Klaus Iohannis şi Victor Ponta, Cine are foarfeca mai lungă? |
"Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta". (Klaus Iohannis)
UPDATE. Declaraţia integrală este aici.
Preşedintele s-a mişcat mai repede decât anticipa oricine. De data asta, a fost pe fază.
Dacă Ponta nu va demisiona, Iohannis poate merge la Constituţie, art. 109, aliniatul 2:
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este momentul lui Iohannis. Are majoritatea poporului de partea sa. Nu mă feresc de cuvinte mari, precum "poporu". Pentru că e despre ceea ce vor şi cred oamenii. Sătui de şmecheriile politicianiste.
Pentru Victor Ponta urmează ore mai teribile decât cele din seara de 16 noiembrie 2014. Nu îi e frică de penibil, asa ştim. Va avea parte de susţineri şi de trădări. Va cădea cu zgomot, aşa pronostichez.
Lucrurile au început să se rostogolească de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu