Pagini

Se afișează postările cu eticheta anticoruptie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anticoruptie. Afișați toate postările

luni, 3 februarie 2014

Corupţia în UE şi în România. Un tablou prezentat de Cecilia Malmström

Cecilia Malmström, comisar european pentru afaceri interne
România se află în clubul select al statelor UE în care practic toţi cetăţenii cred că se înregistrează corupţie pe scară largă (alături de Grecia, Croaţia, Cehia, Lituania şi Bulgaria), se arată în primul  Raport anticorupţie la nivelul Uniunii Europene (pe care l-am anunţat aici), care citează două Eurobarometre (1 şi 2). Mai precis, 93% dintre români sunt convinşi că fenomenul corupţiei e răspândit în ţara lor. În acelaşi timp, 25% dintre români spun că li s-a solicitat mită în ultimul an (al doilea cel mai mare procent din UE, unde media e de 4%!). De asemenea, românii se află în Top 5 atunci când apreciază că sunt afectaţi direct de corupţie, după Spania şi Grecia (63%), alături de Cipru (57%) şi înainte de Croaţia (55%). Danezii (3%), nemţii şi francezii (6%) se simt cel mai puţin afectaţi de corupţia din ţările lor.

vineri, 31 ianuarie 2014

Primul raport european anticorupţie. Cu ochii pe agenda europeană (săptămâna 3-9 februarie 2014)

Steagurile celor 28 de state membre ale Uniunii Europene şi cu drapelul UE 29. Sursa: ec.europa.eu 
Dacă nu vor interveni cine ştie ce minuni locale extraordinar de importante, fireşte, televiziunile de ştiri vor avea şansa unor comparaţii, cu grafice, cartoane şi tot tacâmul, referitoare la starea corupţiei în Uniunea Europeană. Pot fi chemaţi invitaţi, se pot organiza talk-show-uri. Ratingurile obţinute nu vor fi prea mari, estimez, pentru că e mult mai sexy să vorbeşti despre Elena Udrea şi datul politic la, scuzaţi, gioale.

joi, 10 februarie 2011

Vama - spagă veche

Mă deranjează heirup-ul de acum, descinderile teve din vămi (si descinderile la adrese gresite, da!), faptul că Băsescu stia, încă de astă-vară, de la prietenii lui din servicii (ce naspa o să-i fie când l-or trăda). Pe scurt, mă enervează gesturile făcute de paradă. Fiindcă, după toată această tevatură nu vom rămâne decât, cel mult, cu o senzatie. Iar coruptia va dăinui mai viguroasă, eventual mai sofisticată. Dar de micile spăgi tot nu vom scăpa, fiti pe pace.

Mai jos e mica mea contributie tabletiană la eforturile pe care regimul Băsescu le face pentru a combate coruptia din vămi.

Anticorupţie la mişto
Au revenit vremurile descinderilor spectaculoase transmise live. Faină captură: 140 de suspecţi au fost duşi la audieri! Unii, cu elicopterele.
Ar fi o veste bună dacă asta ar însemna că, în fine, puterea cea corectă şi neprihănită se ia de piept cu corupţii mari şi mijlocii.
Crede însă cineva că se va merge până la capăt, în condiţile în care niciun lucrător din vreo vamă n-a ajuns vreodată la închisoare (deşi un job la vamă a ajuns să coste, incredibil!, peste 100.000 de euro)?
Prea s-a făcut toată acţiunea la comandă, după episodul "Schengen - deocamdată, nu". Şi prea se pune parlamentul (cu majoritate pro-Băsescu) pavăză între deputaţi justiţiabili şi ju stiţie (ieri, cazul Păsat).
Asta dacă vă întrebaţi de ce România are faima de ţară coruptă.

Puţini sunt, probabil, aceia care n-au lăsat la vamă măcar 5 DM (pe vechi) sau 5 euro (pe nou).
Mărunţişul "de la om la om", completat copios cu taxa neoficială percepută pe sacoşa, tirul sau vaporul cu ţigări de contrabandă au alcătuit averi care te lasă mut.
"Pârliţii" cu doar 2-3 case şi tot atâtea maşini privesc cu respect averile unor Ştefan Milan Gubic (trei case, două apartamente, un restaurant, o companie de transport cu peste 200 de maşini şi un lanţ de case de schimb valutar!). Asta e partea care se vede (dacă vrei să te uiţi!) din aisbergul corupţiei.
Cum nimic nu e posibil fără proptele politice, e clar că firele duc la cei aflaţi (ieri, azi) la putere. Dar de "Regina" corupţiei din vămi (aşa i-a zis Traian Băsescu marţi, la TVR) cred că nu se va atinge nimeni. Părerea mea.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters