Pagini

luni, 25 martie 2013

Prima mutare a lui Băsescu: Daniel Morar la Curtea Constituţională

Procurorul Daniel Morar, acum membru al Curţii Constituţionale
Nici n-a cântat cocoşul (nicio legătură cu soţul Elenei Udrea) de trei ori, că preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constituţională. Este prima mutare politic spectaculoasă (chiar dacă nu suprinzătoare) pe care şeful statului o face după ce a anunţat despărţirea de PDL.

Mutarea poate fi văzută fie ca o recompensă (printr-un post sigur şi bine plătit), fie ca securizarea unei instituţii-cheie în stat. Pot pune pariu că Daniel Morar e în poll-position pentru funcţia de preşedinte al CCR?

Daniel Morar reuşeşte astfel ca, în decurs de mai puţin de un an, să ocupe, pe rând, trei funcţii foarte importante: şef al DNA, Procuror general şi judecător la Curtea Consituţională. Un om de nădejde al preşedintelui Traian Băsescu.

Deja îmi imaginez viitoarele şedinţe din Curtea Constituţionale la care se vor confrunta (colegial) Daniel Mora, Mona Pivniceru şi eternul domn Predescu.

3 comentarii:

  1. Mie mi se pare mai curand o recunoastere a unei infrangeri, si anume ca Daniel Morar nu va fi numit Procuror General.

    RăspundețiȘtergere
  2. Poţi privi şi aşa, dar mai importantă mi se pare recunoaşterea relaţiei privilegiate, ca s-o denumesc aşa, Băsescu-Morar.

    RăspundețiȘtergere
  3. O recunoastere care echivaleaza cu disparitia amagirii ca Morar=justitie independenta.

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters