Dragă PDL, dacă poti alimenta candidatura?

Traian Băsescu a tinut să rsăpundă astăzi, înainte de plecarea în Grecia, unui articol din Evz care pornea de la notitele cu care presedintele a iesit de la întâlnirea cu parlamentarii PDL.

În carnetul de notite, fotografiat de Răzvan V., era scris „Candidatura mea trebuie alimentată de PDL”. Băsescu a replicat azi dimineată că, în realitate, scria„Candidatura - nu trebuie alimentată de PDL”.

Concluzia lui - ziarul puilor născuti vii dezinformează cu bună stiintă.

Două precizări:

1. Înscrisul nu e atât de descifrabil încât să nu existe echivoc. Se poate accepta că era scris asa cum spune Băsescu (poate fi o variantă chiar mai logică). Asta nu schimbă datele problemei; Traian Băsescu una spune (că nu-l bate acum gândul unei candidaturi, e preocupat de marile probleme ale tării) si alta face (discută strategii de campanie cu oastea pedelistă).

2. Ziarul puilor vii era mult mai aproape de această etichetă într-o vreme în care găzduia celebrul interviu al lui Traian Băsescu (luat de Claudiu Săftoiu), interviu care a dus la căderea guvernului Ciorbea.

Discursul de dimineată al presedintelui mi-a mai atras atentia printr-un amănunt interesant. El a vorbit, cu vădită iritare, despre „politicieni care începuseră să facă declaratii” în numele lui. S-a referit, fără dubiu, la Theodor Stolojan (care i-a anuntat candidatura) si Radu Berceanu (care a spus că întârzierea anuntului e doar o strategie). Mă astept ca Berceanu si Stolojan să fi fost trecuti pe răboj. Pariu că vor fi maziliti în următoarea perioadă?

NOTĂ. Iertati-mi gluma slabă din titlu. N-am putut să nu-mi amintesc biletelul lui Tăriceanu. Oricum, „alimentarea” candidaturii tinde să devină o nouă expresie celebră.

Cum să devii un nimeni

Iulian scrie o carte* despre media. Am toate motivele să cred că va fi un eveniment. Cartea va apărea la Humanitas si, până una alta, Iulian a scris pe blogul lui câteva cuvinte despre carte, ca despre o foarte apropiată cunostintă a sa. Recomand! ;)

*“Cum să devii un nimeni - lumea media şi mecanismele notorietăţii” - va apărea la Humanitas, deja lucrurile sunt avansate si Iulian nu mai poate da înapoi :P

Parola Retezat

Fotografie de la Remus Suciu

De ce naiba să dai un click pentru Retezat? Ce, Retezatul stie că i-ai dat click? Si ce face cu el? Ninge mai putin? Se înmultesc păstrăvii în lacul Galesul? Dau caprele negre mai abitir din copite? Sunt mai vesele marmotele?

Întrebări sunt sute. Încerc un răspuns. Nu e vorba de mândrie locală (nu e vorba doar de asta, ca să fiu drept). Hai să judecăm pragmatic: dacă se vorbeste despre Retezat la nivel planetar (puh, cum sună!), vin turisti.

OK, veti spune că

1) nu-s drumuri, deci nu vin
2) nu-s veceuri, deci nu vin
2.1) dacă vin, transformă Parcul într-un veceu pentru că multi oameni înseamnă si oameni necivilizati

Dar eu cred că, dacă apar fonduri pentru Muntii Retezat, acestea pot fi folosite inteligent, pentru protejare, conservare. jandarmizare discretă, întretinere. Sună naiv rău, nu-i asa? Dar eu tot zic, am zis-o si în Evz, dati click !

Hip-hop cioc-Boc

Am găsit acest clip gratie amicului meu Efitmie, Mediocrul (are un blog excelent!).
Îmi plac mesajele electorale când sunt inteligente. Asa cum mi-a plăcut si faza cu Boc George Constanza.

Până atunci, dati click aici:



UPDATE. Melodia e a lui 1 Q Sapro, cel care a format trupa Moromeţii. Evz are mai multe detalii.

Amendă pentru ne-informare corectă.

CNA a dat o amendă (zdravănă sau nu, nu-i treaba mea să apreciez asta!) pentru ne-informare corectă. De vină e, se zice prin argumentaţia CNA, Stelian Tănase, care nu l-a întrebat pe Mircea Dinescu de unde ştie. De unde ştie ce? Ei, ce. Povestea aia cu schimbarea lui Emil Boc, în trei-patrui săptămâni, cu Daniel Daianu (ca mare bombă de strategie politică basesciana).
OK, ideea era de o enormitate vizibilă de pe Lună. Poate a fost inventată atunci, pe loc, de Mircea Dinescu. Poate a vrut cineva să râdă de el. Treaba lor.
Dar de aici şi până la a amendă televiziunea care a găzduit show-ul mi se pare că distanţa e ca până pe Marte. Si mă face să nu mă simt prea confortabil, eu, apărătorul libertătii de a spune enormităti fără riscul de a ajunge la cremenal.

Copii, plângeţi după PSD

Mă refeream, zilele trecute, la stângăciile de discurs ale lui Crin Antonescu. În felul ăsta, am uitat să le menţionez pe cele ale lui Adrian Severin.
Care, măcar, are două scuze.

1. Gafa H2O din urmă cu 17-18 ani, când critica autorităţile din care nu mai făcea parte pentru că e prea mult hidrogen în apă a fost mai mare, deci asta de acum nu se pune.
2. Măcar el e, oficial, în campanie electorală = acea perioadă a anului în care politicienii pot se pot da în bărci, pot minţi sau înjura oricât, fără jenă; n-au nicio apăsare.

Revenind, iată declaraţia adrianseverineana (rostită la Braşov, sâmbătă): "Dacă odată spuneam «copii, plângeţi ca părinţii să vă cumpere bomboane», acum spun «copii, plângeţi ca părinţii să voteze PSD. Trebuie să plângeţi ca să voteze PSD ca apoi să râdeţi şi să ne bucurăm»".

Boc George Constanza

M-a amuzat comparaţia pe care a făcut-o Tăriceanu pe blogul lui: guvernul George Costanza (referindu-se, desigur, la guvernul Emil Boc).

Dincolo de amuzament, observaţiile expuse acolo îmi par de bun simţ. Sau, în orice caz, de simţ economic.

NOTĂ. Postarea e veche de o săptămână. Uneori sunt mai ardelean decât e permis.

Dracula-i în toate?

Am primit de la un cititor (sic!) o fotografie haioasă (mi-ar fi plăcut să găsesc alt cuvânt dar, ardelean cum sunt, ar fi durat prea mult). V-o arăt, fără cuvinte, că nu-i cazul de cuvinte. Mentionez doar că e făcută la Târgoviste.

Duminica Orbului

În urmă cu 19 ani, scriam despre semnificatia votului într-o zi însemnată în calendarul ortodox ca Duminica Orbului. Românii au votat atunci „în orb”, manipulati strasnic de fesenistii lui Ion Iliescu (plus securistii lui Virgil Măgureanu). Mă rog, astea sunt nume generice, erau mai multe straturi de manipulatori. Ion Ratiu si Radu Câmpeanu n-au avut nicio sansă. România n-a avut nicio sansă. Si a stagnat, amar de vreme.

Atât am avut de spus. O aducere aminte a unei zile negre, ziua în care, de bună voi dar în necunostintă de cauză, românii alegeau un Dăunător căruia îi ofereau un Parlament dominat copios de urmasii comunistilor (unii dintre ei s-au rebotezat ulterior.)

Ironia sortii. La Chisinău, azi au fost alegeri. Conditii un pic diferite, dar nu mult. E un detaliu că azi ar fi urmat să fie ales presedintele, în Parlament. E tot cu comunisti si tot cu o opozitie firavă. Si totusi, după 19 ani, oricât de grea ar fi situatia în Basarabia, ziua de 20 mai a arătat că mai există onoare. Comunistii aveau nevoie de un vot. De o dezertare. Cum naiba să nu strângă cu usa ursul comunist Voronin măcar un om?

Ei, bine, n-a strâns. Asa că alegerile din Parlament se repetă, peste o săptămână. Si dacă Opozitia rămâne pe pozitii, ca să fac un joc de cuvinte, vor urma alegeri anticipate.

Ar fi bine să nu fie rău, ar fi rău să nu fie bine.

UPDATE. Via Alexandru Cozer am ajuns la imaginile de pe jurnal TV (toată ziua a fost blocat accesul pe Jurnal de Chisinău!). Mutrele comunistilor sunt, cu adevărat, plouate.

La spital, ca la război

Oameni scoşi pe tărgi, în stradă, sub perfuzii. Fum, mult fum. Flăcări. Praf. Moloz. Vacarm. Oameni în uniforme alergând printre oameni în halate. Scena nu e dintr-un film de război. E din centrul Bucureştiului, dintr-un spital. Şocant, nu?

Incendiul care a avut loc ieri la spitalul Sfânta Maria din Capitală a fost un eveniment ieşit din comun (într-o ţară normală). Teoretic, în definiţia cuvântului spital ar trebui să se regăsească termeni precum siguranţă, curăţenie, ordine. Imaginile de la incendiu au arătat doar contrariul.

În toată nebunia apocaliptică dezvăluită de incendiul de la Sfânta Maria, am reţinut însă ceva care trebuie să se regăsească în definţia cuvântului spital. E ceva care se referă la medicii şi asistentele şi infirmierii de acolo. Mă feresc de obicei de cuvinte mari, o voi face şi acum. Spun doar atât: nicio persoană n-a fost rănită, deşi au fost evacuate două etaje. Pacientul care se afla în operaţie a fost transferat în siguranţă la un alt spital. O asistentă s-ar fi ars la faţă în timp ce ajuta la evacuarea pacienţilor.

Din păcate, latura eroică a întâmplării nu poate lăsa deoparte stupoarea. Nu cred că, în alte ţări mai civilizate, e ceva uzual ca lucrările de construcţie sau de reparaţii ample la un spital să se desfăşoare cu pacienţii printre dărâmături, la doi paşi de bubuitul pickamerelor, flama aparatelor de sudură şi fluieratul şugubăţ al vreunui Dorel poznaş-criminal. Şi că astfel de lucrări durează 13 ani şi mai bine.

Mă întreb cum poate un manager de spital, cât de cât competent, să accepte asemenea condiţii. Nu uitaţi, e vorba de Casa În Care Oamenii Merg Să Se Facă Bine. E uşor să scoţi vinovat un ameţit de muncitor. „Sudorul Păun”. Faptul că s-a pus repede capac evenimentului (ştirile de seară vorbeau deja despre un mic incendiu şi despre nu ştiu ce nou aparat care urma să fie inaugurat chiar a doua zi la spital) mă face să cred că fix către asta se va merge, către găsirea unui vinovat mai mic.

Eu cred că incendiul de la spital a fost un eveniment mai important decât, de exemplu, evenimentul-vedetă a acestor zile - ieşirea din televiziune a Mihaelei Rădulescu. Definiţiile importante despre o societeate stau în detalii. Incendiul de la spitalul Sfânta Maria a fost un detaliu teribil care îţi poate tăia cheful de România, oricâtă bunăvoinţă ai avea.

Notă. Am publicat acest text, revoltat, si în Evz.

Crin, prostănacul lui Brătianu

Dacă s-ar lua după cine al cui prostănac e, atunci n-ar mai trebui să se organizeze primul tur al prezidenţialelor: Brătianu e mai tare ca Iliescu, deci Crin îi ia faţa lui Geoană şi intră în turul doi, cu Băsescu.
Dar, vai!, nu se ia după asta.

NOTĂ BIBLIOGRAFICA. "Noi nu avem, prin faptul că suntem membrii acestui partid, un merit în sine. Noi nu suntem prin asta mai buni sau mai răi. Dar şansa şi povara noastră este că, în vreme ce domnul Geoană se gândeşte mereu dacă este sau nu la înălţimea domnului Iliescu, eu şi noi toţi trebuie să ne gândim dacă suntem la înălţimea lui Ion Brătianu, la înălţimea oamenilor care au înfăptuit România, la înălţimea oamenilor care au murit pe front pentru România sau în închisorile comuniste pentru România şi pentru demnitatea românească. Pe mine Ionel Brătianu mă face prostănac, nu Ion Iliescu".
Aşa grăit-a Crin Antonescu, la una din „emisiunile” lui electorale, cea de la Galaţi.

NOTĂ. Nu m-am abtinut si am scris un editorial în Evz pornind de la această declaratie.

La muzeu, ca la rugăciune

Foto: Adi Pîclişan

Un nou argument la teza de aici: Noaptea albă a muzeelor.
Da, există viaţă dincolo de continua campanie electorală din România, chiar dacă, e vădit, românii se află mai mereu într-o campanie electorală (ca si cum ar avea ceva de demonstrat, dar au uitat ce)!
E incredbil cum marile orase din ţară au fost colindate, azi-noapte, de oameni chemaţi de porţile deschise ale muzeelor. Superficialii ar spune: au dat năvală pentru că era ceva gratis. Fals! Au dat năvală pentru atmosferă, pentru a se bucura împreună. A fost ceva aproape religios. Si, aşa cum spuneam şi dincolo, am văzut o mulţime de oameni normali. În afară de parcarea de la Cina, unde „şmecherii de parcare” făceau, şi ei, un ban grămadă, am dat numai de oameni ca lumea.

NOTĂ. Fotografia de mai sus a fost făcută de amicul meu Adi Pîclişan, la Muzeul de Artă din Timisoara. La subsolul muzeului e deschisă o expoziţie de ceasuri ţărăneşti cu pendul, din porţelan sau metal, înrămate în lemn, migălos decorate. „Culese” de prin gospodării, unde se lăfăiau între anii 1850-1890.

EBA are multe de făcut

Am nimerit ieri la un jurnal de stiri. Elena Băsescu avea o actiune electorală la o gală de judo. Adecvat, probabil.

Fireste, era înconjurată de reporteri, camere TV, echipe de cmapanie. Un nene de la o televiziune (Realitatea?) o întreabă:
- Ce veti face la Bruxelles, ca parlamentar european?
- Voi avea foarte multe de făcut (voce inconfundabilă, oftat întelept - n.mea). Dar mai important e ca tinerii din România să fie reprezentati de cineva ca ei, blablabla.

E clar, a învătat să nu răspundă la întrebări al căror răspuns nu-l stie, va fi politician. Dar mă mir si eu: dacă habar n-are de ce se duce acolo, de ce se mai duce?

Televiziunea Jurnal TV, atacată la sponsori

În copilărie, ca să scapi de ceva ce nu-ti place, închizi ochii si crezi că răul nu mai e acolo. Sau, măcar, că nu te vede. Procedăm la fel si când suntem mari. Pentru că la Bruxelles expectativa lasă e preferată (i se zice întelepciune politică si dezvoltarea unor relatii reciproc avantajoase cu Moscova) si pentru că porcării se întâmplă si la Bucuresti, am lăsat Chisinăul între paranteze.

Dar parantezele devin tot mai strâmte, iar, în interiorul lor, comunistii lui Voronin fac ceea ce stiu mai bine: umblă cu cizmele prin libertătile fundamentale.

JurnalTV, curajoasa televiziune online, stă ca ghimpele în coastele regimului dictatorial. De aceea, comunistii (îmi vine să le zic securisti) au dat năvală peste firmele care plătesc publicitate pentru JurnalTV. Santajul e în meniul principal al comunistilor, de vreo sută de ani. Unul câte unul, contractele de publicitate au fost rupte. Ultimul, în urmă cu câteva zile.

Oamenii liberi din Basarabia reactionează, dar singuri le e aproape imposibil să reusească ceva.

Val Butnaru a transmis un mesaj dramatic, e si pe Youtube:



Între timp, Voronin a devenit presedinte al Parlamentului si e convins că un deputat al Opozitiei va dezerta si va vota un presedinte comunist.
Si tot între timp, românilor le e, practic, închisă granita Basarabiei. Am aflat că doar 5 (cinci!) români au primit viză de trecere a Prutului. Teribil.

Demonstraţie de forţă militară la Eurovision

Mărturisesc că nu m-am uitat la Eurovision aseară. Am zis mereu că, din punct de vedere muzical, e o porcărie. Altfel, e politică. Până când a venit Liviu I. să-mi arate ceea ce vă arăt, am zis că e politică de doi lei care, în orice caz, frizează penibilul.
Acum însă, la Moscova, e altceva. Am văzut show-ul prezentat de ruşi. Au scos corul Armatei roşii pe scenă, au scos tancuri şi avioane de luptă, în timp ce cântau, îmbrăcaţi în mândrele haine militare, refrenul melodiei fetelor de la Tatoo, „Not gonna get us”.
A fost o demonstraţie de forţă, o avertizare atât de străvezie încât mie mi s-a făcut pielea de găina.
Oricum, priviţi clipul de la început la sfârşit.




Mă întreb ce va fi la finală (ieri a fost abia un show amărât, de semifinală, dar la finală va fi o audienţa impresionantă). Brrr, ce frig!

P.S. Aflu că multe tări s-au pregătit „exemplar”, din punct de vedere poiltic, pentru confruntarea de la Moscova. A-nnebunit lumea.

Trăsnăi sau ba. Cu Răzvan Corneţeanu

Am citit interviul pe care Răzvan Corneţeanu i l-a acordat lui Iulian Comanescu. Consider că e un interviu-eveniment, deoarece îl dezvăluie mult pe intervievat, unul din oamenii importanţi în media acestor ani, fie că vrem, fie că nu.

Nu mă grăbesc să fac aprecieri, interviul merită bucăţit şi merită revenit la el, ulterior, funcţie de situaţie.

Ca informaţie, am aflat ceea ce ştiam deja, off the record: intrarea trustului Adevărul Holding în Georgia. „O să cumpărăm sau o să deschidem nişte publicaţii”, zice Corneţeanu. Din câte îmi spune mie nasul, va fi şi una şi alta. Cred că e reconfortant să faci planuri de extindere, iar dacă îţi şi place aura asta, e cu atât mai bine.

Am mai observat că R.C. foloseşte cuvântul trăsnaie (DEX: „Fapta ieşită din comun, năstruşnică, extravaganţă; năzbâtie, poznă”) la fel ca Dinu Patriciu. La Patriciu are o savoare anume, sună haios în timpul unui discurs. Pe Corneţeanu nu l-am auzit, doar ce-am citit interviul, n-am ascultat înregistrarea, deci nu pot să vă spun cum sună.

În fine, am mai observat ceva, lucru sesizat prompt şi de Iulian: în timpul discursului, Răzvan Corneţeanu spune că a lansat „Top 500 Capital”, deşi lucrează de ceva vreme pentru alt trust. Ştiu că şi eu am păţit asta în prima perioadă post-revista NU, post-revista Expres, post-Protv. Cred că e vorba de chiar mai mult decât să nu nimereşti din prima anul (să-l văd eu p-ăla care scrie corect anul, din prima, în perioada 1-10 ianuarie!). Anul vechi e al tuturor, e o convenţie, până la urmă, însă vechiul loc „de unde ai mâncat o paine”, corectă, fireşte, e numai al tău şi, oricât de om dur te-ai da, face, cumva, parte din tine. În ce fel şi spre ce te mână sau nu asta, e altă discuţie.

Una peste alta, vă recomand interviul, atât partea I, cât şi partea a II-a.

Desene care te feresc de H1N1

Am văzut scrisorile pe care le trimite Ministerul Sănătătii către toti românii, ca să-i învete cum să se apere de gripa porcină. Hârtia e un pic altfel decât cea prezentată la conferinta de presă; e hârtie de fluturas.

Mie cel mai utile mi se par desenele care iti explică ce si cum, sunt bune si pentru cei care citesc mai greu.

Dâncu se întoarce

Păzea, revine Vasile Dâncu!
Si nu revine cu mâna goală, după cum promite pe blogu-i.
Ce-i drept, se-ascute lupta si cine nu-i în ea, măcar chibit, nu există. Părerea mea.

Tihnă

Mi-e tot mai clar că avem, undeva prin ADN, ceva care ne împiedică să trăim. Ne multumim să supravietuim. De dragul generatiilor viitoare sau, pur si simplu, din lene sau din lipsă de îndrăzneală. Nu mai stim să facem lucruri care să ne priască, care să ne tihnească. Suntem răi.
Avem abia câteva oaze de tihnă, de exemplu Muzeul Satului, dar le ignorăm (norocul celor care nu le ignoră, că nu e buluc si acolo). Captivi show-urilor de prost gust de la televizor sau din jurul nostru, din care facem deseori parte, uităm că viata e în altă parte. Uităm să luăm câteo pauză, uităm că suntem trecători si ne pregătim bezmetic să ne fie bine niciodată.

Ceauşescu 1:4, Boc 1:12

Guvernul Boc (Băsescu - Geoană) propune legea salarizării care să impună un raport de 1:12 între salariul minim şi cel maxim, în sectorul bugetar. Îl auzeam pe premier anunţând că se va merge după modelul german.

Ideea plafonării salariilor nu e nouă. O avea, de exemplu, şi Ceauşescu. E drept, la el raportul era de 1:4 şi se referea, ca acum, la amărâţi. Erau excepţii notabile atunci, vor fi şi acum. Astfel, măsura e bună doar să ia ochii credulilor. Am zis creduli ca să nu folosesc termenii preferaţi ai politicienilor (bizoni, pulime, prostime samd).

Lăsând la o parte agramatismele şi micile fracturi logice, Ceauşescu avea un fel de farmec (dacă priveşti acum, de la distanţă, fără să te afecteze decât, ca să zic aşa, intelectual), cam ca Fidel Castro în reflecţiile lui (despre care trebuie să scriu aici): "... singurele venituri pot fi numai din muncă, iar raporturile dintre veniturile mari şi veniturile mici, care, în perspectivă, trebuie să se reducă, şi, probabil, în anul 2000, să ajungă de la 1 la 4"
(din stenograma şedinţei de lucru privind discutarea anteproiectelor Programului-Directivă şi Tezelor Congresului al XIV-lea al PCR - 10 mai 1989 - publicat în Scânteia Jurnalului Naţional).

Acelaşi document vorbeşte despre reducerea săptămânii de lucru ("să ajungem prin anul 2000 probabil la 40 de ore şi, sigur, în perspectivă, pot fi sectoare unde săptămâna să coboare la 35-60 de ore" - cum naiba să coboare la 60 de ore??), "satisfacerea unor cerinţe optime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte ştiinţific determinate ".

Iată ce au determinat ştiinţific: "un om nu poate să consume mai mult de trei costume pe an, ca să ai un costum pentru patru luni", "iar patru perechi de încălţăminte înseamnă deja risipă pentru că şi posibilităţile naturale sunt limitate şi pe măsură ce creşte populaţia globului, posibilităţile materiale se vor reduce, că oamenii trebuie să folosească raţional resursele materiale existente".

Las aşa, no comment.

Bani pentru EBA

Mă fascinează campania electorală a fiicei lui Traian Băsescu, o voi urmări, cred că va ceva de manual. Nu m-am hotărât încă ce fel de manual.

Deocamdată, îmi place travaliul. A fost la mare, a fost în Valea Jiului, s-a întors la mare. E drept, n-au fost conferinte de mare importanta europeană la mijloc, ci doar serbări câmpenesti. Dar, la naiba, cui îi pasă?

A, a făcut drumurile astea împreună cu prietenele ei cele mai bune, Elena Udrea si Monica Iacob Ridzi. Fiecare dintre ele cocotate deasupra câte unui minister (Turism, respectiv Tineret si Sport) care poate organiza oricând actiuni care ar viza electoratul tintă al tinerei si fermecătoarei EBA.

Câteva citate cu miez, asa cum au fost ele consemnate de agentiile de presă?

„Diferenţa între mine şi partide e că eu nu sunt o listă. Eu trebuie să vin printre oameni pentru că numai aşa pot să devin vizibilă. Nu am alocaţi aceiaşi timpi de antenă ca şi partidele. Ca independent nu am resursele financiare necesare, nici maşinăria aceasta de partid care să-mi organizeze evenimente. Vin în mijlocul oamenilor să stau de vorbă cu ei” (la Valul lui Traian)

„Îmi voi face campanie cu ajutorul prietenilor şi de aceea mă aflu la Petroşani... Campania mea se va baza numai pe tineri, staff-ul meu de campanie fiind format din tineri. Materialele promoţionale sunt şi ele limitate. Din banii pe care îi am, am făcut câteva tricouri şi şepci inscripţionate cu sloganul «EBA, ia atitudine!». Un slogan simplu, care mă reprezintă, fiindcă eu am luat atitudine şi când am decis să mă desprind pentru această campanie din rândurile PDL” (Petrosani)

Asadar, revine obsedant tema finantării campaniei electorale. Ar putea să devină un bumerang.

UPDATE. Via Călin Cosmaciuc, am ajuns la declaratia aia cu scaunul electric despre care auzisem, dar n-o văzusem:

Draga de ea, EBA e ca apa de izvor, cristalină!

Cine îl promovează pe Crin

Astă-toamnă, priveam amuzat-stupefiat cum Vanghelie garanta pentru rectorul Politehnicii, în campania electorală. Modelul „bizarilor” care garantează pentru personaje care par subtiri a fost folosit si în alte cazuri, provocând alăturări la fel de nefiresti. Dar în politică există alte norme de firesc.
Acum observ riscul de a se merge pe acelasi drum. În clipul despre Crin Antonescu, difuzat de Realitatea, avocatul candidatului liberal este Sorin Rosca Stănescu. OK, pot accepta că nu Crin l-a ales pe SRS si că e vorba de alegerea producătorilor de la Realitatea. Dar, în locul lui Crin Antonescu de-as fi, sau al sfătuitorilor lui, m-as feri de personaje care nu (mai) au imagine bună, dimpotrivă. Nu stiu ce public are în prezent Sorin Rosca Stănescu, dar dacă chiar vrea să-i facă un bine lui Crin Antonescu, ar trebui să se abtină în a-l lăuda în public.
Scuzati comparatia si reduceti proportiile, dar eu, unul, atunci când m-a lăudat Vadim m-am simtit cumplit de rusinat, dacă întelegeti ce vreau să spun.

Patriciu şi viitorul ziarelor

Dinu Patriciu are, cel puţin declarativ, o imagine clară asupra viitorului presei scrise: există. Mai mult, va exista şi peste doi ani, şi peste zece. Oamenii vor ţine ziarul în mână, cu plăcere, şi acum şi mai încolo. Dinu Patriciu e om de afaceri şi acum afacerea lui e presa scrisă.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi convine ce zice Patriciu. Altfel spus, îmi place să cred că are dreptate.

Eu cred că cititul ziarului de hârtie e un sentiment inconfundabil, inimitabil, incontestabil, la care oamenii nu vor renunţa. Încerc să nu fiu sentimental, ci pragmatic. Crede cineva că oamenii vor renunţa la ţigările clasice în favoarea celor electrice?

Pariul pe online e şi nu e câştigător. Jurnalismul online nu poate fi ignorat, e parte a prezentului şi a viitorului, dar nu este Prezentul şi nici măcar Viitorul. Ziarul de hârtie nu va fi o anexa, decât în minţile superficiale.

Dinu Patriciu mai zice ceva, în interviul din Evz: televiziunea nu va păstra rolul de locomotivă media: „Nu cred în viitorul televiziunii. Cred în sinergia dintre internet şi presa scrisă, ultima ca fabrică de conţinut. Într-un an, doi, oamenii îşi vor putea crea propriile programe video acasă, în reţele interactive, şi atunci canalele de distribuţie vor muri.”

De acord, perioada romantică a presei a pierit. Spuneam aici că, în noile tipografii, ziarul proaspăt nu mai miroase a cerneală si nu mai e cald atunci când îl iei de pe bandă. Romantismul a lăsat loc, mai mult decât până acum, contabilismului. E firesc, până la un punct. E capitalist să încerci să ai un produs mai ieftin (de exemplu, prin reducerea costurilor de distributie).

De aceea, eu cred în pachete. Cred că redacţiile, mai mult sau mai puţin suple, vor lucra cu gândul atât la ediţiile print, cât şi la cele online şi TV. Cred că POT (ca să denumesc cumva „ansamblul” celor trei medii) trebuie să meargă mână în mână şi cred că organizaţiile media trebuie să aibă în portofoliu toate mediile importante de propagare a informaţiei.

Atunci când zice că televiziunea nu are viitor, Patriciu se alintă. (La fel cum o face când susţine, cu încăpăţânare, că n-are de gând să cumpere vreun post TV.) Eu cred că, oricâte minuni oferă internetul, oricât de felurite programe îşi poate crea omul acasă, televiziunea va rămâne aproape la fel de importantă ca în prezent. Mă bazez pe ceva simplu: oamenii vor prefera mereu să li se dea de-a gata decât să facă un efort mai mare ca acela de a desface o cutie de bere.

Parcaţi, vă rog! VIDEO

Dacă n-o ştiaţi, priviţi-o. Altfel, treceţi mai departe.

Rusia vrea tot un voronin

"Dacă noul preşedinte al R. Moldova va deveni o persoană ce promovează o filosofie similară cu cea a lui Voronin, atunci relaţiile dintre R.Moldova şi Rusia se vor dezvolta destul de stabil", a declarat Constantin Kosacev, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe din Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus.

Acum, nu cred că era cineva care îsi făcea iluzii în legătură cu ursul comunist de la Chisinău, dar asta nu mă împiedică să consemnez ceea ce poate fi considerat un mesaj limpede, fără echivoc. Cred că dacă si-ar permite cineva de la Bucuresti să sugereze cine ar fi bine să devină presedinte al Basarabiei, comunistul ar mârâi, bolovănos. Acum spune doar „da, să trăiti!”.

Garfield, cititorul. Despre pedeapsa capitală

Am publicat în Evz un editorial pornind de la impresia puternică pe care au avut-o asupra mea vorbele femeii care s-a bucurat atunci când foarte probabilul ucigaş al fiicei ei a fost omorât la rândul lui.

Iată vorbele cu pricina, despre care am pomenit prima oară pe blog:

„Toată familia mea, toată suferinţa noastră a fost răsplătită de Dumnezeu. S-a făcut cât de cât dreptate. Moarte pentru moarte. Să sufere şi mama lui cum suferim noi!”

Previzibil, discuţia a alunecat spre subiectul pedeapsa capitală (eu însumi am făcut această "deviere"). Cei mai mulţi cititori-comentatori ai articolelor despre povestea taximetristului-asasin omorât de falsificatorul-tâlhar sunt de părere că s-a făcut dreptate (cam cum zice mama fetei citată mai sus) şi mai toţi susţin reintroducerea pedepsei capitale.

M-a mirat Garfiled, unul din comentatorii constanţi ai articolelor din Evz, un comentator căruia i-am apreciat adeseori punctele de vedere echilibrate. De data aceasta, Garfield se plasează hotărât de partea celor care cred în pedeapsa cu moartea.

"Pedeapsa cu moartea ar trebui sa fie reintrodusa! Bineinteles, pt cazuri grave ca acesta cu fetele... societatea isi permite cu greu sa subventioneze gradinita si scoala copiilor, facultatea studentilor... pt profesori, iata, nu sunt bani... pt medici, nici atat... de pensionari, ce sa mai zic? Pt un viatas criminal consumam zilnic cat pt cinci prescolari sau cinci studenti. Gasesc ca nu e deloc just si ar trebui facut ceva", zice el.

1. Nu cred că spânzurarea criminalilor va rezolva problema salariilor în Sănătate sau în Educaţie.
2. Cred în principiul "mai bine scapă 9 vinovaţi decât să moară un nevinovat".

În fine, există suficient de multă literatură de specialitate cu argumente pro şi contra pedepsei capitale. Dezbaterea mi se pare necesară în sine. Chiar dacă nu ne duce la aceleaşi răspunsuri, pe toţi, ne face să ne punem întrebări importante, despre noi înşine. Ceea ce e util.

UPDATE. Mi s-a spus că abolirea pedepsei capitale în România e opera lui Iliescu si a celor din esalonul 2 care, după ce l-au omorât pe Ceausescu, au vrut să fie feriti de astfel de pedeapsă. Două corectii.
1) nu m-am referit la abolirea în România, ci la renuntarea în general la pedeapsa cu moartea, chestie la care au subscris cele mai multe tări din lume (apropo, toate din Europa, cu exceptia Belarus.)
2) Pedeapsa capitală a fost abolită în România prin Constituţia din 1866, confirmată de cea din 1923. A fost reintrodusă în 1938 si păstrată de comunisti, care au mai adăugat pe lista neagră si persoanele care aduc pagube statului de peste 100.000 de lei . Ca membru al UE, România e semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care spune negru pe alb: pedeapsa cu moartea este abolită (art. 2 privind dreptul la viaţă, Protocolul nr. 6, art. 1).

Băsescu îsi asumă responsabilitatea

Tocmai l-am auzit pe Traian Băsescu, presedinte, asumându-si responsabilitea pentru promulgarea noii legi de salarizare a profesorilor. A spus că a fost o eroare. Apoi si-a asumat eroare alături de întreaga clasă politică. A dat vina si pe criză, care nu mai face posibilă aplicarea ei.

Eu îmi amintesc că, înainte de promulgare, PNL spunea, cu riscul de a pierde procente importante în alegeri, că e o eroare enormă si că legea aia n-are nicio acoperire în realitate. Si îmi aduc aminte că PSD si PDL (cu Băsescu în frunte) a marsat puternic pe această lege si au fost votati cu entuziasm si pentru această promisiune (promulgată): 50% în plus la leafa profesorilor!

Ce înseamnă că Traian Băsescu îsi asumă acum „eroarea”? Absolut nimic! E ceva din familia lacrimilor din filmul dragăStolo. Părerea mea.

UPDATE. Mulţumită lui Ionuţ, am găsit aici documentul în care se arăta negru pe alb cum stau lucrurile. Asta vă poate convinge şi pe voi că am asistat, ieri, doar la un nou exerciţiu de tip dragăstolo.

