Pagini

joi, 13 mai 2010

Mare conferintă de presă

Mare conferintă de presă mare la Cotroceni! Am tot vrut să aflu ce anume vrea să transmită Traian Băsescu, atât de activ în ultimele zile. Aveam asteptări, pentru că am încă nostalgia conferintelor de presă din primele două mandate ale lui Ion Iliescu. Erau contre faine atunci!

Acum a fost ca la volei*. Am aflat că, de la nivelul presedintelui, un patinoar pentru care s-a plătit de trei-patru ori mai mult nu se vede, ce-s ăia 12 milioane de euro? Am văzut tăcerea atunci când s-a rostit numele Elenei Udrea în această afacere. Am văzut cum a parat („faceti dumneavoastră o sesizare”). Am aflat că acordul cu FMI se poate renegocia, dacă „populatia nu e de acord”. Am aflat că 25% dintre angajatii de la Cotroceni vor fi concediati (de urmărit). Am aflat că, dacă guvernul o va da în bară si de data asta, va plăti si Parlamentul (iar seful statului nu, că el e doar cu anunturile).

Si am văzut jurnalisti timorati, fără replică. 

În fine, ati văzut si voi, abia astept să vă citesc interpretările. Mie mi-a rămas impresia de minge ridicată la fileu. Citez doar o chestie: „Ce părere aveti despre ideea ca politicienii să-si doneze salariile până la sfârsitul anului, într-un fond de solidaritate?” „Ar fi extraordinar!” (de populist = completarea mea).



* Volei cu Băsescu (Tableta TV)
 
Voleiul este un joc de echipă spectaculos. Cele mai gustate faze sunt acelea în care un jucator primeşte mingea la fileu şi o bubuie în terenul advers. Voleiul a dat lumii o expresie lângă care nu încap alte cuvinte: a ridica mingea la fileu. Este ceea ce am văzut aseară, de mai multe ori, în timpul conferintei de presă a preşedintelui Traian Băsescu. În urmă cu 15-20 de ani, conferintele de presă de la Cotroceni îl „munceau” serios pe Ion Iliescu, preşedintele de atunci (Erau, e drept, vremuri interesante.) A fost nevoie ca la evenimentul de ieri să participe Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor pentru ca şeful statului să vorbească despre amputarea Legii ANI şi să tacă atunci când a venit vorba despre dărnicia (cu bani publici) a miniştrilor Vasile Blaga şi Elena Udrea.

8 comentarii:

  1. I-a tras-o piticului ! Cand l-a intrebat o ziarista: "Domnule Presedinte, cine raspunde pentru esecuri ... ?". Raspunsul: "Primul ministru si parlamentul ! De ce sa raspund eu ? Am alte atributii." ... Ha ha ha !

    RăspundețiȘtergere
  2. O singură treabă bună au făcut PR-iştii lui ieri: l-au convins să stea ore bune şi să dea răspunsuri la toate întrebările ce i-au fost puse (deşi unele întrebări puteau fi puse şi de copii)
    Restul e...neasumare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oare de ce o fi organizat aceasta conferinta de presa daca nu avea mai numic de spus!?
    Ca de obicei a dat vina pe altii.
    Sunt convins ca daca presa era un pic mai incisiva, presedintele ar fi aruncat cu noroi si scurta conferinta.

    RăspundețiȘtergere
  4. @pheideas: Da. E un adevărat bărbat de stat. Amândoi.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Dan Chichernea: Da, e bine ca a vorbit, că a răspuns, cât a răspuns. Si pentru el e bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Adrian: A fost, oricum, un joc la care m-am uitat cu mai mult interes decat la un blat din Liga 1.

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesant a fost raspunsul la intrebarea daca dupa 6 luni salariile bugetarilor vor reveni la normal. Da, daca se vor face reduceri de personal cu 25%..
    Ok..intgeleg, au mai fost restructurari masive..dar acum ma intreb modalitatea prin care pensiile vor reveni..Moare un pensionar si creste pensia la altul?
    Deci..logica ar fi sa dea coltul 25% din pensionari, nu?
    Dar cu alocatiile copiilor cum s-a gandit Base sa procedeye ca după 6 luni sa le readuca la normal?

    RăspundețiȘtergere
  8. @GMX: Partea naspa e că toate aceste măsuri au fost luate la înghesuială, pentru a bifa atât cât să primească bănutii, după principiul „p-ormă mai vedem noi”...

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters