Pagini

duminică, 2 septembrie 2018

Paradigma lui Dragnea (care duce degetul la nas)

Liviu Dragnea duce degetul la nas. Sursa: Digi 24

L-am urmărit pe Liviu Dragnea la conferința de presă de după cel mai contondent* CPEx al PSD din ultima vreme. Am văzut prin ce este Liviu Dragnea altfel decât liderii comuniști pe care i-am cunoscut prea bine în cei 45 de ani de regim comunist oficial în România. 

vineri, 31 august 2018

Operațiunea Giuliani s-a fâsâit rapid

Dacă ar exista rușine în zona Dragnea & Co și rușinea ar durea, cum e firesc, ar trebui să se audă răcnete de la Palatul Scrovistea, unde obișnuiește sa stea dady. 

joi, 26 iulie 2018

Greșeli neforțate la nivel înalt (eufemism)

Doi membri ai Cabinetului Caricatură, autori ai unor greșeli neforțate

Ziua de 25 iulie a fost o dovadă în plus, una tristă, a faptului că la Palatul Victoria s-a aciuat un Cabinet Caricatură. Nu îmi face nicio plăcere să scriu despre asta. Nu e de râs. S-ar putea să mă înșel, dar este posibil să ne aflăm în fața unei prostii temeinice, a unei incompentenței jenante și a unei inculturi crase. Plus o îndelungată pauză de bun simț; cum altfel s-ar fi încumetat cineva vreodată măcar a gândi că i s-ar cuveni așa niște pălării!? 

joi, 12 iulie 2018

Declarația NATO de la Bruxelles: 56 de referiri dure la Rusia

CONFRUNTAREA. Donald trump vs. Angela Merkel. Sursa: carnegieeurope.eu 

Summitul NATO de la Bruxelles, recent încheiat, are toate datele pentru a fi considerat unul de cotitură datorită contextului*. Sau din cauza lui. Oricum, știam că liderii europeni au avansat deja în discuțiile privind apărarea comună europeană, dat fiind evoluțiile imprevizibile ale Americii din era Trump. Prin urmare, întâlnirea cu liderul de la Casa Albă a fost așteptată cu un oarecare tremur și cu Planul B în buzunar.

sâmbătă, 30 iunie 2018

Amintire ridicolă de la alte inundații



Imaginile cu inundațiile din aceste zile, dramatice, mă duc cu gândul la imagini ridicole de la alte inundații dramatice, cele din urmă cu patru ani (Aprilie 2014). Pe vremea aceea, Liviu Dragnea era safe, într-o barcă pneumatică, împreună cu Victor Ponta, care îi era șef. Și cu colegi din guvern. Mulți intr-o barcă. Una care atunci s-a scufundat, la figurat, deși, la propriu, apa n-ajungea la genunchi. #decisepoate

vineri, 29 iunie 2018

Ce îmi arată noua față a paginii de Facebook

Vizualizarea „în grilă” a postărilor de pe Facebook
Apelând eu la noua facilitate Facebook, care permite afișarea „în grilă” (ca la Instagram), nu doar „în listă”, am aruncat un ochi la luna ianuarie, anul acesta.

vineri, 27 aprilie 2018

Klaus Iohannis vs. RȘR (Republica Șmecherească România)

Europa, văzută din spațiu de Copernicus Sentinel-3A. Pe undeva ar trebui să fie și România, dar e o dungă albă deasupra. Sursa: ESA

Ceea ce știa tot satul a aflat în ceasul al 12-lea și șeful statului. Ieșirea de astăzi a președintelui Klaus Iohannis este, deci, o răbufnire. Un duș rece. Făcut de el însuși. Restul, aproape că sunt deja amorțiți, ca în fața unui imens șarpe boa.

marți, 6 martie 2018

Atunci când sunt probleme la metrou



Eram grăbit. Ca toată lumea. Până la Piața Unirii 1 a fost OK. La fel, pasajul. Când am dat să cobor scările pe peronul stației Piața Unirii 2, m-a lovit o imagine. Imaginea unui peron înțesat, partea către Piața Universității (unde aveam treabă). Pfui!, mi-am zis.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters