Imaginile cu inundațiile din aceste zile, dramatice, mă duc cu gândul la imagini ridicole de la alte inundații dramatice, cele din urmă cu patru ani (Aprilie 2014). Pe vremea aceea, Liviu Dragnea era safe, într-o barcă pneumatică, împreună cu Victor Ponta, care îi era șef. Și cu colegi din guvern. Mulți intr-o barcă. Una care atunci s-a scufundat, la figurat, deși, la propriu, apa n-ajungea la genunchi. #decisepoate
sâmbătă, 30 iunie 2018
vineri, 29 iunie 2018
vineri, 27 aprilie 2018
Klaus Iohannis vs. RȘR (Republica Șmecherească România)
![]() |
| Europa, văzută din spațiu de Copernicus Sentinel-3A. Pe undeva ar trebui să fie și România, dar e o dungă albă deasupra. Sursa: ESA |
Ceea ce știa
tot satul a aflat în ceasul al 12-lea și șeful statului. Ieșirea de astăzi a președintelui
Klaus Iohannis este, deci, o răbufnire. Un duș rece. Făcut de el însuși. Restul,
aproape că sunt deja amorțiți, ca în fața unui imens șarpe boa.
marți, 6 martie 2018
Atunci când sunt probleme la metrou
Eram grăbit. Ca toată lumea. Până la Piața Unirii 1 a fost OK. La fel, pasajul. Când am dat să cobor scările pe peronul stației Piața Unirii 2, m-a lovit o imagine. Imaginea unui peron înțesat, partea către Piața Universității (unde aveam treabă). Pfui!, mi-am zis.
vineri, 16 februarie 2018
Bărbatul cel mai de seamă al Cetății e o femeie. Ura!
![]() |
| Vedere din România. Bărbați de stat |
duminică, 4 februarie 2018
120 de provocări sau cum a fost întreruptă la București proiecția unui film de Cannes
![]() |
| Afișul filmului 120 BPM/bătăi pe minut |
vineri, 26 ianuarie 2018
Zece negri mititei
![]() |
| Tudor Chirilă |
Atacurile mediatice care au loc în aceste zile asupra lui
Tudor Chirilă nu sunt deloc întâmplătoare. Din câte îmi dau eu seama, fac parte dintr-o strategie bine pusă
la punct în urmă cu un an, în primele zile ale protestelor declanșate de
scandaloasa Ordonanță 13. Este vorba de o acțiune de tipul „Zece negri
mititei”, îndreptată împotriva unor lideri de opinie cu mare influență în rândul celor nemulțumiți de abuzurile PSD și atacurile sistematice asupra temeliilor statului de drept din România. Pe „lista neagră” se află, alături de Tudor Chirilă, Emilia Șercan, Cătălin Tolontan, Lucian Mândruță, Mălin Bot, Moise Guran, Clotilde Armand, Nicușor Dan și însuși Klaus Iohannis. Lista e într-o continuă evoluție.
joi, 18 ianuarie 2018
Care a fost greșeala lui Klaus Iohannis
![]() |
| Klaus Iohannis sau fotografia unui moment ratat, ratat, ratat |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
PA-uri, poezii şi mirări
Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)






