Pagini

joi, 30 aprilie 2020

Virusul HARCOVID. Nu ne vindecăm de el



Știrea că deputații au aprobat tacit un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc ar fi putut să treacă neobservată, ca atâtea alte năstrușnicii ale parlamentarilor români care fac lucruri trăsnite. N-a fost de acord președintele Klaus Iohannis, care a ieșit în direct, la o oră de vârf (în vreme de pandemie, miezul zilei a devenit oră de vârf) și a scos porumbelul: „PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor”. Fix așa a zis.

Ce l-o fi apucat pe președinte?



Prima mea reacție, la cald, a fost că asistăm la debutul „relaxării post-COVID” și că s-a dat semnalul bâlciului politic. Și ce alt subiect mai potrivit pentru politica medievală din România putea fi ales decât acela că ungurii vor să ne ia Ardealul?

A vrut să ne ia de proști, dar noi ne-am prins. Sau?

Cel mai simplu ar fi să zicem că, iată, Klaus Iohannis ne-a insultat inteligența, a vrut să ne ia de proști. Dar noi ne-am prins. Suntem vigilenți, am fost vaccinați și răsvaccinați și virusul Harcovid nu ne mai atinge, am început să ne călim încă de pe vremea lui Virgil Măgureanu*.

PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor” (Klaus Iohannis)

Atunci ce a crezut că poate obține președintele Iohnannis cu această ieșire la rampă, cu această declarație de sorginte vadimistă? A vrut să abată atenția de la ceva grav – legat de coronavirus, relaxarea stării de urgență? Și-a imaginat că poate mișca electoral zero virgulă ceva din electoratul pesedist care pune, pardon, botu la astfel de mesaje? A simțit/are informații că subiectul e atât de sensibil în PSD încât a simțit nevoia să pună umărul ca să ascută lupta internă, să-i dezbine pe pesediștii răi de ăia mai puțin răi?**

Cristian Diaconescu: Vulnerabililzarea României

Cristian Diaconescu, un om cu capul pe umeri, ne-a adus aminte că președintele României, prin funcția pe care o are, este cel mai bine informat om din stat, că gafa de la Camera Deputaților este epocală, e o problemă de siguranță națională sau crasă iresponsabilitate și că, în orice caz, vulnerabilizează România.

Ce ar trebui să înțelegem aici? Că Iohannis a avut motive să se supere? Că Biroul Permanent al Camerei Deputaților, dominat de pesediști, dar din care fac parte și liberali, este defect (sau doarme pe el, ceea ce e totuna)? 

Dar justifică asta așa o declarație? Citez încă o dată: „PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor”.

O retrogradare a calității discursului


Din capul locului, cred că trebuie să excludem ipoteza că cineva din PSD are sau a avut intenția „să dea Ardealul ungurilor” și cu atât mai puțin să se „lupte” pentru asta.

Știe Klaus Iohannis altceva? A făcut demersuri pentru a împiedica aprobarea tacită a autonomiei Ținutului Secuiesc, dar nu l-a ascultat nimeni, nici măcar liberalii din Biroul Permanent? Dacă da, de ce a ales să iasă la rampă abia azi, deși legea a fost adoptată de 6 zile? Pentru că, altfel, Senatul nu ar fi respins de urgență proiectul de lege? Stă în picioare această explicație?

Punctul 12 pe Ordinea de zi a ședinței din 23 aprilie a Camerei Deputaților


Oricum ai întoarce-o și în lipsa oricăror dovezi că „PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor” sau că „liderul de la Budapesta, Viktor Orbán” le-ar fi promis ceva liderilor PSD „în schimbul acestei înțelegeri”, ieșirea lui Klaus Iohannis nu poate fi interpretată decât ca retrogradare a discursului. 

Este o reîntoarcere la metehnele politicii românești, care emană provincialism și vorbe goale, nicidecum dezbatere serioasă și preocupare pentru a construi ceva. 

Totul până la Harcovid

Ceea ce s-a întâmplat azi este cu atât mai surprinzător cu cât președintele nu părea să fie omul ăla. Chiar fusese un reper, o autoritate incontestabilă de-a lungul crizei COVID-19. Părea că îi priesc crizele, dar nu că ține să le provoace înadins și în niciun caz la un asemenea nivel...

...Dar totul până la HARCOVID. Se pare că de virusul ăsta nu ne vindecăm și pace.

UPDATE. Urmează dansul pe relația București-Budapesta

NOTĂ. Transcrierea declarației de presă


Bună ziua, dragi români!
Jó napot kívánok, PSD!Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor.Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista!
Klaus Iohannis, 29 aprilie, ora 12:15 

Câteva documente


Anunțul privind aprobarea tacită făcut de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, acum contestat de unii colegi de partid.

STENOGRAMĂ. Anunțul făcut de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, acum contestat de unii colegi de partid


Avizul negativ dat de guvern (Victor Ponta declara, la cald, că e și vina guvernului, că n-a dat aviz negativ).

DOCUMENT. Avizul negativ dat de guvern


NOTE DE SUBSOL

* ...respectiv evenimentele din martie 1990, în urma cărora a devenit necesară reînființarea Securității sub un nume nou, SRI – serviciu de informații despre care se presupune că nu mai are mai nimic de a face cu foștii securiști ai lui Ceaușescu; îmi doresc să cred că așa e, dar asta e altă discuție (?).

** Istoria trecătoare a consemnat reacția Vioricăi Dăncilă, dacă o mai țineți minte. Doamna fost premier i-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu – președinte PSD și președinte al Camerei Deputaților; fac această precizare pentru cei care, pe bună dreptate, nu știu cine e personajul. Ulterior, distinsa a spus că e și vina lui Ludovic Orban, că PSD e bun și doar Ciolacu e rău. Codrin Ștefănescu l-a mușcat și el pe Ciolacu, dar Codrin, cum îl alintă Sputnik, e tot mai palid. Iar Orlando Teodorovici vorbește despre „LAȘI, TRĂDĂTORI, VÂNZĂTORI de NEAM și ȚARĂ‼️”.

***  Din prima postare a lui Cristian Diaconescu: „Dacă actul normativ a fost lăsat intenționat în nelucrare avem o problemă de siguranță națională. Dacă este neatenție vorbim de iresponsabilitatea “aleșilor neamului”. Niciuna dintre alternative nu este spre binele acestei țări sau al copiilor și nepoților noștri.”)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters