Logo-ul centrelor Europe Direct |
*În România au fost 31 de centre în perioada 2009-2013, ţara noastră fiind pe locul al V-lea în UE după numărul de centre de informare deschise, după Germania (59), Franţa (56), Italia (49) şi Spania (47). "În prezent, în UE sunt 500 de astfel de centre, pentru cele circa 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii", arată un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Am găsit datele de mai sus într-un tabel despre activitatea Centrelor de Informare Europe Direct în anul 2012. Tabelul cu pricina a fost dat publicităţii cu ocazia lansării unei noi generaţii de centre de informare Europe Direct. În rest, am făcut nişte calcule.
Ce e cu centrele ăstea Europe Direct?
Reprezintă "ochii, urechile și gura politicilor UE", potrivit definiţiei dată de Viviene Reding, vice-preşedintele Comisiei Europene.
Primele centre Europe Direct au apărut în anul 2005, iar în ultimii patru ani de activitate ai celei de a doua generații de astfel de centre, acestea au primit în jur de 3,3 milioane de cereri de informații din partea cetățenilor, au organizat peste 41 000 de evenimente și au răspuns la peste un milion de mesaje electronice. (detalii în comunicatul RCE de care am pomenit mai sus).
Centrele sunt cofinanțate de Comisia Europeană cu maximum 25.000 de euro/an pentru "desfășurarea activităților de informare privind UE". Bugetul total alocat de UE pentru aceste centre:maximum 11,4 milioane de euro pe an.
Centrele Europe Direct oferă patru tipuri de servicii, care se adresează cetățenilor și sunt disponibile gratuit.
- Centrul de contact Europe Direct (EDCC) oferă informații prin telefon și e-mail, peste tot în UE, cu privire la toate aspectele legate de UE;
- Centrele de informare Europe Direct sunt puncte de contact locale. Acestea oferă informații și răspund la întrebări referitoare la toate tipurile de chestiuni europene. Răspund personal și ținând cont de contextul local. Centrele dispun de un personal bine pregătit, care organizează evenimente în școli și dezbateri cu politicieni regionali și locali și prezintă Europa în cadrul diverselor târguri. Având în vedere că, în fiecare an, sunt primite peste un milion de cereri de informații, factorii de decizie europeni au, de asemenea, ocazia de a afla direct care sunt nevoile și preocupările cetățenilor;
- Centrele de documentare europeană promovează educația și cercetarea privind procesul de integrare europenă. Acestea pun la dispoziția publicului o gamă largă de documente privind afacerile europene și încurajează comunitatea academică să ia parte la dezbaterile privind Europa;
- Rețeaua Team Europe privind afacerile europene reunește specialiști din diferite domenii de activitate ale UE care susțin prezentări în cadrul conferințelor, în universități și școli cu privire la problematicile europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu