De ce şi-a pus Tăriceanu credibilitatea în joc

Călin Popescu-Tăriceanu în timpul ticului nervos apărut pe când anunţă tentativa de scindare a PNL

Ce l-a determinat pe Călin Popescu-Tăriceanu să îmbrace, în urmă cu câteva minute, haine care era vădit că nu-s ale lui? Ce stă în spatele declaraţiei sale, rostită cu privirea într-o parte, însoţită de un tic complex (pus ochelarii pe ochi, mângâiat nasul/sprâncenele, dat jos ochelarii de pe ochi) pe care mă aştept să-l explice psihologii, experţii în body language?


Ce a spus Tăriceanu? În afară de faptul că a criticat decizia de aseară a Delegaţiei Permanente a PNL, de rupere a Protocolului USL, retragerea liberalilor din Guvern şi trecerea în Opoziţie, fostul premier şi preşedinte al PNL a anunţat că a demarat discuţii cu primul ministru Victor Ponta privind rămânerea liberarilor la guvernare şi respectarea prevederilor din înţelegerea cu PSD. El i-a chemat pe colegii lui de partid să i se alăture, în cazul în care Crin Antonescu nu răspunde acestui apel. În treacăt fie spus, Victor Ponta avusese un discurs asemănător în seara în care PNL urma să ia decizia de rupere a Protocolului şi anunţase cumva că mizează pe o sciziune în rândul liberalilor.

„Nu voi accepta decizia luată ieri, deoarece eu aprecize că a fost luată pe baza unor afirmaţii false, a unor afirmaţii greşite care au fost furnizate colegilor mei şi aceştia au fost induşi în eroare. Am vorbit dimineaţă cu Victor Ponta şi l-am intrebat dacă doreşte să continuăm proiectul USL şi mi-a dat asigurări că vrea să continue proiectul USL în actuala formă. Îi solicit lui Crin Antonescu să revină asupra deciziei şi să revină în USL. Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma tu această responsabilitate, atunci o voi face eu...  Îi voi cere premierului Victor Ponta să îşi ţină toate angajamentele în cadrul USL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în cadrul instituţiilor centrale şi locale, liste comune, candidat la prezidenţiale” (Călin Popescu-Tăriceanu)

Practic, Călin Popescu-Tăriceanu şi-a pus în joc credibilitatea, care era măricică, şi soarta în politica românească, a mizat totul (inclusiv trecutu-i) pe o carte pierdută din start. Nu e un act eroic, e un gest trist, pentru că şansele acestui demers sunt infime, iar momentul ales şi modalitatea de prezentare a lui sunt foarte aproape de penibil (ironică partea în care Tăriceanu vorbeşte despre ceea ce trebuie să faci când nu te înţelegi cu partenerul, fără a recurge la divorţ); în orice caz, departe de eleganţa cu care era asociată personalitatea fostului premier.

Se bazează oare Tăriceanu pe promisiuni/sprijin din partea unor personalităţi/filiale ale PNL? Se bazează pe faptul că, în cazul în care reuşeşte să smulgă o halcă din PNL, va intra în guvern sau va primi o candidatură la prezidenţiale, din partea unui USL-Aripa Tăriceanu? Şi? Ce ar putea merita în shimbul ştampilei de trădător, preşul lui Ponta, om slab, caracter schimbător sau cum i se va mai zice?

Există zvonuri potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu ar fi şantajat, că ar exista cel puţin un dosar pe numele lui DNA şi cine ştie ce alte schelete prin vreunul din multele-i şifoniere. Ar putea aceste lucruri explica ieşirea spectaculoasă a lui Tăriceanu?

În altă ordine de idei, nu cred că Tăriceanu va fi urmat de o parte importantă din PNL, dar există şanse ca doi-trei senatori să sară pârleazul, poate şi tot atâţi deputaţi. Balta are peşte, iar doctrina UNPR (pragmatism politic; a se citi: racolări de parlamentari bazate pe şantaj sau alte mijloace cel puţin imorale) pare cea mai de succes în politica românească a acestor ani.

NOTĂ. M-a dezamăgit reacţia domnului Călin Popescu-Tăriceanu, pe care îl preţuisem. De aici, comentariul meu care poate părea subiectiv. Nu sunt fan Crin Antonescu nici pe departe, cei care mă cunosc ştiu asta. Dar mă dezamăgeşte de fiecare dată când văd trădări, înşelăciuni, jocuri necurate. Sunt convins că nu orgoliul l-a mânat în această acţiune. Avusese numeroase ocazii de exit (momentul Chiliman a fost cel mai bun, dar atunci a părut că îi lasă baltă pe cei alături de care mersese, pe care îi încurajase). Mă dezamăgeşte să văd incoerenţă, flexibilitate principială. În contrast, Ludovic Orban, oricâte bube ar avea, dacă are, e cel puţin congruent cu el însuşi. Ceea ce e atât de rar în politica de azi.