Pagini

luni, 9 februarie 2009

Corbii mari şi vânătorii mici

Marile scandaluri politice şi importantele probleme care frămnâtă societatea sunt mici dacă reuşeşti să te extragi din faţa televizorului. Aşadar, ce e mare, ce e mic?

Dacă mergi pentru a suta oară pe eterna autostradă A1 şi te plictiseşti îngrozitor (nici măcar gropile nu mai sunt ca altădată!), n-ai decât să îşi laşi gândurile să alerge şi ele. Ultima oară mi-au căzut ochii pe numele a două localităţi care beneficiază de ieşire de pe autostradă, una din judeţul Dâmboviţa, alta din Giurgiu: Corbii Mari, respectiv Vânătorii Mici, aflate la câţiva kilometri una de alta.

De ce le-or fi denumit oamenii aşa? De ce, în partea asta de lume, corbii sunt mari şi vânătorii mici? De unde admiraţia pentru nişte păsări confundate deseori cu ciorile şi (auto)ironia când vine vorba de oameni? OK, ştim despre corbi că sunt păsări foarte inteligente. Că, cel puţin la capitolul comunicare, sunt nişte vorbăreţi (cică pot învăţa până la 20 de cuvinte pe care chiar pot să le folosească în mod corect; cică într-un fel croncăne corbul român şi în altul cel spaniol sau scandinav). Mai ştim o grămadă de legende despre corbi, de exemplu cea a corvineţtilor. Suficiente argumente pentru care corbii au de ce să fie ”mari”?

Am căutat detalii pe google. Am aflat astfel că sunt fix 4 kilometri din centrul comunei până la autostradă şi că în satele din comună locuiesc 8.357 de oameni, 8.340 după alte surse, care au la dispoziţie, pentru prichindeii lor, 5 grădiniţe şi 12 şcoli. În Corbii Mari există o biserică monument istoric, Biserica "Sfânta Treime", ctitorită de vel-paharnicul Dumitraşcu Corbeanu (contemporan al lui Constantin Brâncoveanu). În lista Repertoriului Arheologic Naţional figurează mai multe obiective din Corbii Mari, între care o aşeşezare daco-romană (Bărăceni - "Islaz"), iar lacul din zonă este marcat prompt pe site-urile dedicate pescuitului.

În rest, am mai găsit un articol din Gândul despre un elev din clasa a II-a care a căzut în groapa de gunoi din curtea şcolii de Arte şi Meserii, ”scufundându-se în noroi până la gât”, şi un altul dintr-o publicaţie locală care vorbeşte nostalgic despre fosta echipă de fotbal Petrolul Corbii Mari care lupta dârz cu Avicola Crevedia pentru supremaţia din divizia D. ”Baza sportivă de la Corbii Mari de la acea vreme putea fi omologată pentru divizia C”, se mai arată cu mândrie în articolul respectiv. În fine, documentarea mea sumară a ajuns şi la o celebritate locală, Ramona de la Corbii Mari, cântăreaţă de manele cu videoclipuri pe trilulilu. Deci nu ştiu cum erau pe vremuri, dar acum sunt mari (corbii).

Dar de ce sunt vânătorii mici? De ce au simţit oamenii nevoia să-i ironizeze pe cei cu arma? Cătuările mele n-au ajuns la niciun rezultat acceptabil. Am aflat doar că există şi satul Vânătorii Mari (atunci de ce poartă comuna numele vânătorilor mici?), că trăiesc aici 5043 de oameni în 1870 de gospodării (mai puţin de 3/gospodărie), că sunt 6 grădinţe şi 11 şcoli şi că diferenţa de fus orar dintre localitatea giurgiuveană şi San Luis, Mexico, este de 9 ore.

În comună există un spital de Pneumoftiziologie, au fost înhumaţi 48 de eroi români ai celor două războiae mondiale, şi tot aici, mai precis pe izlazul din satul Poiana lui Stângă, se antrenează marea speranţă a fotbalului românesc, Florentin nu-mai-ştiu-cum, suspendat de Steaua pentru că n-a vrut să semneze nu-ştiu-ce. În fine, google-ul e plin de anunţuri imobiliare însoţite de un atrăgător ”la cca. 5 km de autostradă”, iar administraţia e dominată de liberali (Marin Neacşu, primarul, are 20.000 mp teren agricol, 3.000 mp teren în intravilan, o casă de 160 mp, un tractor şi o Skodiţă). Ce e mic aici?

NOTĂ. În ciuda celor spuse aici, am recidivat. Acest text, cu foarte mici modificări, urmează să apară în ziarul Evz de mâine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters