Care a fost greșeala lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis sau fotografia unui moment ratat, ratat, ratat

Problema nu e ce a făcut președintele Klaus Iohannis, ci felul în care a făcut-o.





Președintele Klaus Iohannis a ales varianta cinică și întrucâtva safe, curat constituțională, a însărcinării doamnei Dăncilă cu formarea noului guvern. S-a spus că, astfel, a atras asupra lui toată furia anti-Dragnistă din ultima vreme. Sau aproape toată. E un fapt. Tot așa cum sunt 9 milioane de biciclete în Beijing, vorba cântecului. De ce s-a întâmplat asta? De ce sunt dezamăgiți oamenii din #rezist?

Eu cred că stau în picioare argumentele pentru care Klaus Iohannis nu avea cum să respingă nominalizarea Vioricăi Dăncilă. Nici urmările acestui gest, în condițiile unei Opoziții care pare că nu știe încă ce și cum vrea, nu conțin suficient de multe scenarii avantajoase României. Prin urmare, nu critic decizia lui Iohannis din acest punct de vedere.

Cred în schimb că președintele Iohannis a greșit imens nu pentru ce a făcut, ci pentru cum a făcut-o. Să ne uităm un pic la context. Puterea PSD-ALDE, cu sprijinul vinovat al UDMR, fac harcea-parcea Justiția, mediul de afaceri, imaginea României în interior și în exterior, economiile oamenilor, mințile lor, planurile de viitor. Lumea care este încă în picioare e buimacă. În fața acestui tăvălug, oamenii și-au pus speranțele în singura instituție care mai poate face ceva, consituțional vorbind, care mai poate opri intrarea în vigoare a legilor măcelărite ale Justiției: Președinția României.

Dacă pe legile Justiției procedurile sunt destul de clare și oamenii au înțeles că președintele Iohannis are planul de a aștepta ca legile să ajungă la el, la promulgare, ca să acționeze, în cazul crizei politice care a culminat cu demisia premierului Tudose, oamenii au avut alte așteptări. S-au așteptat nu atât ca președintele să facă din nou figura Sevil Shhaideh, cât ca să folosească momentul (în direct și la o oră de vârf) pentru a transmite un mesaj. Unul simplu, eventual precum cele 47 de cuvinte ale momentului Shhaideh, sau mai complex, mai tăios, mai ferm, mai categoric. Aceasta este problema.

Klaus Iohannis s-a comportat ca un „pisicuț” în fața tupeului de borfaș dragneaist. A fost moale, a vorbit cu PSD ca și cum ar conta ce spune acest partid mitoman, ca și cum ar avea așteptăi, ca și cum Programul lui Dragnea ar fi pe bune. A validat toate minciunile, toate aberațiile găștii Liviu Dragnea-Călin Popescu Tăriceanu. S-a predat. A avut un discurs moale, inabil, prost.

De aceea e lumea dezamăgită. De aceea se simt oamenii trădați.

În anul 1947, Regele Mihai a preferat să abdice în loc să-i trădeze pe tinerii care se opuneau, așa cum puteau, cu disperare, regimului comunist adus de tancurile sovietice. Românii au crezut că Iohannis se poate ridica la înălțimea momentului. Că poate puncta. Nu pentru el, ci pentru mișcarea civică vie, care se opune ruperii României din blocul comunitar european. Iar acum oamenii simt că au rămas fără sprijinul președintelui. Că trebuie să o ia pe cont propriu.

Cine știe, poate asta îi va mobiliza mai mult. Deseori, românii fac minuni abia atunci când totul pare pierdut. Abia atunci își dezvăluie geniul.

Să vedem câți vom fi în Piață sâmbătă, 20 ianuarie.

Ce a spus Klaus Iohannis

”...acum, PSD trebuie să performeze. Românii au mari aşteptări. Şi eu am mari aşteptări. PSD a promis şi în campania electorală şi după campanie lucruri importante. PSD a promis salarii, pensii, şcoli, manuale, spitale, infrastructură, dar până acum prea puţin s-a realizat. Acum, PSD trebuie să dovedească că ce a promis face. 

Avem, la un an de la alegerile parlamentare care au fost câştigate de PSD, două guverne PSD eşuate. Acum, primesc şansa de a dovedi că ştiu ce vor şi ştiu cum se face.”