Pagini

marți, 28 aprilie 2009

„Monstruoasa” tipografie Evz

Am fost aseară să văd minunea: noua tipografie Ringier. E o excursie, cu sigurantă. Noaptea se văd stele, avioane aterizând/decolând. Cred că se aud si greieri. În orice caz, e departe.

Înăuntru miroase a nou. Nu-i vorbă, mirosea si a carne friptă, făceau unii grătar în spatele halei.

Dar altceva am vrut să vă spun: tipografia asta e un monstru fără sentimente. Mâna de oameni de acolo e greu să fie denumită clasă muncitoare: ţac! - un buton, pac! - altul, si-i gata ziarul. Am simplificat un pic, dar nici măcar spectaculos nu-i ce se întâmplă acolo; e doar enervant de eficient.

Mă număr printre cei care „au prins” tipografiile ălea vechi, cu plumb. Am tras câteva numere din revista studenţească ING la fosta tipografie Informaţia (fosta Universul), de pe Brezoianu. Am fost de câteva ori, cu treabă, si la subsol la Casa Scânteii. Era murdar, era zgomot, era nevoie si de oameni cu muschi, nu doar de talentaţi. Dar era, cum să vă spun eu, poezie.

Dar, la naiba cu poezia! Tipografia e misto, trage un tiraj EVZ in vreo oră si poate lucra in paralel si alt ziar. Am făcut si poze, cu telefonul (cum sună! Dacă ziceam asta în timpul liceului, mă duceau ăia la nebuni).



NOTĂ. Dar tot mai e ceva ce lipseste: am luat un ziar de pe bandă (din primul număr tras aici), să-i simt mirosul proaspăt. Aiurea miros. Aiurea pete de cerneală tipografică. Si nici nu era cald.

6 comentarii:

  1. nu e cald si n-are mirosul ala de cerneala proaspat tiparita? :((

    e un fel de fetish de-al meu asta, cea mai misto senzatie din lume :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, nasol.
    Un ziar de dimineata miroase precum prima cafea din zi, e imbatabil.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mai ramane continutul, ca forma e deja. Smile!

    RăspundețiȘtergere
  4. @mihnea, cezar: Hai sã spun că niţel miros are, da' numa' niţel. Însă cald nu e decât la figurat, cred că sunt nişte sisteme de venitlaţie date naibii.

    @pheideas: continutul funcţio, ca sş zic aşa, mă uitam trăsnit cum îmi defila poza, pe prima pagină, în jde mii de exemplare. O nouă senzaţie de catifelare.

    RăspundețiȘtergere
  5. remember

    CALANDRU-U-U-U-U-U-U-U!!!!

    Calandru is history!

    RăspundețiȘtergere
  6. Avantaj cei care lucrează în tipografie, dezavantaj noi iubitorii de ,,miros proaspăt de...tipăritură.,,:)

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters