Venirea sovieticilor în România a răsturnat o lume, a
eliminat valori, a distrus milioane de vieți, a scos o țară din cursul
istoriei, a exterminat. Perioada de șoc și groază a avut eroii ei: cei care
și-au pus viețile mai prejos decât principiile, credința; ticăloșii, care au
profitat, s-au cocoțat, au făcut crime și supraviețuitorii, care n-au murit fie
pentru că le-a dat Dumnezeu zile, fie pentru că au reușit să accepte
compromisuri mai mari sau mai mici.
Pe martiri nu îi vom cinsti niciodată îndeajuns, sunt modele
care trebuie aflate. Pe supraviețuitori trebuie să îi înțelegem. Iar
ticăloșilor trebuie să le arătăm că știm. Ticăloșii vechi și noi trebuie să
știe că a fi ticălos înseamnă a plăti un preț. Pactul cu diavolul nu înseamnă
doar să tai și să spânzuri, să-i fraierești pe ceilalți; înseamnă și că vine,
negreșit, și vremea plății.
Ion Ficior a ajuns la vârsta senectuții. La începutul
săptămânii viitoare va împlini 89 de ani. Născut și crescut într-o familie
baptistă, s-a căsătorit la vârsta de 18 ani, în anul în care obținea
calificarea de electrician și se înscria în Partidul Comunist. După o serie de
așa-zise școli de activiști de partid și de ofițeri, funcții mai mici sau mai
mari în diferite birouri locale și județene de partid, la Propagandă, la Cadre
sau la Îndrumare și Control, a ajuns la Penitenciare, unde a fost ba ofițer
anchetator, ba șef de secție, locțiitor etc. La Periprava a ajuns ca urmare a
unor pedepse disciplinare din cauza abuzurilor săvârșite la lagărele de muncă
unde fusese repartizat (Poarta Albă, Suceava, Borzești). Bilanțul celor cinci
ani la Periprava: 103 deținuți morți din cauza regimului de detenție inuman.
Totul e în dosarul care a dus la condamnarea lui Ion Ficior la 20 de ani închisoare.
S-ar putea face un film horror.
Ion Ficior este un bărbat care se ține bine. Genul
„pleznește de sănătate”, dar aceasta ar putea părea o ironie ieftină, cel puțin
atunci când vorbim despre cineva care a ajuns la vârsta de 89 de ani. Nu știm
dacă Ion Ficior, care era colonel în anul 1978, a avut o viață frumoasă,
împlinită. Nu știm nici dacă a avut vreodată remușcări, mustrări de conștiință.
Probabil că atunci când numărul de păcate se măsoară în zeci, sute, organismul
dezvoltă un sistem de autoprotecție. Altfel, ar sucomba.
Putem însă presupune că, cel puțin în timpul obsedantului
deceniu, când era Rege și Împărat și Dumnezeu peste deținuți, Ion Ficior se
simțea puternic. Intangibil. Uriaș.
La vârsta de 89 de ani, Ion Ficior se va întoarce la penitenciar.
De data, asta, de partea celalaltă a gratiilor. Într-o societate împotriva
căreia a luptat. În condiții cumplite, dar, e de presupus, incomparabile cu
regimul de exterminare din care a făcut parte.
Condamnarea lui Ion Ficior nu e o răzbunare. E doar un
mesaj: există o pedeapsă pentru ticăloșii. Cei care le fac, ar trebui să se
gândească de două ori înainte. Oricât ar crede în religiile „Trăiește clipa”
sau „La naiba cu fraierii!”, nimeni nu ar alege să își petreacă o parte din
viață sau să își încheie socotelile cu ea îndărătul gratiilor. Oricât de
înfloritoare ar fi fost acea viață. Condamnarea lui Ion Ficior, care urmează
condamnării similare a lui Alexandru Vișinescu (starostele de la Penitenciarul
Râmnicu Sărat), venită după 50 de ani de la comiterea faptelor, arată că,
uneori, pur și simplu nu poți scăpa. Oricine ai fi. Oricât te puternic te-ai
crede. Nici Adrian Năstase nu a crezut vreo clipă că va ajunge la pușcărie.
Nici Dan Voiculescu. Nici fratele lui Traian Băsescu, nici Elena Udrea. Nici
Sebastian Ghiță sau Liviu Dragnea. Și, totuși, se poate întâmpla. Unii scapă.
Dar nu toți. Acesta e mesajul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu