Paradigma lui Dragnea (care duce degetul la nas)

Liviu Dragnea duce degetul la nas. Sursa: Digi 24

L-am urmărit pe Liviu Dragnea la conferința de presă de după cel mai contondent* CPEx al PSD din ultima vreme. Am văzut prin ce este Liviu Dragnea altfel decât liderii comuniști pe care i-am cunoscut prea bine în cei 45 de ani de regim comunist oficial în România. 

*Atacul direct al Gabrielei Firea este cel mai serios de până acum și singurul care ar putea să zdruncine poziția aparent de neclintit a lui Dragnea.

Conferința de presă a debutat cu clasicele promisiuni denumite generic „suta de lei a lui Ceaușescu”. Autostrăzi, modernizarea stațiunilor balneare - investiții de peste 1 miliard de euro în următorii 10 ani :), vouchere de vacanță, despăgubiri post-pestă porcină (luând în calcul câte kilograme ar fi apucat să aibă la Crăciun bietul porc sacrificat înainte de Ignat) etc. 

Ca subiect important, trebuie reținută curtea pe care i-o face lui Tăriceanu: candidat unic PSD-ALDE la Prezidențiale și jocul de-a „eu nu am avut niciodată obiectivul de a candida”. Un subiect care merită reluat.

De-a lungul întregii discuții, Dragnea privește într-o parte, șovăielnic, ascuns, aproape niciodată fix către vreo cameră din fața lui. Mimează imaginea unui tip de gașcă, gen „acum suntem oficiali, după bem o bere și vă zic un banc”. Face glumițe, dialoghează amical cu jurnaliștii televiziunilor de casă, este, vorba aia, din popor. Îi lipsește morga de mare om de stat, pare să nu-l preocupe asta; își pune masca lui „glumim, glumim, dar până la lucrurile serioase” atunci când sforăie, „provocat” de partea de public atentă la punctaj, fraza pe care a fost învățat să rostească: indiferent ce i se va întâmpla lui personal, nu va accepta ca România să piardă resursele naturale (citat aproximativ).

Subiectul „Deviaționiștii lui Firea”, trecut pe temporizare

Cât despre subiectul zilei, atacul frontal al Gabrielei Firea, Liviu Dragnea a transmis mesaje de temporizare. Nimic surprinzător. Mai avem nițel până la faza „șobolanilor” și a Statului paralel inflitrat până în apropierea Marelui Lider, e nevoie de evaluări, de văzut cât de mulți și de hotărâți sunt „deviaționiștii”.

Liviu Dragnea privește într-o parte. Sursa: Digi 24

Paradigma lui Dragnea

După doi ani, Liviu Dragnea recunoaste (gura pacatosului) ca a blocat România în obsesia pentru punerea pe butuci a Justitiei (a folosit alta expresie). A inventat noțiuni (Statul paralel) și dușmani imaginari (șobolanii din partid, cei patru asasini care nu au reușit să-l biruiască, prizele-spion din casa lui Carmen Dan, multinaționalele), a numit dușmani de serviciu (Laura Codruța Kovesi, Augustin Lazăr, BNR, Soros, un șef al SPP, Helvig, George Maior etc. etc.), l-a diabolizat până și pe blândul Klaus Iohannis. Totul, pentru a înrola o armată disciplinată, care să acționeze în sfânta luptă de îngenunchere a Justiției. 

Acum pare să fie tot mai aproape de OUG prin care să se amnistieze. Uite-așa. 

Practic, acesta este singurul subiect care îl mai preocupă pe Liviu Dragnea. Îi sticlesc ochii mai abitir decât în orice altă situație. Este obsedat. Așa cum, atunci când cauți un aparat de fotografiat, îți apar imediat pe laptop oferte de aparate foto, tot astfel se întâmplă și cu Dragnea.  

De voie, de nevoie, și-a creat această bulă. E ca și cum ar fi citit în viața lui o singură carte (nu știu dacă e adevărat, dau un exemplu) și ar da citate doar din acele pagini. E Universul lui. E obsedat de procesele pe care le are. Vorbește numai din perspectiva justițiabilului, a pușcăriabilului iminent. 

Până la urmă, e treaba lui, poți înțelege omenește acest lucru, și ar putea fi treaba psihologilor (nu știu dacă ține și de psihiatrie). Problema este că acesta a devenit subiectul nr 1 al României. Cine nu vrea să rezolve problemele „zecilor, sutelor, miilor de oameni (și în primul rând problema personală a lui Liviu Dragnea - n. mea) care ori au fost condamnaţi pe nedrept, ori au fost condamnaţi pe baza unor probe şi instrumentării unor dosare folosind nişte proceduri ilegale” devine Inamic. Nu trebuie căutată vreo logică, subiectul e multidisciplinar, afectează la grămadă ambasadori, jandarmi, miniștri, parlamentari, oameni simpli din toată țara, aduși cu autocarele la miting în București etc. etc.

De ce e dăunătoare o organizație precum PSD

De aceea e dăunătoare o organizație precum PSD (continuatorul PCR), fiindcă se comportă ca o armată în care ordinul nu se discută, se execută, iar selecția cadrelor are o logica eronata, permițând doar lideri de o anumită factură, nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar cu siguranță unii pentru care „țara, poporul” sunt doar noțiuni bune de folosit în discursuri (Sorin Oprescu, dacă îl mai știți, oare ce mai face, e bine, mersi?, folosea un termen mai necolocvial...). 

Obsesia lui Dragnea, groaza de pușcărie, i-a îndobitocit pe toți cei din jurul lui și a dus la lucruri care au ocupat o plajă largă, de la ridicol la dramatic (două guverne PSD-ALDE demise prin moțiune de cenzură de majoritatea PSD-ALDE, un premier de tot râsul - Viorica Dăncilă -, miniștri-caricatură, promovarea imposturii și a incompetenței, gafe diplomatice, bulversarea mediului de afaceri, manipulare crasă, încălecarea unor instituții importante și războiul civil cu cele neîngenuncheate reprimarea brutală a manifestanților din 10 august etc. etc.). Am ajuns să socotim că sunt mari lumini pesonaje precum Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Robert Negoiță și să ne minunăm de dizidența Gabrielei Firea. Dar gata cu lamentatio.

Atunci când a interzis PCR pentru că „a întinat  nobilele idealuri ale comunismului”, Ion Iliescu, șulfă bătrână, a știut bine ce face. A făcut niște rotiri de cadre și a înlocuit cele trei litere cu alte trei: FSN. Care au devenit, pe nou, PSD. Stilul organizației a rămas același, bazat pe o militarizare care nu îngăduie mișcarea în front și care permite politici absurde, ridicole, tâmpite, dacă ele vin de la Șefu'. Care Șef se îmbată repede cu iluzia puterii fiindcă are, pe termen scurt, putere discreționară. Apoi e mazilit de un lup tânăr, care vrea și el puțină putere, vrea să-și impună și el agenda, apropiații, coteria, și uită că va fi mazilit la rândul lui și va trece în rândul „șobolanilor”. Și tot așa. Acesta este stilul PCR/PSD.  

PSD = PCR, cu un mic asterisc

Există multe asemănări între liderii comuniști și cei pesediști. Actualul guvern, actuala nomencaltură PSD, oamenii ăștia par decupați de acolo, ca nivel intelectual, ca fudulie, ipocrizie, tupeu și lipsă de scrupule. Am rămas însă dator cu diferența notabilă dintre liderii comuniști clasici și liderul comunist de tip nou, al cărui prototip este Liviu Dragnea. 

Acestuia din urmă îi lipsește morga. Chiar și atunci când vrea să pară om de stat, nu-i iese. Ba nu te privește în ochi, ba e mai degrabă șugubăț. E drept, chestia cu morga se rezolvă, dacă ai la dispoziție un stat perpendicular care te servește militarizat, care prelucrează realitatea. Dar nu-i timp de așa ceva. 

Și mai e o diferență: cei de azi sunt perfecți în postura de idioți utili. Mi-e teamă că ceilalți erau doar idioți și atât (îmi cer scuze pentru generalizare; recunosc că există excepții, ca peste tot, ca oricând).