Mă bucur că România are, din nou, o șansă. Nu că un om, fie el și Dragnea, e la pământ

Liviu Dragnea în drum spre pușcărie. Sursa: RomâniaTV

Eu nu mă bucur că Liviu Dragnea e un om la pământ. Merită cu vârf și îndesat tot ce i se întâmplă și asta ar trebui să fie o pildă pentru toți cei care cred că își pot permite orice (puterea e cel mai teribil drog), dar nu mă bucur și nici nu mă înghesui să văd un om dărâmat. Mă mulțumește gândul că sistemul mafiot creat de el s-a zdruncinat teribil și, cu înțelepciune din partea câștigătorilor de duminică, există șanse ca acest sistem chiar să își trăiască ultimele clipe. 

Mă bucur că ÎCCJ a judecat normal un dosar care, am înțeles de la oameni mai pricepuți decât mine, nu putea avea alt deznodământ. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu 26 mai. 

Respect tuturor oamenilor care au ieșit la vot (mai puțin pentru aceia care au tranzacționat), inclusiv pentru cei care au văzut Binele altfel decât mine*. 

Revenind. O sentință normală nu poate șterge cu buretele nici tergiversările și neasumarea unei celerități care ar mai fi detensionat societatea, așa cum nu trebuie lăsată deoparte mizeria morala și slugărnicia care au provocat și întreținut o situație absurdă și periculoasă și ne-au mâncat astfel doi ani și jumătate din viață și din istorie.

Faptul ca „Efectul Dragnea” ne-a forțat să ne maturizăm civic, în sfârșit, nu e motiv de pupat Piața Independenței.

Ole, ole, Liviu Dragnea nu mai e!

Manifestație de bucurie în Piața Victorie, după încarcerarea lui Liviu Dragnea. Foto: HotNews

Ar fi bine ca sentința de ieri a ÎCCJ să fi pus într-adevăr capăt unei epoci. Nu sunt sigur că așa va fi, e multă muncă (și grea), dar măcar avem șansa asta. Bucuria din Piața Victoriei, „Ole, ole, Liviu Dragnea nu mai e!”, uralele din momentul anunțării sentinței, toate acestea sunt de înțeles. Oameni suntem și am tras mult pentru asta.

Și tocmai fiindcă suntem oameni, eu nu mă bucur că Liviu Dragnea e un om la pământ. Aș vrea să plătească la propriu și la figurat pentru toate lucrurile urâte pe care le-a făcut, pentru că a dus România în buza prăpastiei, pentru că a preluat discursul PRM, a pârjolit țara doar ca să scape, a dat cu tifla și a construit toate celelalte elemente ale sistemului mafiot cu care a penetrat statul român și a slăbit insituțiile care ar fi trebuit să facă România puternică.  

Dar nu mă pot bucura să îl văd îngenuncheat ca om. Înțeleg perfect zbaterea jurnaliștilor care au vrut să îl surprindă pe ultimul drum dinainte de pușcărie și să prindă cadrul cu el încătușat. Jurnaliștii nu sunt de condamnat. 

În același timp, înțeleg perfect faptul că Liviu Dragnea nu a vrut să ofere această imagine și nu pot să îl condamn că a folosit stratageme pentru a scăpa de asta. Nu acesta este păcatul lui.

Propun să-l lăsăm pe Dragnea unde îi e locul: după gratii

De aceea, propun să îl lăsăm în pace, după gratii, pe Liviu Dragnea. I se cuvine asta. Atât să fie după gratii, cât și să-l lăsăm în pace. Noi, oamenii. Chiar dacă sunt gratii de diamant, chiar dacă va avea la pușcărie condiții mai bune și confort mai mare decât mulți dintre cei care l-au votat orbește, să nu uităm că Liviu Dragnea e terminat politic (dar nu e deținut politic, nota bene!), iar notorietatea procesului ar trebui să servească drept pildă pentru toți cei care ar mai putea face angajări fictive pe bani publici și fapte de corupție. Și asta e destul. 

Liviu Dragnea este acum doar un condamnat, care ispășește o pedeapsă pentru fapte penale. Un ins care n-ar fi clipit și n-a clipit atunci când a făcut rău cu bună știință. Și un dictator ratat, care era cât pe ce.

Dar noi suntem oameni și vedem altfel viața, relațiile dintre oameni și țara asta.

*Îmi pare rău că nu am apucat să scriu despre experiența de observator la alegeri & referendum, cele 13 secții din județul Călărași și oamenii cu care am interacționat. Să zicem că e cu va urma.