La o şcoală generală din Bucureşti profesor este un extraterestru. El se trezeşte cu noaptea în cap, ivirea zorilor găsindu-l la volanul Daciei pe care şi-a pus însemnele de taximetru. Timp de trei-patru ore, îşi plimbă clienţii prin Bucureşti, ca să câştige acel ban în plus fără de care ar duce-o mult mai greu.
După care merge la şcoală, unde îşi face, cum se cuvine, meseria. Seara, este din nou taximetrist. Recunoaşte cu naturaleţe acest lucru şi nu îi este ruşine că, fiind ditamai profesorul, ba având chiar şi funcţia de director adjunct, face taximetrie în timpul liber. Extraterestrul de la şcoala generală ştie că atâta vreme cât munceşte onest poate dormi, chiar dacă mai puţin decît mulţi semeni ai săi, liniştit.
A avea două slujbe pare însă, pentru majoritatea românilor, de neconceput. Cei mai mulţi lucrează ”la stat”, unde primesc salarii de mizerie, dar nu se gândesc că ar putea face altceva, chiar dacă le plac poveştile precum cea a extraterestrului de la şcoala bucureşteană.
Imaginea tipică este cea reprezentată de muncitorii de la o fabrică de autobuze aflaţi în una dintre grevele de acum cîteva luni. Întrebaţi de un ziarist de ce se agăţă de slujba prost plătită dintr-o întreprindere aflată în moarte clinică au răspuns: ”Ce altceva să facem? Lucrăm aici de treizeci de ani!”. Aceeaşi replică este rostită de minerii din Valea Jiului puşi în faţă iminenţei închiderii minelor, de siderurgistii din Reşiţa, Hunedoara sau Călan, de muncitorii marilor întreprinderi braşovene sau de cei de la Cugir. Foarte mulţi s-au obişnuit să învârtă un şurub-două, iar atunci când nu mai e nevoie să facă acest lucru trăiesc drame.
Vina nu este a lor, ci a sistemului care a construit sute de fabrici şi uzine, în care sute de mii de oameni s-au dus ca să aibă de unde se întoarce. Dar vina este mai ales a celor care au ajuns şi au rămas la putere folosind teama ”oamenilor cu şuruburi” că vor rămâne fără şuruburi. A celor care supralicitează metoda salariilor compensatorii pentru a închide gura celor trecuţi în şomaj. (Recent, câteva sute de ortaci s-au autoblocat în subteran cerând ca, dacă le e închisă mina, să li se dea compensaţii de cîte 20.000 de dolari, ceea ce duce cu gândul la paradoxul că slujbă cea mai bine plătită ar putea fi aceea de ”disponibilizat”.)
Toate acestea nu au nimic în comun cu o societate capitalistă, aşa cum pretindem că vrem să devenim. Ion Iliescu a spus că, o dată cu invitaţia de aderare la NATO, în România s-a pus punct discuţiilor despre comunism. Ion Iliescu n-are, din păcate, dreptate. Se va pune punct acestor discuţii abia atunci când în România vor fi consideraţi extratereştri cei care aşteaptă ”să li se dea” un şurub-două, să le învârtă.
NOTĂ. Am publicat acest comentariu în Evenimentul zilei în urmă cu aproape 7 ani (mai precis, în ziarul din data de 2 decembrie 2002). Îl republic acum, aici, pentru că-mi place. Și pentru că-mi amintesc că, după ce l-a citit, Cornel Nistorescu m-a chemat la el în birou și mi-a zisȘ ”Moșule, ăsta ți-a ieșit foarte bine!”. Firește, n-a fost vorba de nicio primă (cum, naiv, am crezut pentu o clipă). Dar, poate că de primă aș fi uitat în cei 7 ani, nu?
fain, da ar fi mişto un follow up. (Cred că o să mi se tragă din asta). În ultima vreme ăştia care lucrează pe la privat (or mai fi şi cei de la stat) bagă din greu la câte două trei job-uri, că să scoată bani.
RăspundețiȘtergereŞpe ore pe zi de muncă, adio weekend, vacanţele sunt un lux de timp, nu neapărat de bani, etc. etc.
@Ovidiu: Da, e o idee bună, ar trebui să caut proful ăla, să vă ce-o mai face, dacă o mai face. Oricum, faţă de anul 2002, cred că s-a modificat niţel proporţia între cei care lucrează la stat, respectiv cei care lucrează la ”privat”.
RăspundețiȘtergere