În România a trecut nebăgată în seamă ştirea despre un marş de protest care a avut loc, zilele trecute, la Moscova. Câteva sute de oameni au avut curajul să se adune împotriva unui sistem care permite împuşcarea jurnaliştilor, în plină stradă. Trecuse o lună de când o tânără ziaristă, Anastasia Baburova (avea 25 de ani), a fost executată pentru că scrisese despre metehne grave ale societăţii ruseşti: rasismul şi ultranaţionalismul. Scria la „Novaia Gazeta“, acelaşi ziar la care lucrase Anna Politkovskaia, asasinată în anul 2006 pentru că şi-a făcut meseria, cu orice risc.
E păcat să taci dacă ai ceva de spus, e stupid să baţi din gură numai ca să te auzi. E degradant să te exprimi înjurând. E penibil să o faci „sub protecţia anonimatului“. Pe nou, internetul oferă spaţiu practic nelimitat pentru înjurături şi jigniri. Nu demult, forumurile ziarelor erau pline de comentarii interesante ale cititorilor, din care avea de învăţat toată lumea. De multe ori, lectura comentariilor la un articol era o plăcere (intelectuală) mai mare decât citirea articolului propriu-zis.
Acum, vă sfătuiesc să nu vă lăsaţi copiii să citească ce scriu pe forumuri tot felul de curajoşi care îşi permit să vorbească în public, îndărătul unor nickname-uri, aşa cum n-ar îndrăzni să o facă dacă ar da ochii cu interlocutorii. Toţi se iau de toţi. Iar tâmpiţii de ziarişti sunt cel mai uşor de luat la mişto. Sunt tonomate, şpăgari, găozari, papagali, tupeişti, inculţi, vânduţi, scursuri, lucrează pentru moguli pe care-i pupă în fund, scriu la ordin ce le dictează patronul, las’ că ştim noi!
Au fost vremuri în care se stătea la coadă la ziare (şi nu se dădeau, la pachet, cărţi sau DVD-uri). Cândva, oamenii le mulţumeau jurnaliştilor că au rezistat în vremuri grele pentru libertatea mass-media. Să ne înţelegem: jurnaliştii nu sunt eroi nici pe departe. Eroi sunt ziariştii de la Moscova împuşcaţi în plină stradă pentru curajul cu care spun adevărul. Nu cunosc niciun jurnalist român erou, şi nici nu-mi doresc asta. Dar ştiu destui în stare să-şi regleze bioritmul în funcţie de subiectul pe care îl lucrează.
Ce vreau să vă spun este că jurnaliştii şi articolele lor sunt un bun necesar. Orice ar prooroci unii analişti ai fenomenului, eu cred că oamenii vor avea nevoie de informaţie şi în viitor. Cu riscul de a fi taxat ca demodat, eu cred că e importantă ideea câinelui de pază a democraţiei. Ca să nu se transforme în indivizi cu creier de bibilică, oamenii trebuie să afle ce se întâmplă (eventual şi de ce se întâmplă), să facă alegeri în cunoştinţă de cauză. E nevoie de ceva mai mult decât faptul că oricine îşi poate face blog sau poate comenta pe tot felul de forumuri, mai inteligent şi mai cu talent decât cei care o fac „oficial“.
Oamenii politici au greşit complăcându-se în mediocritate, bucurându-se de micile învârteli şi marile tunuri. Acum, politicianul român e perceput ca o instituţie prezumtiv coruptă. Societatea românească e pe cale să devoreze acum o nouă categorie esenţială pentru democraţie: jurnaliştii. O face pentru că e la modă şi pentru că, subtil, i se sugerează asta. E ca şi cum noi, românii, ne-am sinucide. E, probabil, o genă autodistructivă a acestui popor care construieşte atât de greu şi distruge cu atât de multă nonşalanţă.
NOTĂ. Am publicat acest editorial si în Evz de azi. Am constatat că, la acest text, comentariile au fost extrem de îngrijit redactate. Până la ora la care scriu, 15.50, n-am încasat nicio înjurătură, nicio jignire, au fost doar comentarii (28 la număr) decente, de tinută. Deci, se poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu