Logo-ul numărului unic de urgenţă valabil în UE |
Doamna Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene, a
scris în această săptămână tuturor guvernelor naționale, adresându-le îndemnul
de a îmbunătăți funcția de stabilire a locului în care se află apelanții și
funcția de accesare de către persoanele cu handicap din cadrul sistemelor 112
naționale și de a desfășura campanii publicitare destinate călătorilor (găsiţi scrisoarea aici).
„Mă îngrijorează că un important serviciu de bază este
necunoscut cetățenilor și că pentru informarea acestora guvernele naționale nu
fac mai mult. UE a pus serviciul la dispoziție, iar acum ceilalți trebuie să
își asume și ei răspunderea”, a declarat cu obidă Neelie Kroes.
Serviciul 112 este disponibil acum în toate statele membre
ale UE, alături de numerele pentru apeluri de urgență existente la nivel
național (precum 999 sau 110). Danemarca, Finlanda, Malta, Olanda, Portugalia,
România și Suedia au decis ca numărul 112 să devină unicul sau principalul lor
număr național pentru apeluri de urgență. Numărul 112 este folosit și în țări
din afara UE, precum Elveția, Muntenegru și Turcia.
Mai multe detalii aici.
Click pentru pagina serviciului 112 despre care vorbim pentru că azi e ziua lui europeană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu