Pagini

marți, 12 martie 2013

Munca în zadar n-a omorât pe nimeni

Să udăm bine zona verde pe timp de ploaie, tovarăşi! FOTO: Călin Hera




Era o ploaie mocănească londonezo-pariziană, dacă-mi permiteţi exprimarea. Cam rece pentru gustul meu, dar ceea ce trebuie să reţineţi e cerul mohorât, încă de la primele ore ale dimineţii, şi ploaia. Context în care apariţia unei cisterne care trimitea jeturi de apă asupra zonei verzi mi s-a părut cel puţin stranie.

Cu siguranţă, pământul era deja bine îmbibat cu apă. Cu siguranţă, dispecerul, şeful de serviciu sau cine o fi fost deşteptul care a trimis cisterna pe traseu ştia cum e afară. Şi atunci?

În mod normal, această apariţie ar trebui să-l enerveze pe plătitorul de impozite din Sectorul 3 al Bucureştiului (fotografia am făcut-o pe la prânz, pe bd. Mihai Bravu, în Bucureşti, în dreptul Spitalului Victor Babeş). Ştiu: în România sunt aşa multe lucruri revoltătoare încât unul care udă iarba la concurenţă cu ploaia are darul de a stârni doar un eventual zâmbet.


P.S. Pe de altă parte, studenţii de la Facultatea de Jurnalism, anul II, au de găsit câte un subiect pentru seminarul Tehnici de Investigaţie Jurnalistică. Eu tocmai am găsit unul.

NOTĂ.
Am postat fotografia pe Facebook, însoţită de comentariul "Cum o fi să uzi zona verde pe vreme de ploaie?" şi s-a iscat o discuţie interesantă, din care transcriu câteva idei:

Cum o fi sa trasezi pistele pentru biciclete cu 112 milioane euro si sa le retrasezi acum, aproape neschimbate si pentru alta suma fabuloasa? Cum o fi sa desenezi dungi de parcare pe asfalt si sa iti iei de la PMG zeci de milioane de euro? Cum o fi sa schimbi bordurile de 3 ori in 1,5 ani? Cum o fi sa faci stadioane in panta sau sa absorbi atat de bine, incat sa ”dispara” peste 90 % din fonduri? Cum o fi sa capusezi, sa fraudezi, sa minti si sa ”domnesti” liber si nestingherit ? Cum o fi sa fii mafiot de stat?  (Alex)
Aia nu e apa ! chiar nu se observa ? de ce vorbiti in necunostinta de cauza ?! aia sunt bani aruncati ! in stare lichida (Gigi)
Ce-i nou în asta? Unii asfaltează şi când afară ninge (Alberta)
Daca mergi la taxe si impozite cu poza asta oare iti fac reducere ? (Gigi)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters