Pagini

duminică, 17 iulie 2011

Criza focoaselor în luna lui Cuptor

Personal, mi-era dor de un furtişag d-ăsta mai cu ştaif; era cazul să se mai fure şi ceva armament din România, nu? Cât a trecut de la episodul Ciorogârla, un an jumate?

Orice om cu scaun la cap, aflând că au dispărut nişte focoase în miezul lunii lui Cuptor şi că informaţia a fost lăsată să răsufle abia după 24 de ore, se gândeşte, firesc, că ăia mai întâi şi-au făcut de cap cu focoasele şi abia apoi au început să se laude. Când colo, nu-i despre asta, ci despre chestiuni ceva mai grave. Părerea mea.

Revenind, cred că se pun două probleme şi apare în peisaj o coincideţă interesantă.

Problemele:
1. Ce naiba făceau jandarmii ăia (înarmaţi) care păzeau transportul?
Eu cred că e cel puţin neplăcut să crezi că ai transportul asigurat, dar oamenii tăi să te lase în offside.
2. Cât de sigur e că focoasele furate nu-s de niciun folos?
Am citit că autorităţile au dat asigurări. Mă gândesc că singurul lucru bun în toată tărăşenia nu e acela că hoţii n-au ce face cu focoasele, decât să se uite la ele; singurul lucru bun e că n-au reuşit să fure rachetele cu totul, eventual împreună cu trenul şi cu cei zece jandarmi (plecat-au nouă din Braşov/şi cu sergentul lor zece)

Coincidenţa: cam la ora la care se presupune că au dispărut lădiţele cu pricina, pe calea ferată Braşov-Bucureşti erau blocate nişte trenuri, din cauza ruperii liniei de contact. Comunicările oficiale vorbesc despre şase trenuri de călători, dar nu pomenesc despre vreun tren de marfă; ştim însă că cel puţin un tren de marfă, cel cu focoasele, era în zonă în timpul incicdentului. Pam-pam!

UPDATE. Poate fi vreo legătură între focoase şi pierderea unor documente de la Cercetări Nucleare? Vreau să zic, alta decât prostia?

EPILOG. Focoasele au fost găsite. Cool!

6 comentarii:

  1. Ăștia s-au uitat bine la filmul ăla cu Marcel Iureș și George Clooney. :))

    Dacă n-ar fi avut ce face cu ele, nu s-ar mai fi băgat să le fure. Părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  2. "In loc sa asigure paza vagoanelor incarcate cu componente militare, intr-o gara ( Radulesti-Teleorman), unde trenul marfar a stationat circa trei ore, cei 10 jandarmi s-au uitat la televizor" spun surse judiciare.

    Din România Liberă:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/exclusiv-la-radulesti-jandarmii-s-au-uitat-3-ore-la-televizor-in-loc-sa-pazeasca-armele-231450.html

    Oare ce program era? Unul interesant pentru jandarmi, dar lipsit de interes pentru hoţi. Industria media ar trebui să fie interesată, este un studiu ad-hoc de segmentare a pieţei.

    RăspundețiȘtergere
  3. @catelul alpha, asa cred si eu, că nu erau hoti de fier vechi

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ovidiu, excelentă observatia, televiziunile ar trebui să fie primele interesate să afle anume la ce se uitau ăia, iar teveul câştigător să marketizeze asta puternic ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Stefan, dreptu-i; dar lucrurile rămân destul de grave, cred, asa, ca mesaj

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters