Pagini

joi, 23 martie 2017

16 principii și 10 propuneri pentru ICR

Irina Cornișteanu și Radu Carp, candidații PNL pentru conducerea ICR
Salut faptul că PNL a decis să joace în chestiunea ICR. Măcar a propus candidați, chiar un tandem interesant: Președinte Radu Carp, vicepreședinte Irina Cornișteanu.

Tocmai am citit un proiect, ICR nu este un experiment, prezentat de Radu Carp. Una dintre idei: trebuie aplicată legea, chiar dacă e perfectibilă.  

ICR trebuie să devină o „platformă de dialog cultural autentic”. Ce înseamnă asta? Sunt enunțate 16 principii, plecând de la asumarea prezentului cultural-artistic, trecând pe la alocarea resurselor financiare în favoarea calității, nu a cantității, și ajungând la autonomia instituțională.

Mi-am mai notat un principiu pe care l-am enunțat și eu: neutralitatea politică, care trebuie să fie cuvântul de lege al politicilor publice din domeniul cultural.

Radu Carp și Irina Cornișteanu fac de asemenea 10 propuneri. Mi-a atras atenția propunerea ca programele de burse să fie organizate pe domenii și să fie mai bine mediatizate.

Vă recomand să citiți acest draft de program. Chiar dacă morișca politică și majoritatea parlamentară nu dau nicio șansă tandemului Carp-Cornișteanu, lăudabil e că există această încercare de a lua în serios lucrurile.

Este prima oară după foarte-foarte multă vreme când laud ceva făcut de PNL, partidul care s-a retras inexplicabil din joc atunci când avea toate motivele să joace.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters