Pagini

joi, 11 iunie 2015

Victor Ponta, luxul și socialismul, sacul cu bani, Petrică și lupul

Schema Ponta - Șova. Infograf

Motto: Atunci când porți căciulă și constați că ți s-a așezat o muscă pe ea, țipă tare ”Uite lupul!” și nimeni n-o să mai fie atent la muscă. (Reguli de comunicare pentru politicianul român)

Ocupați cu lovitura de stat, care n-a mai avut loc datorită vigilenței majorității parlamentare, românii au uitat să se uite cum domnul Ponta a fost plătit de domnul Șova cam pe șest și cam cu mulți bani - mulți și pentru cine a dat și pentru cine a luat, fie numele hoților blestemat. Cel puțin așa rezultă din comunicatul DNA (plus completare) și din procesul verbal prin care același DNA l-a informat pe Victor Ponta că a cam îmbulinat-o.

Povestea sacului cu bani în care încap două apartamente de lux, un Mitsubishi Lancer Evo 10, un covrig și ceva cash

Am încercat în această dimineață să fac o traducere, pe care o adaptez un pic pentru blog, să fie.  
Deci, un nene i-a dat altuia un sac cu bani. Ambii neni, socialiști, modești, universitari, din popor, cu poporul și protecția lui socială în gură. Ca să vă faceți idee cam cât de mare era sacul, imaginați-vă că în el încăpeau două apartamente de lux în București (cf. DNA) și mai rămânea de-un Mitsubishi Lancer Evo 10, un covrig plus câteva zerouri. 
Luați la întrebări, cei doi neni spun ca s-a prestat pentru sacul de bani conform Regulii lui Făt Frumos: în 16 luni cât alții în trei-patru vieți. Adică cum/ce?, au întrebat inspectorii. Nenea cu sacul de bani, apartamentele, mașina de lux, covrigul și socialismul n-a prea avut vorbe la el. Că aia, că ailaltă, c-a zis și făcut, da' verbal. Când s-a îngroșat gluma, a dat, la mișto, niște rapoarte de activitate plagiate (extra)ordinar
Prins cu minciuna, cu rața-n gură și covrigu-n buzunar, la ieșirea de la Sfatul Popular, nenea socialistul cu apartamentele de lux, care i-au dat după virgulă, a zis, pe bună dreptate, că e lovitura de stat‪#‎decatatat‬
Despre sacii cu bani ai primului nene și cum au fost ei obținuți, statuia ecvestră pe care o merită și alte realizări uriașe realizate cf Regulii lui Super Făt Frumos - alte dosare.
P.S. Chestia cu mașina de lux e așa, un moft. Iar despre conflictul de interese în care s-a aflat nenea al doilea, care ar fi plătit datoria față de primul nene numindu-l în tot felul de funcții ministeriale, povestea nu mai zice nimic, că s-a opus majoritatea parlamentară (231 voturi). Teoretic, au trăit fericiți până când s-a strâns lațul - mai devreme decât mai târziu, consideră cronicarul. Pentru că există și un backmotto: Povestea cu Petrică și lupul.

UPDATE. Aflu că Șova și asociații au primit de la stat 27 de milioane de euro în trei ani. Un randament de peste opt milioane de euro pe an!

2 comentarii:

  1. Perfect de acord cu tot ceea ce scrieti, mai putin un lucru... partea cu apartementele de lux e un pic trasa de par. Intreaga suma este 185.000 plus inca vreo 75.000 totalul la Evo Lancer, care se aduna la vreo 260.000 de lei. Un singur apartament de lux costa totusi cu mult mai mult decat 260.000 de lei. Deci... dincolo de enumerarea apartmentelor care nu-si gasesc locul, dupa parerea mea, nici in comunicatul DNA... totul e foarte just.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect! M-am întrebat și eu ce apartamente de lux sunt acelea. Mi-am spus că, probabil, în afară de onorariul avocatului Ponta, casa Șova a mai plătit și cabinetului Ponta ceva și poate iese de acolo vreo sumă care să ducă spre măcar două garsoniere de lux.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters