Nu cred în teoria blaturilor avansată de Traian Băsescu şi susţinută de numeroşi comentatori. Mi se pare mult mai plauzibilă teoria neputinţei politice. Fac ochii roată prin toată ţara şi văd aceeaşi constantă: lipsă de idei, fugă de soluţii, lehamite.
Bucureştiul e o culme a acestei situaţii. Cireaşa de pe tort: cum naiba de a prins atât de bine schema lui Oprescu!? Cum de au înghiţit găluşca „Oprescu-independent“ atâţia oameni? Cum de l-au decuplat mintal de PSD, deşi a candidat de două ori pentru acest partid şi nu au fost guverne în care numele lui să nu fie pomenit ca posibil ministru PSD al sănătăţii? Başca relaţia de-o viaţă politică cu Ion Iliescu.
Nu mă mir degeaba. Foarte mulţi oameni cu care am vorbit au spus că-l vor vota pe Oprescu pentru că e independent. Niciunul n-a stat vreun pic să se gândească, a preferat să ia de bună această poveste de adormit copiii. De altfel, somnul face parte din peisajul campaniei electorale.
O explicaţie a capitulării bucureştenilor stă, cred, în nevoia de independenţi care se află în subconştientul multora. Ne aflăm, din nou, într-un moment în care oamenii se simt departe de partidele politice, de politicieni, de ineficienţa lor. De aceea, ei resping partidele. De aceea, ei cred că soluţia se află la independenţi. Că Sorin Oprescu a ştiut să profite de acest lucru sau s-a pomenit răsfăţat de context, e doar un detaliu. Sau nu doar atât?
În afară de şemecheria cu independenţa, lui Sorin Oprescu i-a mai reuşit una: aduce cu Traian Băsescu. Poate coborî dezinvolt în stradă, la piaţă, printre muncitorii de la IMGB, printre aurolaci. Are texte pentru toată lumea, are limbajul acela de şmecher de Bucureşti care ştie să discute cu mecanicul de la service, cu zidarul şi cu femeia de serviciu. Face pe cocoşul cu asistentele şi infirmierele, dar şi cu Cozmin Guşă pe care îl ameninţă, rafinat, că îi dă un cap în gură. Într-un cuvânt, eminentul chirurg, dacă va fi fost vreodată aşa ceva, foloseşte firesc un limbaj de cartier cu care-i seduce pe „ăştia“ al căror vot îl cere.
Dincolo de tot acest show de prost-gust pentru care clujenii şi timişorenii privesc de sus înspre Capitală, bucureşteanul care a făcut Piaţa Universităţii şi a încasat-o de la mineri trebuie să reţină un amănunt: cartierul lui Sorin Oprescu este Cartierul Primăverii, al nomenclaturii comunisto-securiste. El nici măcar nu se mai sfieşte, se bate în piept cu calitatea de fiu de general de securitate. OK, priviţi-o ca pe o dovadă de bărbăţie!
Dar chiar e nevoie să alegem, mereu şi mereu, personaje din eşalonul doi sau urmaşi ai unor personaje din eşalonul întâi securisto-comunist? Căci, aşa cum bine observa colegul meu Mircea Marian, toată conducerea PSD provine din acelaşi cartier, de la acelaşi liceu. Sorin Oprescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană şi alţi ştabi au copilărit împreună, au frecventat aceleaşi medii, s-au „supărat“ pe fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
„Ciocu’ mic! Vezi-ţi de treabă şi nu te băga în prostii“, îi spunea taică-său, generalul. Sorin Oprescu l-a ascultat până la un punct. Acum candidează pentru a treia oară la Primăria Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu