Ion Iliescu, Vadim Tudor şi ceilalţi tovarăşi ai lor vorbesc de 20 de ani despre securiştii buni şi securiştii răi. Buni sunt ăia care mai sunt de folos azi, răi ăia împotriva cărora există dovezi atât de clare încât nici Dăunătorii pomeniţi mai sus nu le pot respinge. Fireşte, dovezi e greu să produci, pentru că mereu apar explicaţiile: "Aşa era atunci".
Crimele însă rămân. Mi s-a întâmplat de câteva ori să privesc în ochi Dăunătorii. Unii ţin privirea; aceştia sunt cei mai răi. Alţii calcă într-o parte cu ochii. Le tremură mâinile. Aceştia au, câteodată, remuşcări. Poate sunt prea indulgent. Poate nu-s remuşcări. Poate că se întreabă, uneori, dacă n-au greşit, totuşi. Dacă nu puteau face altfel. Cei mai mulţi răspund repede: nu se putea altfel. Eram obligaţi. Apoi se întorc îndărătul alurii lor de pensionari respectabili. Era un om cumsecade. Niciodată n-a făcut probleme. Saluta pe toată lumea. Zâmbea, povestesc vecinii, cărora nu le vine să creadă.
Aşa se scrie istoria, aşa s-au produs tragediile. Colegul şi amicul meu Mihai Şoica l-a găsit ieri pe Liviu Pangraţiu, acum în vârstă de 90 de ani, care a participat la executarea, la marginea unui sat, a trei luptători anticomunişti.
Găsiţi în Evz detaliile. Citez doar câteva replici:
"Sunt 60 de ani de atunci, dar parcă lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Atunci luptam împotriva partizani lor, azi împotriva teroriştilor."
"Pe vremea aceea, mulţi erau acuzaţi că erau partizani şi dezertori. "
"Vă spun sincer: atunci îţi era frică să deschizi gura. Nu am întrebat niciodată ce s-a întâmplat."
Şi vă arăt o fotografie, a unui român. "Partizan", "dezertor", "terorist". Un român care a vrut să fie liber. Atât.
m-au trecut fiorii.
RăspundețiȘtergere