Ce leafă aveti? Întrebarea finală

Fără nicio legătură cu asta, azi-dimineată am renuntat la un cont pe care îl aveam la ING de vreo 10-11 ani. Uitasem de el, l-am folosit cel mult doi ani, până când am plecat de la ProTV. L-am redescoperit în primăvara asta, întâmplător.
Sensibil la persoane amabile, cum au fost cele de la ghiseu, am acceptat să nu-l închid. Mai erau câtiva bănuti în el si, aveam să aflu, acesta e contul pe care îl stiau ăia de la fisc atunci când erau bani de dat înapoi (diferente în plus la impozit sau asa ceva). Ca să relochez contul si sa aduc la zi datele personale (am schimbat domiciliul), am avut de completat un formular.
Printre altele, mi se cerea leafa. Am zis că e o informatie confidentială. „Treceti ceva acolo, nu contează ce, că asa e sistemul, e un câmp care trebuie completat”. „Dar nu vreau să vă spun asta, la ce vă trebuie?”. „Adunăm informatii despre clienti”. „Păi ce informatie e aia dacă trec orice acolo, nereal?”. „Scrieti oricât, că nu verificăm, dar asa cere sistemul”, s-a rugat femeia.
Una peste alta, dacă a fost să aleg între „sistem” si mine însumi, am ales omul, si încă ce om! Am închis contul, i-am zis lu' tanti că n-am nimic personal cu ea, i-am multumit frumos si am plecat la birou cu niste bani în portofel si cu un card în minus.

Bizar BRD Brad

Foarte bizară întâmplarea de la Brad.

Pe scurt: un nene a aflat, după ce i-a murit sotia, că bunătate de cont la BRD i-a fost golit (vreo 30.000 de euro). Tanti de la ghiseu, femeie de treabă, i-a zis că ea a luat banii, dar că a făcut-o cu voia decedatei. Nenea a cerut hârtiile si a zis că semnătura sotiei fusese măsluită. Tanti de la ghiseu si sotul ei au zis: dacă eram oameni răi, ne tineam gura si rămâneam cu banii. Dar noi i-am zis lui nenea că am avut nevoie de un împrumut; vom da banii înapoi cât putem de repede, oameni suntem.

Doar mie mi se pare ceva suprarealist aici?

Pe lung: în Evz de azi, articolul lui Ciprian Iancu, foto Remus Suciu.

Moarte pentru moarte?

Ca să întelegi mai bine o situatie, un context, o problemă, e bine să te pui în locul personajelor. De exemplu, actorilor celor mai buni le reuseste asta. Scriitorilor buni, de asemenea. De câte ori am avut timp, am încercat să fac asta eu însumi.

Acum e un exercitiu pe care nu vreau să-l fac. Mă voi rezuma să consemnez sec.

Mă refer la cazul taximetristului din Brasov care a ucis două fete (pentru bani, s-a ajuns la concluzia asta), pe care le-a îngropat apoi în curtea unei case pe care o închiriase în Bacău. Cazul a fost mediatizat aproape cu entuziasm de toate ziarele si televiziunile.

Azi-noapte, taximetristul a fost găsit mort în celulă. Oficial, a fost sugrumat de colegu', un tip care avea de stat patru ani la puscări pentru falsificare de monedă. Habar n-am ce s-a întâmplat în realitate. E de investigat.

Dar m-a socat decalaratia mamei uneia din fetele ucise de taximetrist:

„Toată familia mea, toată suferinţa noastră a fost răsplătită de Dumnezeu. S-a făcut cât de cât dreptate. Moarte pentru moarte. Să sufere şi mama lui cum suferim noi!”

Nu pot face exercitiul de a mă pune în pielea femeii, dar mi s-a făcut pielea de găină. Mă întreb doar: cu ce o ajută pe femeia aceea că fata ei a fost „răzbunată”? Ar fi putut, dacă i-ar fi stat în puteri, să-l omoare ea însăsi pe criminalul fetei ei? E mai bine pentru ea că altul a făcut-o? Chiar o bucură că acum plânge si altă mamă? E ceva din capra vecinului aici? Sau ce e?

Si atunci: e mai natural, mai în firea omului, să existe pedeapsa capitală? Avem în noi instinct de criminal, suntem gata să luăm viata cuiva care credem că merită asta? E doar un moft renuntarea legislativă la pedeapsa cu moartea?

Jonathan Scheele, extraterestrul

Pe vremuri nu foarte îndepărtate, ştabii români ţineau cont, de voie, de nevoie, de vorbele lui Jonathan Scheele. Vi-l mai amintiţi pe simpaticul şef al Delegaţiei CE în România?

Acum, chiar dacă le zice la fel de aplicat, nu-l mai ascultă nimeni. Eu îmi fac datoria să vă spun vouă ultima lui zicere:

"E o falsă dezbatere cine are prerogativa numirilor în funcţie. Ar deveni o dezbatere inutilă dacă recrutarea administraţiei s-ar face pe principii de competenţă, neutre politic. Cercul vicios al numirilor politice în administraţie poate duce şi la situaţii greu de imaginat în alte ţări din Uniunea Europeană, cum ar fi demiterile în masă sau cu preavize de o durată absurdă... Pasiunea politică nu trebuie să inlocuieasca raţionalitatea administrativă, ci doar să-i dea direcţie... În acest domeniu, din păcate, România pare să facă paşi înapoi faţă de 2006".

Şi a mai zis una, ca din cărţi. „Maşini straine”, ca să mă expirm aşa, vorbe de extraterestru:

"Loialitatea funcţionarului public ar trebui să fie în primul rând către stat , naţiune sau colectivitate, şi nu către o grupare politică".