Pagini

luni, 4 mai 2009

Băsescu îsi asumă responsabilitatea

Tocmai l-am auzit pe Traian Băsescu, presedinte, asumându-si responsabilitea pentru promulgarea noii legi de salarizare a profesorilor. A spus că a fost o eroare. Apoi si-a asumat eroare alături de întreaga clasă politică. A dat vina si pe criză, care nu mai face posibilă aplicarea ei.

Eu îmi amintesc că, înainte de promulgare, PNL spunea, cu riscul de a pierde procente importante în alegeri, că e o eroare enormă si că legea aia n-are nicio acoperire în realitate. Si îmi aduc aminte că PSD si PDL (cu Băsescu în frunte) a marsat puternic pe această lege si au fost votati cu entuziasm si pentru această promisiune (promulgată): 50% în plus la leafa profesorilor!

Ce înseamnă că Traian Băsescu îsi asumă acum „eroarea”? Absolut nimic! E ceva din familia lacrimilor din filmul dragăStolo. Părerea mea.

UPDATE. Mulţumită lui Ionuţ, am găsit aici documentul în care se arăta negru pe alb cum stau lucrurile. Asta vă poate convinge şi pe voi că am asistat, ieri, doar la un nou exerciţiu de tip dragăstolo.

10 comentarii:

  1. Sa adaugam si ca MINTE atunci cand spune ca la momentul respectiv nu cunostea situatia economica. Este de notorietate publica faptul ca Tariceanu i-a pus pe functionarii de la Finante sa lucreze in weekend pentru a ii prezenta cifrele pe care se baza scrisoarea deschisa prin care ii cerea sa nu promulge legea. Poate ar fi cazul ca cineva sa reaminteasca momentul, scrisoarea si cifrele, prea s-a invatat Basescu sa minta frontal, cu nerusinare, si sa ii bage pe toti in aceeasi oala cu el.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si peste MINCIUNA, precum bomboana de pe coliva,a inceput dezbinarea, ca tot poporul sa dea cu pietre-n profesorii ce distrug viitorul copiilor nostri...si sa uite de minciunile si bilciul la care suntem supusi CU TOTII!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Eu îmi amintesc că, înainte de promulgare, PNL spunea, cu riscul de a pierde procente importante în alegeri, că e o eroare enormă si că legea aia n-are nici o acoperire în realitate"

    Eu imi amintesc ca PNL spunea asta dupa ce legea a fost votata si inainte sa fie promulgata de presedinte.

    Apropo, poate va amintiti si ce a *votat* PNL la legea asta !

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi eu îmi aduc aminte aceleaşi lucruri ca şi Călin. Şi da, PNL a spus asta după ce a fost votată, iar premierul PNL, un anume Tăriceanu a comentat intens pe tema asta, ba chiar a cerut amânarea legii şi a încercat toate tertipurile legale pentru stoparea ei.

    RăspundețiȘtergere
  5. @_Vali

    1. Deviezi discutia. Eu spun ca Basescu MINTE atunci cand spune ca nu cunostea situatia economica in momentul in care a semnat promulgarea. Avea pe biroul lui o prezentare completa, cu cifre, a acelei situatii. Ce-a facut si ce n-a facut PNL-ul este alta poveste.

    2. Parlamentarii PNL (nu partidul, organizatia politica PNL) au votat, toti, legea respectiva. Trebuie mentionat ca ei NU au avut la dispozitie informatii atat de complete precum Presedintele in momentul semnarii. Chiar daca mai putin decat Basescu, si ei sunt vinovati.

    Insa organizatia politica numita PNL NU a sustinut niciodata acea prevedere cu majorarea salariilor. Ba mai mult, un ministru, care daca nu ma insel era si vice PNL la momentul respectiv (Adomnitei) a platit cu functia acel vot din Parlament. Apropo, acum daca Base tot si-a "asumat", cine si cum plateste?

    Iar presedintele PNL (Tariceanu) si un vice (Vosganian) au mers pana in panzele albe pentru a opri acea nebunie.

    Cred ca este corect sa ii consideri vinovati pe Parlamentarii PNL, desi mai putin decat pe Presedinte, din motivele explicate mai sus, dar nu este corect sa extinzi vinovatia asupra intregii organizatii politice numita PNL care, spre deosebire de PDL si PSD plus Presidentie, nu numai ca nu a sustinut acea prevedere, dar a mai si dat sanctiuni interne dure (demisia unui ministru!) si a militat in masura posibilitatilor sale in directia pe care acum Traian Basescu o recunoaste ca fiind cea corecta.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ionuţ: Ai dreptate. Mi-e groază să mă gândesc la comentariile editorialiştilor de casă. Oricum, Băsescu a băgat-o pe aia cu "ţmi asum responsabilitea alături de întreaga clasă politică". Mi-aminteşte de o colegă din liceu care "şi-a asumat răspunderea" pentru o porcărie pe care n-a făcut-o ea, cam aşa: "Deşi n-am nicio legătură cu asta, iau vina asupra mea". A crezut că va fi apreciată ca o eroină, a ajuns însă subiect de ironii.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anca: Da, poporul ăsta e atât de uşor de dezbinat.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Vali: Sunt două lucruri diferite. Adevărat, toţi parlamentarii au votat chestia aia propusă de Ecaterina Andronescu care, ups!, a ajuns ministru poate tocmai de-aia. Dar, imediat după vot, conducerea PNL a dat dovadă de responsabilitate si a ţncercat să repare enormitatea. Primul care a plătit a fost ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei. Au plătit apoi liberalii, greu de cuantificat cât, în alegeri. Alegeri în care PDl şi PSD au punctat inclusiv graţie promisiunilor mincinoase pe care acum Băsescu le califică, senin, drept erori.

    RăspundețiȘtergere
  9. Oops ! Am nimerit intr-un club de liberali (moderati ce-i drept). Desi va dau dreptate pe ici pe colo (nu in punctele esentiale) continuu sa consider ca atunci "cand iti vine o lege cu unanimitate, cam greu s-o refuzi" (citat din alt blog) si sa cred ca Basescu nu e un "dictator" si nici macar un lucru rau care i s-a intimplat Romaniei ;-)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Vali: mi-ar plăcea să fie aici un club liberal. Dar nu e, cel putin nu asta e intentia. (Tu prin club liberal intelegi cumva fani PNL?)

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters