Vedere din București. O sticlă goală de bere a trădat pe str. Delea Nouă. Foto: Calin Hera |
1. Pe de o parte, vedem încă o dată că viața politica
românească la vârf este o înșiruire de trădări. Eroii expliciți sau impliciți
ai scenei de mai sus sunt actori ai unor trădări mai mult sau mai puțin
spectaculoase. Ei înșiși actori ai unei trădări preconizate (fiecare, dacă îl
întrebi, va spune că celalălat îl va fi trădat), au trecut deja prin alte
trădări – așa-zisa mișcare de independență față de Dan Voiculescu și închinarea
partidului în fața PLR, în cazul lui Daniel Constantin, respectiv șirul Tăriceanu:
perioada Băsescu -bilețelul roz, refuzul anticipatelor-, plecarea din PNL de
dragul lui Victor Ponta etc.
Vorbind despre Victor Ponta, este el însuși un personaj
deopotrivă trădat și „trădător”. Mișcările din ultimele șase luni (inclusiv
demisia în alb și declarațiile în sensul Vișegrad, care îl scot din categoria idioților
utili) au dezvăluit și o perspectivă interesantă a acestor trădări, pe
linia Erdogan – PRU – anti UE. Acum, Victor Ponta, pentru care Tăriceanu a
trădat PNL în 2014, este la rândul lui trădătorul de serviciu al PSD.
2. Prin intermediul lui Victor Ponta ajungem la al doilea
lucru la care ne duce la declarația la nervi a lui Tăriceanu: preocuparea
insistentă de a fi promovat un partid naționalist semnificativ în România. Nu
este foarte clar cine anume promovează PRU, dar există suspiciuni că există
aici interese venind din afara țării. La prima vedere, ai fi tentat să spui că
Tăriceanu ar zice orice, numai să-și înlăture convingător un adversar din
interior. E o variantă. Președintele Senatului pare însă incomodat de acest
partid apărut de nicăieri, care a investit enorm în alegerile parlamentare din
decembrie, a jucat cartea lui „acum ori niciodată”, inclusiv prin asumarea lui Sebastian
Ghiță și aproape-defilarea cu Victor Ponta drept stindard.
Sunt trei motive ale preocupării lui Tăriceanu: publicul
needucat și manipulabil, sprijinul dinspre zone geopolitice tulburi, aflate în
Estul României, respectiv teama, groaza de trădare. Pentru că Tăriceanu știe că
eșafodajul construcției politice PSD-ALDE este precar, iar precaritatea stă în
lipsa ideologiei, a principiilor, în faptul că fiecare actor are un pumnal sub
sutană și fiecăruia îi vine rândul să nu fie atent la pumnalul tovarășului de
drum.
Probabila plecare a lui Daniel Constantin și a câtorva
ex-conservatori (mai puțini decât crede blajinul Constantin) nu va însemna
foarte mult la scara politicii românești, dar ar putea oferi o reprezentare
parlamentară prin ricoșeu PRU. Asta dacă temerile lui Tăriceanu au vreo bază. Tot
așa cum ruperea ALDE poate duce și spre Opoziție câteva voturi.
Cantitate nesemnificativă în oricare din situații,
simbolistică mare. Pentru că situația din interiorul micuțului partid ALDE,
care e un exemplu de eficiență politică (niciodată un partid atât de mic nu a
avut atât de importante funcții), este un studiu de caz al politicii românești.
Evoluția conflictului Tăriceanu-Constantin este interesantă doar ca model. Unul
care poate fi oricând aplicat unui partid mai mare, de ce nu, chiar PSD-ului.
Un model care, în orice caz, descrie un mediu politic bolnav, axat pe mize
mărunte, fără oameni de stat veritabili și care oferă dezarmante perspective.
NOTĂ. Am publicat inițial acest text în România liberă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu