Moarte pentru moarte?

Ca să întelegi mai bine o situatie, un context, o problemă, e bine să te pui în locul personajelor. De exemplu, actorilor celor mai buni le reuseste asta. Scriitorilor buni, de asemenea. De câte ori am avut timp, am încercat să fac asta eu însumi.

Acum e un exercitiu pe care nu vreau să-l fac. Mă voi rezuma să consemnez sec.

Mă refer la cazul taximetristului din Brasov care a ucis două fete (pentru bani, s-a ajuns la concluzia asta), pe care le-a îngropat apoi în curtea unei case pe care o închiriase în Bacău. Cazul a fost mediatizat aproape cu entuziasm de toate ziarele si televiziunile.

Azi-noapte, taximetristul a fost găsit mort în celulă. Oficial, a fost sugrumat de colegu', un tip care avea de stat patru ani la puscări pentru falsificare de monedă. Habar n-am ce s-a întâmplat în realitate. E de investigat.

Dar m-a socat decalaratia mamei uneia din fetele ucise de taximetrist:

„Toată familia mea, toată suferinţa noastră a fost răsplătită de Dumnezeu. S-a făcut cât de cât dreptate. Moarte pentru moarte. Să sufere şi mama lui cum suferim noi!”

Nu pot face exercitiul de a mă pune în pielea femeii, dar mi s-a făcut pielea de găină. Mă întreb doar: cu ce o ajută pe femeia aceea că fata ei a fost „răzbunată”? Ar fi putut, dacă i-ar fi stat în puteri, să-l omoare ea însăsi pe criminalul fetei ei? E mai bine pentru ea că altul a făcut-o? Chiar o bucură că acum plânge si altă mamă? E ceva din capra vecinului aici? Sau ce e?

Si atunci: e mai natural, mai în firea omului, să existe pedeapsa capitală? Avem în noi instinct de criminal, suntem gata să luăm viata cuiva care credem că merită asta? E doar un moft renuntarea legislativă la pedeapsa cu moartea?