la două dintre ele.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters